romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

DIVORTUL ANULUI in showbiz-ul din Romania! AU DIVORTAT azi

DIVORTUL ANULUI in showbiz-ul din Romania! AU DIVORTAT azi

Costin Marculescu a avut parte de o casnicie de cosmar. S-a casatorit cu Ela in urma cu doar doua luni, iar astazi vor semna actele de divort. Actorul se plange...

Maria Şarapova le-a transmis un mesaj românilor

Maria Şarapova le-a transmis un mesaj românilor

Tenismena Maria Şarapova (locul 2 WTA) a acordat un interviu unei reviste de modă, şi în care a vorbit despre România şi despre fanii români Sportiva din Rusia a ţinut...

Dani Oţil, anunţ ŞOC despre relaţia cu Mihaela Rădulescu: "Eu şi Mihaela suntem..."

Dani Oţil, anunţ ŞOC despre relaţia cu Mihaela Rădulescu: "Eu şi Mihaela suntem..."

Dani Oţil a postat pe Facebook un mesaj emoţionant referitor la relaţia sa cu Mihaela Rădulescu. Vedeta a mărturiti că cei doi nu mai formează un cuplu şi a dezminţit...

Programul și harta paradei de 1 Decembrie

Programul și harta paradei de 1 Decembrie

În acest an, defilarea de 1 Decembrie va fi organizată în Piața Constituției. De Ziua Națională vor defila și militari din alte țări Primii care vor defila în Piaţa Constituţiei,...

MAE: Gestul oficialului ungar de a se pronunţa asupra unei decizii definitive judecătoreşti din România este „nepotrivit”

MAE: Gestul oficialului ungar de a se pronunţa asupra unei decizii definitive judecătoreşti din România este „nepotrivit”

Referitor la declaraţiile unui oficial ungar, membru al guvernului de la Budapesta, cu privire la o sentinţă definitivă de condamnare a justiţiei române, purtătorul de cuvânt al MAE declară ca...

Primii doi PILOȚI români au zburat în simplă comandă pe aeronava F-16

Primii doi PILOȚI români au zburat în simplă comandă pe aeronava F-16

Căpitani-comandorii Andrei Constantin şi Cătălin Micloş au devenit primii piloţi români care au zburat, ieri, în simplă comandă, cu aeronava de luptă F-16 Fighting Falcon, anunță MApN. Zborul s-a realizat...

PHISING. Percheziţii la Buzău pentru un prejudiciu de 45.000 de euro

PHISING. Percheziţii la Buzău pentru un prejudiciu de 45.000 de euro

Cel puţin 15 tineri din Buzău, Ilfov şi Ialomiţa au golit conturile mai multor persoane din ţări precum România, Germania şi Cehia. Ieri, procurorii DIICOT au organizat mai multe percheziţii...

România a urcat pe locul 15 în clasamentul FIFA!

România a urcat pe locul 15 în clasamentul FIFA!

Echipa națională a României ocupă locul 15 în clasamentul forulului mondial, bifând, astfel, cea mai bună poziție din ultimii șase ani În urma succeselor înregistrate cu Irlanda de Nord (2-0)...

CNADNR recunoaște că sunt probleme pe autostrada „mișcătoare”

CNADNR recunoaște că sunt probleme pe autostrada „mișcătoare”

Șefii de la drumuri au confirmat dezvăluirile EVZ. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a emis un comunicat de presă în care recunosc că au apărut fisuri, dar...

EXCLUSIV PRINT: Calvarul admiterii la o universitate din străinătate. Ce li se cere absolvenților de liceu din România pentru a putea învăța afară

EXCLUSIV PRINT: Calvarul admiterii la o universitate din străinătate. Ce li se cere absolvenților de liceu din România pentru a putea învăța afară

Admiterea la universitățile din străinătate a studenților din România este de multe ori un coșmar care îi aduce la exasperare pe tineri și pe părinții lor. Piedicile nu sunt puține,...

Pașaport de Germania - Cum vindea Ceaușescu nemții

Pașaport de Germania - Cum vindea Ceaușescu nemții

Fiecare om avea prețul lui. Valoarea se stabilea în funcție de educație, vârstă, experiența de muncă. Copiii plecau „la pachet” cu restul familiei. Între 1968 și 1989 Germania a „cumpărat”...

Curcubeie

Curcubeie

Matila Ghyka a fost un personaj fabulos! Clișeul despre el este ”a fost un om renascentist”, în sensul că știa foarte mult despre foarte multe. Adevărat, fără îndoială. Doar că...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de joi, 27 noiembrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de joi, 27 noiembrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Cătălin Voicu și «Rețeaua generalilor» care au căpușat Electrica 2.România lui Cristoiu. Cine sunt consilierii lui Klaus Iohannis...

Un tenisman român dă cărțile pe față: „Am avut o ofertă, la turneul de la Miami, ca să trântesc un meci!”

Un tenisman român dă cărțile pe față: „Am avut o ofertă, la turneul de la Miami, ca să trântesc un meci!”

Marius Copil, jucător de tenis din România, a recunoscut că a fost abordat de o persoană necunoscută, care i-a propus „să trântească” un meci. Marius Copil confirmă și el că...

Doljul, fruntaş la numărul bolnavilor de tuberculoză

Doljul, fruntaş la numărul bolnavilor de tuberculoză

Potrivit unui raport realizat de către Institutul Național de Sănătate Publică, judeţul Dolj este fruntaş la capitolul bolnavi de tuberculoză. Potrivit raportului, evoluția tuberculozei în anii 1999-2012 arată că în...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Traian Băsescu a avut un rol crucial  în înfrîngerea lui Victor Ponta

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Traian Băsescu a avut un rol crucial în înfrîngerea lui Victor Ponta

Vineri, 14 noiembrie 2014, ora 18,45. Ultima zi de campanie înaintea turului al doilea. Traian Băsescu iese din ambiguitatea de pînă atunci faţă de scrutinul prezidențial şi cheamă, printr-o Declaraţie...

CSAT: Criza din Ucraina afectează domenii de interes strategic ale României

CSAT: Criza din Ucraina afectează domenii de interes strategic ale României

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au analizat, marţi, consecinţele crizei din Ucraina, concluzionând că "aceasta afectează domenii de interes strategic ale României", transmite Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat,...

Studiu UNICEF: Un an de școală în plus crește veniturile cu 8-9%

Studiu UNICEF: Un an de școală în plus crește veniturile cu 8-9%

Studiul "Costul investiţiei insuficiente în educaţie în România" arată că țara noastră va pierde 17 miliarde de euro până în 2025 dacă nu investește bani în educație. O creștere a...

MAGIUNUL TOPOLOVENI participă la cea mai mare EXPOZIŢIE din DUBAI

MAGIUNUL TOPOLOVENI participă la cea mai mare EXPOZIŢIE din DUBAI

Magiunul de prune Topoloveni participă, în această perioadă, la cea mai mare expoziţie dedicată industriei alimentelor naturale şi organice - MENOPE ( Middle East Natural & Organic Product Expo 2014),...

Petro Poroşenko l-a felicitat telefonic pe Klaus Iohannis şi l-a invitat să efectueze o vizită în Ucraina

Petro Poroşenko l-a felicitat telefonic pe Klaus Iohannis şi l-a invitat să efectueze o vizită în Ucraina

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko l-a sunat pe Klaus Iohannis, câştigătorul alegerilor prezidenţiale desfăşurate la 16 noiembrie în România, şi l-a invitat să efectueze o vizită în Ucraina, a anunţat, într-un...