romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Comisia Europeană pleşneşte GUVERNUL de la BUCUREŞTI

Comisia Europeană pleşneşte GUVERNUL de la BUCUREŞTI

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru aplicarea unui mecanism de plată defalcată a TVA şi solicită ţării să pună capăt acestui...

Cu o producție RECORD la grâu, în ROMÂNIA se SCUMPEȘTE pâinea!

Cu o producție RECORD la grâu, în ROMÂNIA se SCUMPEȘTE pâinea!

Produsele din grâu şi porumb s-ar putea scumpi în perioada următoare, chiar dacă avem producţii record în agricultură, întrucât, pe piaţa europeană, producţia este mică, iar preţurile au crescut, a...

LOVITURĂ grea pentru GUVERN. Prognoza COMISIEI EUROPENE stârnește ÎNGRIJORĂRI

LOVITURĂ grea pentru GUVERN. Prognoza COMISIEI EUROPENE stârnește ÎNGRIJORĂRI

Comisia Europeană a revizuit, joi, semnificativ în scădere, estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, de la 4,5% la 3,6%, în timp ce în 2019 mizează pe un avans...

Ce se ÎNTÂMPLĂ cu INFLAȚIA. Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la BNR

Ce se ÎNTÂMPLĂ cu INFLAȚIA. Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la BNR

Banca Naţională a României a păstrat la 3,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat la 2,9%, de la 2,7%, prognoza pentru anul viitor, a anunţat, joi,...

TEODOROVICI s-a întâlnit cu delegația FMI. Ce le-a spus ministrul OFICIALILOR Fondului Monetar

TEODOROVICI s-a întâlnit cu delegația FMI. Ce le-a spus ministrul OFICIALILOR Fondului Monetar

Obiectivele României pe termen scurt sunt accederea la OECD, dobândirea statutului de piaţă emergentă şi intrarea în zona Schengen, măsuri care vor asigura dezvoltarea cât mai rapidă a economiei româneşti,...

PPE adoptă o REZOLUȚIE privind STATUL de DREPT. Este vizată și ROMÂNIA

PPE adoptă o REZOLUȚIE privind STATUL de DREPT. Este vizată și ROMÂNIA

Partidul Popular European a adoptat miercuri la Congresul său aflat în desfăşurare la Helsinki o rezoluţie prin care cere să fie respectate valorile şi libertăţile pe care se fundamentează UE,...

Prima monedă locală din România

Prima monedă locală din România

Sibiul va deveni prima regiune din Romania care va pune în circulație o monedă locală, sibcoin, în pregătirea programului Sibiu-Regiune Gastronomică Europeană, statut pe care îl va deține județul Sibiu...

Povestea birtașului care a vrut să-i răzbune pe machedoni. Achitare de răsunet într-un dosar de asasinat politic

Povestea birtașului care a vrut să-i răzbune pe machedoni. Achitare de răsunet într-un dosar de asasinat politic

Albano-românul Dumitru Christea îl înjunghia pe 4 septembrie 1915, pe strada Doamnei din Bucureşti, pe un cunoscut grecoman, Iani Papaianis Spiţerul, ca răzbunare pentru masacrele comise la Coriţa asupra românilor...

Harta României, ca o bucată ÎNSÂNGERATĂ de CARNE! Gestul REVOLTĂTOR al secuilor în anul centenar

Harta României, ca o bucată ÎNSÂNGERATĂ de CARNE! Gestul REVOLTĂTOR al secuilor în anul centenar

Gest insultător la adresa României făcut de Teatrului Național din Târgu-Mureș, în an centenar. Un afiș de promovare al unei piese prezintă România conturată ca o bucată de carne însângerată....

CUTREM de magnitudine 3 în ROMÂNIA. News ALERT

CUTREM de magnitudine 3 în ROMÂNIA. News ALERT

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade pe scara Richter s-a produs, miercuri, în judeţul Vrancea, la o adâncime de o sută de kilometri, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica...

Fostul PREȘEDINTE dă de PĂMÂNT cu DĂNCILĂ. „SĂRACA, se duce și ea pe unde mai ESTE PRIMITĂ”

Fostul PREȘEDINTE dă de PĂMÂNT cu DĂNCILĂ. „SĂRACA, se duce și ea pe unde mai ESTE PRIMITĂ”

Fostul președinte Traian Băsescu lansează un atac devastator la adresa premierului Viorica Dăncilă. Acesta atrage atenția că în mai puțin de 2 luni România va prelua președinția UE, iar premierul...

POLUAREA, principalul DUȘMAN al FERTILITĂȚII. Situație ALARMANTĂ în ROMÂNIA

POLUAREA, principalul DUȘMAN al FERTILITĂȚII. Situație ALARMANTĂ în ROMÂNIA

Potrivit cifrelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, 1 cuplu din 6 se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește obținerea unei sarcini pe cale naturală. Pe lângă amânarea maternității,...

Ce se mai fură în România? Instalația de nocturnă a stadionului din Constanța

Ce se mai fură în România? Instalația de nocturnă a stadionului din Constanța

Stadionul din Constanța a ajuns într-o stare de-a dreptul halucinantă. Instalația de nocturnă a dispărut ”peste noapte” și nu mai există nici apă caldă și nici căldură. Patronul FC Farul,...

CUTREMUR în ROMÂNIA. Specialiștii sunt în ALERTĂ

CUTREMUR în ROMÂNIA. Specialiștii sunt în ALERTĂ

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs, marţi seară, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 145 de kilometri, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru...

LIBERALII și SOCIAL-DEMOCRAȚII fac alianță pentru a SLAVA ROMÂNIA. Pericol la NIVEL ÎNAL. MIZA este URIAȘĂ

LIBERALII și SOCIAL-DEMOCRAȚII fac alianță pentru a SLAVA ROMÂNIA. Pericol la NIVEL ÎNAL. MIZA este URIAȘĂ

Miercuri, în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), va avea loc o dezbatere intitulată Statul de drept, Rezoluție privind România. În Parlamentul European la Strasbourg, săptămâna viitoare,...

INFOTRAFIC. Trafic RESTRICȚIONAT pe drumurile din ROMÂNIA!

INFOTRAFIC. Trafic RESTRICȚIONAT pe drumurile din ROMÂNIA!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 7, la intrarea în municipiul Deva dinspre Arad, judeţul Hunedoara, a avut loc o tamponare, în care au...

Rectorul Universității București despre FORMA României de CENTENAR

Rectorul Universității București despre FORMA României de CENTENAR

Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a afirmat marţi seară că "România nu se află în forma ei cea mai bună", susţinând că "trecem printr-o criză politică şi culturală". "Cred...

CUTREMUR în România! Ce intensitate a avut. Informații de ULTIMĂ ORĂ

CUTREMUR în România! Ce intensitate a avut. Informații de ULTIMĂ ORĂ

Un nou cutremur s-a produs marți seară în România, în județul Vrancea, la o adâncime de 145 de kilometri de scoarța terestră, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului...

APOCALIPSA ALBĂ, noul PERICOL care PÂNDEȘTE România. Anunțul CRUNT făcut în cursul dimineții

APOCALIPSA ALBĂ, noul PERICOL care PÂNDEȘTE România. Anunțul CRUNT făcut în cursul dimineții

Maria Ghiorghiu, care și-a făcut cunoscut harul de clarvăzătoare după ce s-a afirmat că ar fi prezis incendiul din Colectiv, anunţă o apocalipsă albă la iarnă. Maria Ghiorghiu sugerează că...

Analiză AmCham. DEFICITUL de 16,8 miliarde lei la nouă luni este de peste DOUĂ ori mai mare ca-n 2017

Analiză AmCham. DEFICITUL de 16,8 miliarde lei la nouă luni este de peste DOUĂ ori mai mare ca-n 2017

AmCham Romania semnalează într-o scurtă analiză a execuției bugetare în primele 9 luni ale anului 2018 că diferența dintre veniturile bugetare proiectate prea optimist și cheltuielile mai mari asumate pentru...