romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Lovitura finală pentru Vladimir Putin! Decizia prin care Europa îl izolează definitiv. Cum va fi ajutată România

Lovitura finală pentru Vladimir Putin! Decizia prin care Europa îl izolează definitiv. Cum va fi ajutată România

În 2021, aproximativ 45% din importurile UE de gaze naturale au venit din Rusia. În fața situației actuale, Comisia Europeană propune un plan, denumit REPowerEU, care vizează eliberarea Uniunii de...

Acuzaţii grave la adresa României! Comisia Europeană a dat în judecată ţara noastră. Riscăm sancțiuni financiare uriaşe

Acuzaţii grave la adresa României! Comisia Europeană a dat în judecată ţara noastră. Riscăm sancțiuni financiare uriaşe

România, alături de alte nouă state europene, au fost date în judecată de Comisia Europeană pentru nerespectarea legii cu privire la comunicațiile electronice. Potrivit acestui cod, europenii au dreptul la...

Cea mai proastă veste pe care o puteau primi românii. Avertismentul e clar: „Sărăcia bate la ușă”

Cea mai proastă veste pe care o puteau primi românii. Avertismentul e clar: „Sărăcia bate la ușă”

Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical (BNS), a vorbit despre problema inflației care a acaparat România. Riscurile sunt foarte mari, pentru că tot mai multă lume resimte șocul scumpirilor. Criza...

România, în topul rușinii! Este pe locul trei într-un clasament ce include 46 de ţări care nu pun în aplicare hotărârile CEDO

România, în topul rușinii! Este pe locul trei într-un clasament ce include 46 de ţări care nu pun în aplicare hotărârile CEDO

România se află pe locul III într-un clasament care include 46 de ţări ce nu pun în aplicare hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului. Cele mai multe sentinţe neexecutate sunt...

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, alături de omologii din Germania și Franța. Tema discuției, sprijin pentru Moldova

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, alături de omologii din Germania și Franța. Tema discuției, sprijin pentru Moldova

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a deschis, alături de omologii din Germania și Franța, Conferința internațională privind crearea Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a...

Bilanț coronavirus, 4 aprilie. Vești bune date de Ministerul Sănătății. Cum arată cifrele oficiale

Bilanț coronavirus, 4 aprilie. Vești bune date de Ministerul Sănătății. Cum arată cifrele oficiale

Oficialii de la Ministerul Sănătății au anunțat, astăzi, 4 aprilie, datele din pandemia de coronavirus. S-a înregistrat o scădere a numărului de persoane infectate față de ziua anterioară. Un număr...

CCIR: Valoarea anuală a schimburilor comerciale România-Turcia va depăși 10 miliarde de dolari

CCIR: Valoarea anuală a schimburilor comerciale România-Turcia va depăși 10 miliarde de dolari

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului din România au organizat, în Turcia, la Istanbul, în data de 31 martie, Forumul de afaceri și...

Traian Băsescu, dezlănțuit! Cum ar fi procedat în războiul din Ucraina şi ce pericol ne așteaptă cu Putin la graniță

Traian Băsescu, dezlănțuit! Cum ar fi procedat în războiul din Ucraina şi ce pericol ne așteaptă cu Putin la graniță

Fostul președinte Traian Băsescu a explicat ce ar fi făcut dacă astăzi ar fi fost în funcția de șef al statului. Spre surprinderea tuturor, fostul președinte a spus tranșant că...

Războiul din Ucraina a dat peste cap vacanțele românilor. Care este destinația preferată în acest an

Războiul din Ucraina a dat peste cap vacanțele românilor. Care este destinația preferată în acest an

Românii preferă să își petreacă anul acesta vacanțele în țară. Mulți recunosc că războiul din Ucraina le-a schimbat planurile de concediu. Litoralul românesc este în topul preferințelor. Războiul din Ucraina...

Marea spaimă a românilor în timpul războiului dintre Ucraina și Rusia. Pericolul provoacă multe coșmaruri

Marea spaimă a românilor în timpul războiului dintre Ucraina și Rusia. Pericolul provoacă multe coșmaruri

Un sondaj de opinie a arătat care este starea de spirit a românilor în timpul războiului dintre Ucraina și Rusia. Evenimentul a captat interesul majorității cetățenilor, iar mulți dintre ai...

Când se elimină vizele pentru SUA. Vestea așteptată de toți românii

Când se elimină vizele pentru SUA. Vestea așteptată de toți românii

Un sondaj de opinie a relevat faptul că mulți americani ar fi de acord cu eliminarea vizelor de călătorie pentru cetățenii din România. Iată cum arată datele acestui studiu sociologic....

Alertă meteo ANM! Anunţ infiorător al meteorologilor. Nor de praf saharian deasupra României

Alertă meteo ANM! Anunţ infiorător al meteorologilor. Nor de praf saharian deasupra României

Administrația Națională de Meteorologie a emis un comunicat cu privire la un nor de praf saharian care va sosi peste România în perioada 30 martie – 01 aprilie. Meteorologii avertizează...

O companie germană dă lovitura anului în România! Se fac mii de angajări. Începutul a fost făcut

O companie germană dă lovitura anului în România! Se fac mii de angajări. Începutul a fost făcut

Virgil Popescu participă miercuri la conferinţa Berlin Energy Transition Dialogue, unde va avea întâlniri bilaterale cu ministrul azer al Energiei Parviz Shahbazov şi cu Oliver Krischer, secretar de stat în...

Protecția consumatorilor lansează un avertisment. 303 de tipuri de măști sanitare sunt neconforme. Lista completă

Protecția consumatorilor lansează un avertisment. 303 de tipuri de măști sanitare sunt neconforme. Lista completă

Restricțiile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19 au fost ridicate, însă acest lucru nu înseamnă că am scăpat de virus. Specialiștii în sănătate ne recomandă să purtăm, în continuare,...

România, campioana Europei la morți pe șosele. Măsuri dure cerute de Uniunea Europeană

România, campioana Europei la morți pe șosele. Măsuri dure cerute de Uniunea Europeană

România este țara cu cele mai multe victime pe șosele raportate la un milion de locuitori. Viteza este principala cauză a tragediilor. UE propune un set de măsuri dure menit...

Nicoale Ciucă, mesaj de ultimă oră după întâlnirea de la Sofia: „Rusia este acum cea mai serioasă amenințare”

Nicoale Ciucă, mesaj de ultimă oră după întâlnirea de la Sofia: „Rusia este acum cea mai serioasă amenințare”

Premierul Nicolae Ciucă a participat, luni, la o reuniune a șefilor de Guvern ai statelor aliate NATO din Europa de Sud-Est. La finalul evenimentului desfășurat la Sofia, oficialul român a...

Pericol major pentru România, în plin război. Autoritățile au dat alarma și au intervenit de urgență

Pericol major pentru România, în plin război. Autoritățile au dat alarma și au intervenit de urgență

Autoritățile române au intrat în alertă, astăzi, după ce o mină marină a fost observată în largul Mării Negre, la circa 70 de kilometri travers de Capu Midia. Intervenția a...

Ucrainenii, ajutoare necesare din Europa. Francezii au trimis la acest sfârșit de săptâmănă mai multe convoaie cu destinația România

Ucrainenii, ajutoare necesare din Europa. Francezii au trimis la acest sfârșit de săptâmănă mai multe convoaie cu destinația România

Diverse convoii franceze de vehicule, inclusiv ambulanțe și camioane de logistică, care sosesc la nodul logistic din România. „Ne gândim la ei (pompierii ucraineni) și admirăm curajul și devotamentul fraților...

Prima reacție a MApN după decesul pilotului. Celebrul acrobat Dan Ștefănescu a dus numele aviației române la competițiile internaționale

Prima reacție a MApN după decesul pilotului. Celebrul acrobat Dan Ștefănescu a dus numele aviației române la competițiile internaționale

Sâmbătă, 26 martie 2022, o veste cruntă a căzut asupra aviației române. Celebrul pilot acrobat Dan Ştefănescu și-a pierdut viața în urma unui accident aviatic. Avea peste 16.000 de ore...

Dan Negru se revoltă! Vedeta Kanal D şi-a distrus concurenţa. Atac fără menajamente la adresa PRO TV

Dan Negru se revoltă! Vedeta Kanal D şi-a distrus concurenţa. Atac fără menajamente la adresa PRO TV

Vedeta celor de la Kanal D, Dan Negru, se revoltă. Acesta şi-a distrus pur şi simplu concurenţa, după ultima decizie a celor de la PRO TV. Cel mai mare post...