procuror

Procuror este un magistrat din cadrul Ministerului Public (Parchetul) care are rolul principal de a reprezenta interesele generale ale societății și ale legii în justiție.

Spre deosebire de un judecător, care este neutru și decide în cauze, procurorul este cel care:

Conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală. Procurorul investighează infracțiunile sesizate, coordonează activitatea organelor de cercetare penală (Poliția) și strânge probele necesare.

Decide asupra trimiterii în judecată. După finalizarea anchetei, procurorul decide dacă probele sunt suficiente pentru a formula rechizitoriul și a trimite un inculpat în fața instanței de judecată.

Susține acuzarea în fața instanței. În timpul procesului, procurorul reprezintă acuzarea, argumentând vinovăția inculpatului și solicitând aplicarea legii.

Veghează la respectarea legii. Procurorul asigură respectarea drepturilor cetățenilor pe tot parcursul procesului penal.

Procurorii sunt organizați ierarhic sub autoritatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv în structuri specializate precum DIICOT și DNA.

STENOGRAME EXPLOZIVE în cazul NEGULESCU: „SEMNEAZĂ DENUNȚUL!”

STENOGRAME EXPLOZIVE în cazul NEGULESCU: „SEMNEAZĂ DENUNȚUL!”

Nu mai există suspiciuni despre abuzurile procurorului Negulescu după ce au fost publicate o serie de înregistrări și stenograme în care acesta solicita un denunț. Stenogramele obținute de RomâniaTV, prezintă...

Comisia SRI revine asupra cazului PROCURORULUI „Portocală”, în urma discuției cu Andreea Cosma

Comisia SRI revine asupra cazului PROCURORULUI „Portocală”, în urma discuției cu Andreea Cosma

În vizorul Comisiei parlamentare pentru controlul SRI a reintrat cazul procurorului Mircea Negulescu, zis „Portocală”, pe baza unei solicitări făcute de deputatul PSD, Andreea Cosma, și în contextul dezvăluirilor făcute...

Spovedania EXPLOZIVĂ a unui MEDIC din Iași. Cum a luat ȘPAGĂ de la PROCURORI. Negocierea a avut loc în BAIE

Spovedania EXPLOZIVĂ a unui MEDIC din Iași. Cum a luat ȘPAGĂ de la PROCURORI. Negocierea a avut loc în BAIE

Victor Dimov este unul dintre cei mai respectați neurochirurgi ieșeni. Cu toate acestea, medicul a primit o condamnare cu suspendare pentru luare de mită. Povestea flagrantului făcut de procurori, care...

ZI DE FOC pentru DAN ȘOVA. Procurorii cer pedeapsa cu ÎNCHISOAREA. Fostul senator, prezent în sala de judecată

ZI DE FOC pentru DAN ȘOVA. Procurorii cer pedeapsa cu ÎNCHISOAREA. Fostul senator, prezent în sala de judecată

Zi de foc pentru Dan Șova! Astăzi se judecă ultimul termen din dosarul CET Govora în care fostul senator este acuzat de trafic de influenţă. Procurorii cer pedeapsa cu inchisoarea...

Rezultatul meciului Bădălău – Anton va fi decis de procurori. Cearta fără bătaie e ca nunta fără lăutari

Rezultatul meciului Bădălău – Anton va fi decis de procurori. Cearta fără bătaie e ca nunta fără lăutari

Președintele executiv al PSD, senatorul Niculae Bădălău (56 de ani), va fi cercetat de Parchetul General sub acuzația de ameninţare, lovire şi alte violenţe, după ce președintele organizației județene PNL...

BĂSESCU iese la ATAC: „Avem livezi de portocali”

BĂSESCU iese la ATAC: „Avem livezi de portocali”

Referitor la cazul procurorului Mircea Negulescu, zis și Portocală, Traian Băsescu a comentat că DNA are „livezi de portocali”. „Este evident că sunt procurori care și-au făcut ținte din oameni...

Denunțătorul FAVORIT al procurorului Negulescu, dezvăluiri fără PRECEDENT. A fost spus TOT ADEVĂRUL

Denunțătorul FAVORIT al procurorului Negulescu, dezvăluiri fără PRECEDENT. A fost spus TOT ADEVĂRUL

Procurorul Mircea Negulescu, devenit cunoscut după abuzurile incredibile pe care DNA Ploiești le-a făcut sub comanda sa, continuă să atragă atenția după dezvăluirile făcute de cei care au colaborat cu...

DOCUMENT EXPLOZIV al DNA. Manevra lui „Portocală” în „Dosarul Ghiță”

DOCUMENT EXPLOZIV al DNA. Manevra lui „Portocală” în „Dosarul Ghiță”

Un document exploziv al DNA, intrat în posesia EVZ, arată cum a mutat procurorul Mircea Negulescu, zis „Portocolă”, probe dintr-un dosar în altul în care este incriminat fostul deputat Sebastian...

INSPECŢIA JUDICIARĂ a publicat RAPORTUL în cazul procurorului „PORTOCALĂ”. News Alert

INSPECŢIA JUDICIARĂ a publicat RAPORTUL în cazul procurorului „PORTOCALĂ”. News Alert

Inspecţia Judiciară a eliberat astăzi raportul privind cazul procurorului Mircea Negulescu, cunoscut sub numele de „Portocală”. Raportul cuprinde o analiză a măsurilor dispuse de conducerea DNA în vederea preîntâmpinării evoluţiei...

Andreea Cosma face DEZVĂLUIRI despre procurorul „PORTOCALĂ”: „Îmi făceau avansuri, dar eu nu i-am dat atenţie”

Andreea Cosma face DEZVĂLUIRI despre procurorul „PORTOCALĂ”: „Îmi făceau avansuri, dar eu nu i-am dat atenţie”

Victima procurorului „Portocală, deputata PSD Andreea Cosma, a făcut nişte dezvăluiri înfiorătoare referitoare la lucrurile pe care a fost nevoită să le îndure. Cosma a vorbit joi seara la Antena3...

Motivul HALUCINANT pentru care omul care l-a ÎNFUNDAT pe „Portocală” a fost IZOLAT cu FORȚA la PSIHIATRIE

Motivul HALUCINANT pentru care omul care l-a ÎNFUNDAT pe „Portocală” a fost IZOLAT cu FORȚA la PSIHIATRIE

Omul de afaceri care a întrerupt cariera procurorului Mircea Negulescu, zis „Portocală”, de la DNA, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie „Obregia”, din Capitală. Fostul deputat PMP, Gelu Vișan,...

Oamenii care au executat în numele Sistemului. Procurori celebri care au compromis lozinca „Noi suntem DNA”

Oamenii care au executat în numele Sistemului. Procurori celebri care au compromis lozinca „Noi suntem DNA”

Construcţia sistemului de forță, făurit sub imaginea luptei anticorupţie, detaliat de Daniel Dragomir, un fost reprezentant la vârf al SRI, nu putea avea loc fără implicarea unor indivizi uşor controlabili....

Printre inimioare şi pupici, procurorul Portocală a admis că a făcut familiei Cosma dosare la comandă

Printre inimioare şi pupici, procurorul Portocală a admis că a făcut familiei Cosma dosare la comandă

Procurorul suspendat al DNA Mircea Negulescu, zis „Portocală”, îi trimitea mesaje de dragoste fiicei fostului şef al CJ Prahova, Andreea Cosma, în care recunoaşte şi îşi cere iertare că i-a...

REACŢIE în lanţ după DEZVĂLUIRILE lui DRAGOMIR. DNA a sesizat INSPECŢIA JUDICIARĂ

REACŢIE în lanţ după DEZVĂLUIRILE lui DRAGOMIR. DNA a sesizat INSPECŢIA JUDICIARĂ

DNA a declarat că Inspecţia Judiciară a fost sesizată în urma dezvăluirilor făcute de fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, acestea fiind considerate calomnioase şi denigratoare. Procurorii de la DNA susţin...

BĂSESCU a vorbit despre dezvăluirile lui DRAGOMIR: „Mi se par greu credibile”

BĂSESCU a vorbit despre dezvăluirile lui DRAGOMIR: „Mi se par greu credibile”

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a vorbit despre dezvăluirile făcute de fostul colonel Daniel Dragomir, despre care a spus că nu i se par foarte credibile. Băsescu a ţinut...

DECIZIE IMPORTANTĂ la Curtea de Apel București. Procurorul Mihaela Iorga față în față cu Codruța Kovesi?

DECIZIE IMPORTANTĂ la Curtea de Apel București. Procurorul Mihaela Iorga față în față cu Codruța Kovesi?

Cererea procurorului Mihaela Iorga de suspendare a deciziei de revocare din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) se va judeca astăzi, după ce Curtea de Apel Bucureşti a amânat cauza, întrucât avocatul...

Tudorel Toader despre ANCHETAREA PROCURORILOR LUI KOVESI: „Nu îmi închipui că un procuror din România să nu ştie (...)”

Tudorel Toader despre ANCHETAREA PROCURORILOR LUI KOVESI: „Nu îmi închipui că un procuror din România să nu ştie (...)”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că acţiunea disciplinară demarată de Inspecţia Judiciară împotriva celor trei procurori, care au anchetat modul de adoptare a OUG 13, reprezintă "o consecinţă mai...

DIICOT atacă LEGILE Justiției cu Raportul Comisiei Veneția. „Urmărirea penală este folosită ca instrument de REPRESIUNE ȘI CORUPȚIE”

DIICOT atacă LEGILE Justiției cu Raportul Comisiei Veneția. „Urmărirea penală este folosită ca instrument de REPRESIUNE ȘI CORUPȚIE”

DIICOT a transmis, marți, la solicitarea CSM, propuneri și observații aduse legilor Justiției, în varianta înaintată de ministrul Tudorel Toader. Procurorii anti-mafia susțin că au ținut cont de repere precizate...

Procurorul „PORTOCALĂ” este AUDIAT în dosarul lui SEBASTIAN GHIŢĂ. Protejatul SISTEMULUI faţă în faţă cu PROCURORII

Procurorul „PORTOCALĂ” este AUDIAT în dosarul lui SEBASTIAN GHIŢĂ. Protejatul SISTEMULUI faţă în faţă cu PROCURORII

Mircea Negulescu, zis şi procurorul „Portocală”, s-a prezentat marţi dimineaţa la ÎCCJ pentru a fi audiat în dosarul lui Sebastian Ghiţă. „Portocală” va fi audiat doar în calitate de martor...

Raport DEVASTATOR! Ce SCRIE Inspecţia Judiciară despre ABUZURILE DNA

Raport DEVASTATOR! Ce SCRIE Inspecţia Judiciară despre ABUZURILE DNA

Mihai Gâdea a prezentat, luni seară, în premieră, un raport al Inspecției Judiciare despre oamenii lui Codruței Kovesi din DNA. Documentul dezvăluie s-au făcut abuzuri și s-a încălcat Constituția în...