PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Pace între PSD și PNL. Ciolacu îi trimite lui Ciucă ramura de măslin

Pace între PSD și PNL. Ciolacu îi trimite lui Ciucă ramura de măslin

București. Intrat în cursa pentru alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu încearcă să-și construiască o imagine de lider matur, înțelept, care se situează deasupra disputelor mărunte de pe scena politică. Așa se...

Ilie Bolojan, sprijin pentru Nicolae Ciucă: Mă bucur să-l am în echipă

Ilie Bolojan, sprijin pentru Nicolae Ciucă: Mă bucur să-l am în echipă

România. Ilie Bolojan este un real sprijin pentru Nicolae Ciucă. După vizita din județul Bihor, președintele PNL, a subliniat că formațiunea pe care o conduce se dovedește a fi o...

Tot mai puțini elevi în școli. Senatorul Vlad Pufu: Trebuie să facem şcoala atractivă

Tot mai puțini elevi în școli. Senatorul Vlad Pufu: Trebuie să facem şcoala atractivă

România. Vlad Pufu atrage atenția asupra unui fenomen îngrijorător. Tot mai puțini elevi sunt absolvenți în școlile din România. Senatorul liberal subliniază necesitatea ca școala să fie mai atrăgătoare pentru...

Bolojan, alături de Nicolae Ciucă la deschiderea primului campus de învățământ dual din România

Bolojan, alături de Nicolae Ciucă la deschiderea primului campus de învățământ dual din România

Nicolae Ciucă este la Oradea, alături de Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, și primarul Florin Birta, autorități locale partenere cu Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar în proiectul primului campus...

Nicolae Ciucă îi dă lecții Elenei Lasconi: E crucial să înțeleagă cum funcționează domeniul apărării

Nicolae Ciucă îi dă lecții Elenei Lasconi: E crucial să înțeleagă cum funcționează domeniul apărării

Nicolae Ciucă i-a răspuns Elenei Lasconi pe tema dronelor rusești, care intră în spațiul aerian românesc. Liderul PNL spune că nu face altceva decât să creeze panică arătând „un semn...

Nicolae Ciucă: Acasă la Plenița umblam mai mult desculț

Nicolae Ciucă: Acasă la Plenița umblam mai mult desculț

În cartea intitulată „În slujba țării”, liderul PNL, Nicolae Ciucă, rememorează mai multe momente din copilăria și adolescența sa, legate de familie, prieteni, colegi și profesori. Nicolae Ciucă: Acasă la...

După 20 de ani. Recomandările fostului candidat Adrian Năstase pentru noii prezidențiabili

După 20 de ani. Recomandările fostului candidat Adrian Năstase pentru noii prezidențiabili

București. Adrian Năstase a candidat la alegerile prezidențiale din 2004, din partea PSD, pe care le-a pierdut în fața lui Traian Băsescu. Acum, după 20 de ani, transformat în analist,...

Deschiderea noului an școlar. Nicolae Ciucă: Cheia succesului nu este simpla acumulare de cunoştinţe

Deschiderea noului an școlar. Nicolae Ciucă: Cheia succesului nu este simpla acumulare de cunoştinţe

Sebeș. Nicolae Ciucă, președintele Senatului, a participat la deschiderea anului școlar la Sebeș. El a fost însoțit de mai mulți politicieni din conducerea PNL, invitați la eveniment. Președintele Senatului a...

Nicolae Ciucă, câți bani a câștigat. Poți face avere ca militar?

Nicolae Ciucă, câți bani a câștigat. Poți face avere ca militar?

Nicolae Ciucă a scris în noua sa carte despre bani și modul în care și-a gestionat resursele financiare de-a lungul carierei sale. Am căutat un fragment care să fie cât...

Nicolae Ciucă a făcut anunțul mult așteptat. Unde și când își va lansa cartea „În slujba ţării”. Video

Nicolae Ciucă a făcut anunțul mult așteptat. Unde și când își va lansa cartea „În slujba ţării”. Video

Nicolae Ciucă a făcut anunţul mult așteptat cu privire la lansarea cărții „În slujba ţării”. Preşedintele PNL a ales un loc aparte pentru a vorbi despre volumul autobiografic. Nicolae Ciucă...

Exclusiv. Cum arată cartea lui Nicolae Ciucă. Mărturii importante

Exclusiv. Cum arată cartea lui Nicolae Ciucă. Mărturii importante

Cartea lui Nicolae Ciucă a apărut, un material exclusiv EVZ. “În Slujba Țării”, 243 de pagini. Prin mijloace specifice, folosind un truc învățat din anii ’90 când voiam să primesc...

Florin Roman, deputat PNL: Nu vrem creșteri de taxe nici în 2024, nici în 2025

Florin Roman, deputat PNL: Nu vrem creșteri de taxe nici în 2024, nici în 2025

Florin Roman, deputat din partea PNL, a anunțat că a reușit să împiedice majorarea impozitelor pentru anul 2024 prin amendamente aduse legii bugetului de stat. De asemenea, deputatul susține că,...

Ionuț Stroe: PNL garantează că nu va permite creșteri de taxe în anul următor

Ionuț Stroe: PNL garantează că nu va permite creșteri de taxe în anul următor

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă vineri că PNL a spus foarte clar că nu vor creşteri de taxe nici în 2024, nici în 2025 iar deficitul bugetar...

Nicolae Ciucă e convins că PNL va învinge PSD: Sunt semnale pozitive

Nicolae Ciucă e convins că PNL va învinge PSD: Sunt semnale pozitive

Președintele PNL, Nicolae Ciucă a spus că deschiderea lui Nicuşor Dan şi dialogul constructiv pe care îl promovează faţă de PNL, ca şi deschiderea REPER către PNL sunt semnale pozitive....

Adevărul despre Bătălia de la Nasiriya (2004). Intervenția lui Nicolae Ciucă, confirmată de MApN

Adevărul despre Bătălia de la Nasiriya (2004). Intervenția lui Nicolae Ciucă, confirmată de MApN

“Militari români atacați în Irak cu focuri de armă”, titra Evenimentul Zilei în ediția din 16 mai 2004. La acel moment ziarul era condus de Cornel Nistorescu și Thomas Duffert....

Vechi camarazi de arme ai generalului Nicolae Ciucă răspund clipului de promovare a cărții despre viața acestuia: Ne-ați insuflat un spirit de luptători

Vechi camarazi de arme ai generalului Nicolae Ciucă răspund clipului de promovare a cărții despre viața acestuia: Ne-ați insuflat un spirit de luptători

Nicolae Ciucă a lansat un clip de promovare pentru cartea sa, prezentând imagini din misiunile sale din Afganistan și Irak. Foștii colegi de arme au răspuns cu entuziasm la acest...

Pragul de impozitare a pensiilor a fost modificat prin proiectul PNL din Parlament. Pensiile mai mici de 3000 de lei, neimpozitate

Pragul de impozitare a pensiilor a fost modificat prin proiectul PNL din Parlament. Pensiile mai mici de 3000 de lei, neimpozitate

Legea PNL care ridică pragul de impozitare a pensiilor de la 2000 la 3000 lei a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Pragul de impozitare a pensiilor a fost modificat...

Se știe finala prezidențială: Ciolacu și Ciucă. Geoană, Lasconi și Simion, pe la 13-14%

Se știe finala prezidențială: Ciolacu și Ciucă. Geoană, Lasconi și Simion, pe la 13-14%

Nicolae Ciucă intră, cu siguranță, în al doilea tur la prezidențiale, în timp ce la parlamentare, PSD conduce în fața PNL, potrivit unui sondaj realizat de CIRA (The Center for...

Ciucă, previziuni despre finala prezidențială: PNL are forța sa își ducă în turul 2 candidatul

Ciucă, previziuni despre finala prezidențială: PNL are forța sa își ducă în turul 2 candidatul

România. Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat că viziunea sa de președinte este „România care contează pentru români”, și că doar „faptele trebuie să vorbească pentru noi”. Nicolae...

Ciucă, primele detalii despre carte. Imagini spectaculoase din misiunile militare ale liderului PNL

Ciucă, primele detalii despre carte. Imagini spectaculoase din misiunile militare ale liderului PNL

București. Nicolae Ciucă a prezentat pentru prima dată informații despre cartea sa așteptată, care trebuia să fie lansată în lunile anterioare și care se intitulează acum „În slujba țării”. În...