PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Iohannis, în pragul unei crize de nervi. Unde s-a dus să se calmeze

Iohannis, în pragul unei crize de nervi. Unde s-a dus să se calmeze

Șeful statului s-a lăsat așteptat, duminică, la primul său vot în Capitală, până la ora 18.00. Soția sa, Carmen votase, în jurul prânzului, la Sibiu. A doua zi, cei doi...

Foștii democrat-liberali au salvat imaginea PNL

Foștii democrat-liberali au salvat imaginea PNL

Scorul slab de la București a mai fost salvat de unele rezultate din țară, acolo unde primarii liberali din marile orașe au reușit să își păstreze mandatele.  Astfel, liberalii și-au...

Misiune eșuată. Laura Chiriac „s-a infiltrat” degeaba în ALDE ca să prindă mafioții

Misiune eșuată. Laura Chiriac „s-a infiltrat” degeaba în ALDE ca să prindă mafioții

După ce a explicat că s-a sărutat într-o parcare cu Sergiu Diacomatu pentru a se informa asupra organizațiilor criminale din Sectorul 1, fosta ziaristă trăiește o adevărată dramă pe linie...

Cine sunt vinovații din PNL pentru eșecul de la alegerile locale

Cine sunt vinovații din PNL pentru eșecul de la alegerile locale

Chiar dacă atât Alina Gorghiu, dar și Vasile Blaga au spus despre rezultatul înregistrat duminică de partid că este „cel mai bun scor al PNL” din ultimii 26 de ani,...

PLANURILE lui FIREA și ale lui DRAGNEA. "Este pentru PRIMA DATĂ un singur partid a obținut Primăria GENERALĂ și în TOATE sectoarele. Astfel, CAPITALA se va dezvolta UNITAR"

PLANURILE lui FIREA și ale lui DRAGNEA. "Este pentru PRIMA DATĂ un singur partid a obținut Primăria GENERALĂ și în TOATE sectoarele. Astfel, CAPITALA se va dezvolta UNITAR"

Invitați în această seară la B1 TV, liderul PSD, Liviu Dragnea alături de noul primar al Capitalei, Gabriela Firea au vorbit despre posibile schimbări în rândul președinților de Consilii Județene,...

Dragnea: Declaraţiile lui Iohannis pe tema alegerilor – palmă dată românilor; cred că s-a referit la PNL

Dragnea: Declaraţiile lui Iohannis pe tema alegerilor – palmă dată românilor; cred că s-a referit la PNL

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că afirmaţiile şeful statului pe tema scrutinului din 5 iunie reprezintă "o palmă" dată românilor şi că, probabil, Klaus Iohannis s-a referit la...

Tăriceanu, despre colaborări cu PNL în teritoriu: " I-am sfătuit pe colegii mei să nu facă acest lucru"

Tăriceanu, despre colaborări cu PNL în teritoriu: " I-am sfătuit pe colegii mei să nu facă acest lucru"

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că şi-a sfătuit colegii din ţară să nu colaboreze cu liberalii pentru realizarea de majorităţi în consiliile judeţene şi...

Scandal în PNL. Paleologu cere retragerea lui Quintus: "Să nu-și mai dea cu părerea despre o realitate de care e de multă vreme rupt"

Scandal în PNL. Paleologu cere retragerea lui Quintus: "Să nu-și mai dea cu părerea despre o realitate de care e de multă vreme rupt"

Scandalurile se ţin lanţ în PNL. După ce preşedintele de onoare, Mircea Ionescu Quintus, s-a arătat mulţumit de alegerea Gabrielei Firea în funcţia de primar al Bucureştiului şi a atacat...

Mircea Ionescu-Quintus, afirmaţie şocantă: "Firea este o persoană care poate să conducă cum trebuie Bucureştiul. Dacă iesea Nicuşor Dan, să ne ierte Dumnezeu"

Mircea Ionescu-Quintus, afirmaţie şocantă: "Firea este o persoană care poate să conducă cum trebuie Bucureştiul. Dacă iesea Nicuşor Dan, să ne ierte Dumnezeu"

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, s-a arătat mulţumit de faptul că Gabriela Firea a câştigat alegerile pentru Primăria Capitalei spunând că este o persoană care poate să...

Cum a administrat Codruța Kovesi o strașnică lovitură Luptei împotriva corupției prin tîrîrea DNA în lupta electorală | GÂNDUL LUI CRISTOIU

Cum a administrat Codruța Kovesi o strașnică lovitură Luptei împotriva corupției prin tîrîrea DNA în lupta electorală | GÂNDUL LUI CRISTOIU

Se știu deja rezultatele votului din 5 iunie 2016. Ele, rezultatele, stîrnesc în personalitatea fizică și chiar intelectuală a părerologilor care sunt jurnaliștii români reacții diferite. Scriu despre alegerile locale...

Dezastrul PNL văzut de Gorghiu și Blaga: „Cel mai bun rezultat din 1990 până azi”

Dezastrul PNL văzut de Gorghiu și Blaga: „Cel mai bun rezultat din 1990 până azi”

Co-preşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga nu demisionează din funcţii, după rezultatul obţinut la locale. Vechii pedeliști au reușit să salveze imaginea partidului la nivel național, câștigând primării importante...

PNL a făcut electoratul să vadă roșu-n fața ochilor

PNL a făcut electoratul să vadă roșu-n fața ochilor

Social- democrații și-au adjudecat cele mai multe mandate de primari, consilieri județeni și consilieri locali. Bucureștiul și majoritatea reședințelor de județ sunt roșii Pe măsură ce procesul de centralizare a...

Surse: Vanghelie vrea să candideze la Senat

Surse: Vanghelie vrea să candideze la Senat

Surclasat categoric la urne – şi ocupând abia cea de-a treia poziţie în cursa pentru Primăria Sectorului 5, după Daniel Florea (PSD) şi Ovidiu Raeţchi (PNL) –, suspendatul Marian Vanghelie...

De trei luni liberal, a ieșit primar

De trei luni liberal, a ieșit primar

Liberalul Ionuț Stănușoiu va fi, în următorii patru ani, primarul comunei timișene Ghiroda.  Are 27 de ani și e membru PNL abia din martie, anul acesta. Până acum nu a...

Lupta pentru Consiliile Județene. PSD, ALDE şi UNPR lasă PNL în izolare

Lupta pentru Consiliile Județene. PSD, ALDE şi UNPR lasă PNL în izolare

În multe judeţe, cele două mari partide, PSD şi PNL, fac eforturi majore pentru a obţine cât mai multe preşedinţii de Consiliu Judeţean, având în vedere că rezultatele sunt strânse...

Mircea Ionescu Quintus, MÂNDRU de PNL: De când PNL a candidat separat în alegeri niciodată NU a obținut un ASEMENEA PROCENT pe țară

Mircea Ionescu Quintus, MÂNDRU de PNL: De când PNL a candidat separat în alegeri niciodată NU a obținut un ASEMENEA PROCENT pe țară

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus a declarat luni seară că niciodată PNL nu a obținut un asemenea procent pe țară de când a candidat separat. "Am și...

Un SENATOR aduce critici dure LIBERALILOR: "Îmi BAG picioarele în el de PARTID. Asta NU e democrație"

Un SENATOR aduce critici dure LIBERALILOR: "Îmi BAG picioarele în el de PARTID. Asta NU e democrație"

Liberalii trec, se pare, prin momente de criză fără precedent în interiorul organizației. Un senator liberal pune în lumină detalii uluitoare din interiorul PNL și somează conducerea să-și depună mandatul...

Gabriel Oprea, vizită matinală la sediul UNPR. STRATEGIA după alegerile locale

Gabriel Oprea, vizită matinală la sediul UNPR. STRATEGIA după alegerile locale

Fostul lider UNPR, Gabriel Oprea, a venit, marţi dimineaţă, la sediul central al partidului, unde echipa centrală de campanie inventariază rezultatele partidului la nivel naţional. Vizita lui Oprea vine în...

Vasile Blaga este dezamăgit de rezultatele PNL în Capitală, însă este încântat de raportul naţional: "Avem peste 1000 de primării câştigate”

Vasile Blaga este dezamăgit de rezultatele PNL în Capitală, însă este încântat de raportul naţional: "Avem peste 1000 de primării câştigate”

Copreşedintele PNL, Vasile Blaga a declarat jurnaliştilor că este dezamăgit de scorul obţinut în Bucureşti de partidul pe care îl conduce, menţionând, totodată că la nivel naţional, rezultatele au fost...

ALEGERI LOCALE 2016. Balotaj la Șag. Noi alegeri se organizează luna aceasta

ALEGERI LOCALE 2016. Balotaj la Șag. Noi alegeri se organizează luna aceasta

Situație fără precedent în comuna timișeană Șag, unde principalii candidați la fotoliul de primar au obținut exact același număr de voturi. S-a ajuns aici după mai multe numărători paralele, principalele...