PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Leon Dănăilă A PORNIT RĂZBOIUL CRITICILOR în PNL. Declaraţii zdrobitoare ale neurochirurgului

Leon Dănăilă A PORNIT RĂZBOIUL CRITICILOR în PNL. Declaraţii zdrobitoare ale neurochirurgului

Neurochirurgul Leon Dănăilă, devenit senator PNL după alegerile parlamentare din iarna anului trecut, a spus că, până acum nu a remarcat în partid un lider care să se ridice la...

Leon Dănăilă, în DEZBATEREA ANULUI: "Sunt pentru căsătoriile heterosexuale, ei pot să facă copii. Un homosexual poate să-i cumpere, să-i fure"

Leon Dănăilă, în DEZBATEREA ANULUI: "Sunt pentru căsătoriile heterosexuale, ei pot să facă copii. Un homosexual poate să-i cumpere, să-i fure"

Senatorul PNL și binecunoscutul neurochirurg Leon Dănăilă a afirmat că se opune căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Argumentul său forte ar fi faptul că numai cuplurile heterosexuale pot face...

Moment de marcă: Mircea Ionescu Quintus la 100 de ani. Decenii de istorie, liberalism, comunism si democrație

Moment de marcă: Mircea Ionescu Quintus la 100 de ani. Decenii de istorie, liberalism, comunism si democrație

Mircea Ionescu Quintus s-a născut în 1917 și la doar 19 ani a intrat în PNL. El a luptat în al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada...

Sondaj Sociopol: ALDE rivalizează cu PNL

Sondaj Sociopol: ALDE rivalizează cu PNL

PSD are cei mai cunoscuți și de încredere lideri, ALDE concurează cu PNL la capitolul notorietate, Traian Băsescu și-a revenit din erodarea suferită, iar USR este în pană de încredere,...

PNL și USR, divorț înainte de nuntă

PNL și USR, divorț înainte de nuntă

Afirmațiile lui Nicușor Dan legate de refuzul unei alianțe cu PNL i-au supărat pe liberali, care nu pot înțelege exclusivismul liderului USR.  „Un om matur, inteligent este și flexibil. Nu...

Întrebarea ARZĂTOARE care îi preocupă pe liberali. ANUNȚUL ȘOC făcut de Ludovic Orban

Întrebarea ARZĂTOARE care îi preocupă pe liberali. ANUNȚUL ȘOC făcut de Ludovic Orban

Ludovic Orban, înscris în cursa pentru șefia PNL, a declarat, joi seară, la Ploiești, că fostul președinte al partidului, Crin Antonescu, este "ca un brand liberal". El l-a invitat pe...

PNL va ataca la CCR legea prin care preşedintele este EXCLUS din PROCEDURA de NUMIRE a procurorilor-şefi

PNL va ataca la CCR legea prin care preşedintele este EXCLUS din PROCEDURA de NUMIRE a procurorilor-şefi

Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a anunțat că liberalii vor ataca la CCR proiectul de lege inițiat de șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care îl exclude pe președinte din procedura de...

Bușoi: N-ar fi o problemă ca liberalii să se alăture PLATFORMEI lui Cioloș

Bușoi: N-ar fi o problemă ca liberalii să se alăture PLATFORMEI lui Cioloș

Secretarul general interimar al PNL, Cristian Bușoi, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că nu vede nicio problemă ca unii liberali să se alăture platformei "România 100" înființată de...

Cioloș îi spune "PAS" lui Nicușor Dan

Cioloș îi spune "PAS" lui Nicușor Dan

Negocierile intense, de mai bine de două săptămâni, pe care le-a avut USR cu Dacian Cioloș, care a înființat asociația "Platforma România 100", s-au încheiat fără rezultat, a anunțat fostul...

Gorghiu,  despre conflictul Dragnea-Ponta: "Un scandal controlat"

Gorghiu, despre conflictul Dragnea-Ponta: "Un scandal controlat"

Gorghiu, a declarat, joi, la Timișoara, că polemica dintre actualul președinte al PSD, Liviu Dragnea și predecesorul său, Victor Ponta, este "un scandal controlat", iar în spatele demisiei pe care...

Quintus:

Quintus:

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, va fi decorat mâine de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Ofiţer, într-o ceremonie care va avea loc...

Bușoi NU EXCLUDE o candidatură la șefia PNL

Bușoi NU EXCLUDE o candidatură la șefia PNL

Secretarul general interimar al PNL, Cristian Buşoi, a spus, joi, că se gândește să se înscrie în cursa pentru șefia partidului, în cazul în care în continuare în fruntea organizaţiei...

Exclusiv EVZ. PNL și USR, divorț înainte de nuntă

Exclusiv EVZ. PNL și USR, divorț înainte de nuntă

Refuzul vehement al lui Nicușor Dan, de a forma o alianță cu PNL i-a nemulțumit profund pe liberali. Ei consideră că rigiditatea liderului USR este un semn de imaturitate politică,...

Antonescu a dezvăluit ce implicații are în bătălia din PNL. Ce a spus despre Bușoi

Antonescu a dezvăluit ce implicații are în bătălia din PNL. Ce a spus despre Bușoi

Fostul lider al PNL Crin Antonescu a declarat, marţi, că nu este implicat în bătălia pentru conducerea partidului, întrucât aceasta nu reprezintă o temă pentru el acum. "Nu sunt implicat...

Iohannis și Hellvig, armele folosite de liberali în războiul pe șefia PNL

Iohannis și Hellvig, armele folosite de liberali în războiul pe șefia PNL

Apropiaţii secretarului general al PNL, Cristian Buşoi, se folosesc de numele preşedintelui Klaus Iohannis şi de cel al directorului SRI, Eduard Hellvig, pentru a câştiga un suport cât mai larg...

Cioloș, atacat DUR de un lider PNL: "Datorează aproape toate funcțiile ocupate"

Cioloș, atacat DUR de un lider PNL: "Datorează aproape toate funcțiile ocupate"

Dacian Cioloș datorează Partidul Naţional Liberal aproape toate funcțiile ocupate, atât la nivel național, cât și la nivel european, în timp ce PNL nu datorează nimic fostului premier, susține liberalul...

SCANDAL în Parlament pe salariile primarilor. Liberalii îi acuză de PLAGIAT pe pesediști

SCANDAL în Parlament pe salariile primarilor. Liberalii îi acuză de PLAGIAT pe pesediști

Deputatul PNL, Florin Roman, lansează acuzații la adresa PSD, susținând că parlamentarii social-democrați au plagiat amendamentul depus de el, împreună cu alți 12 liberali, care prevede creșterea indemnizațiilor aleșilor locali...

EXCLUSIV - Iohannis şi Hellvig, folosiţi de susţinătorii lui Buşoi în luptele din PNL (surse)

EXCLUSIV - Iohannis şi Hellvig, folosiţi de susţinătorii lui Buşoi în luptele din PNL (surse)

Surse liberale au declarat pentru EVZ că apropiaţii secretarului general al PNL, Cristian Buşoi, se folosesc de numele preşedintelui Klaus Iohannis şi de cel al directorului SRI, Eduard Hellvig, pentru...

FMI, interesat de Justiție

FMI, interesat de Justiție

În întâlnirea de ieri a de legației FMI, condusă de Reza Baqir, șeful Misiunii FMI pentru România și Bulgaria, cu liderii PNL, oficialii au fost preocupați nu de problemele bugetare...

Nicușor Dan transmite PNL să-și vadă de drumul lui

Nicușor Dan transmite PNL să-și vadă de drumul lui

Liderul USR, Nicușor Dan, a spus că nu vrea o unificare a dreptei, respectiv o alianță sau fuziune cu PNL, cum vrea liderul liberalilor, Raluca Turcan.  „Sunt dezbateri în spaţiul...