PNL dezvăluie PLANUL lui Tudose. LOVITURA dată de Guvern BĂNCILOR

PNL dezvăluie PLANUL lui Tudose. LOVITURA dată de Guvern BĂNCILOR

În laboratoarele Guvernului se pregătește o măsură care vizează băncile și companiile de asigurări, a dezvăluit vicepreședintele PNL, Florin Cîțu. Prin introducerea unei taxe de 0,5 pe activele bancare, ale băncilor și asiguratorilor, precum și ale celorlalte instituții din sectorul bancar, Cabinetul Tudose speră să acopere gaura în bugetul de stat.

Senatorul liberal a precizat că toate atacurile din ultima perioadă la adresa băncilor şi fondurilor de pensii sunt pentru a justifica această taxă.

„Problema cea mai mare pentru acest guvern o reprezintă execuţia bugetară, lipsa banilor la buget. Totul începe o campanie de demonizare a unui sector, bancar sau pensii, iar după ce ai pregătit, vii cu o taxă, pe care societatea o acceptă, pentru că ei sunt cei răi. O să vină o taxă pe cifra de afaceri, pentru tot sistemul financiar bancar, din ce am înţeles de 0,5%, aplicată pe active”, a spus Cîțu, într-un interviu acordat miercuri Ziarului Financiar.

Băncile au active de circa 400 miliarde lei, iar asiguratorii de aproximativ 30 de miliarde de lei. Guvernul ar putea strânge în jur de 2-3 miliarde de lei bani suplimentari la buget din această taxă. 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Este clar că e nevoie de aceşti bani, şi nu se vor opri acolo. TVA-ul nu se mai reduce la 18% de anul viitor. Şi nu cred că se va opri acolo, cred că TVA-ul va creşte spre 20-21%, unde este media europeană. Taxa de solidaritate este încă în programul de guvernare”, a mai afirmat Florin Cîțu.

PNL se împotrivește unei taxe, chiar şi celei pe active bancare, deoarece aceasta ar urma să fie plătită de toată lumea.

„Pe de-o parte clienţii băncilor vor plăti această taxă, dar pe de altă o vom plăti cu toţii, căci statul va trebui să se împrumute, iar factura noi o vom achita.”, a explicat senatorul PNL, membru în Comisia buget-finanțe a Senatului. 

El mai susține că cifrele indică clar că ne îndreptăm spre dezastru, în condițiile în care cheltuim pe salarii şi asistenţă socială mai mult cu 11,3 miliarde decât luăm din taxe, impozite şi accize.

„Ei ne spun că în România există o problemă, că cei din sectorul privat fură şi nu plătesc. Problema nu e în sectorul privat, problema este la administrarea dezastruasă a economiei de acest guvern. Cu o creştere economică de 5,7% să ai această execuţie bugetară este un dezastru, şi asta înainte să ai legea salarizării univerare şi legea pensiilor implementate.”, a conchis Cîțu. 

Tot miercuri, liberalul a spus, într-o postare pe Facebook, că pentru ceea ce fac Dragnea şi PSD în aceste luni, pierderea alegerilor în 2020 este un cost mult prea mic şi că „ar trebui să plătească personal”.