Gorghiu CONFIRMĂ: „Categoric va fi o MOŢIUNE de CENZURĂ împotriva Guvernului!”

Gorghiu CONFIRMĂ: „Categoric va fi o MOŢIUNE de CENZURĂ împotriva Guvernului!”

Senatorul PNL Alina Gorghiu a afirmat, vineri, că în mod categoric liberalii vor depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului în această sesiune, iar tema acestui demers ar putea să vizeze fie justiţia, fie economia.

"Absolut va fi o moţiune de cenzură. Sunt două teme foarte mari care nu au cum să nu fie exploatate din punct de vedere al opoziţiei, odată pe partea de justiţie şi a doua temele economice. Ne va fi foarte dificil să alegem care din aceste două teme să facă obiectul moţiunii de cenzură. Este prematur să discutăm. Astăzi vom avea Biroul Politic Naţional, dar vă garantez că o moţiune de cenzură va exista, dacă nu va exista mai repede moţiunea PSD contra lui Tudose, nu este exclusă nici asta. Categoric va fi o moţiune de cenzură şi vom discuta atunci despre eventuale majorităţi pentru susţinerea acestei moţiuni de cenzură", a spus Gorghiu, după şedinţa grupului PNL de la Senat, potrivit Agerpres.

Ea a arătat însă că momentan, pe aritmetica parlamentară, nu există voturi suficiente pentru adoptarea unei moţiuni de cenzură.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News