PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Alina Gorghiu i-a dat o replică TĂIOASĂ lui Liviu Dragnea!

Alina Gorghiu i-a dat o replică TĂIOASĂ lui Liviu Dragnea!

Alina Gorghiu a ripostat la declaraţia lui Dragnea, care a afirmat că, în cazul în care PSD va câştiga alegerile, va fi dus la îndeplinire sloganul USL. Alina Gorghiu a...

Alegeri parlamentare 2016. Câte autostrăzi promit partidele dacă ajung la guvernare

Alegeri parlamentare 2016. Câte autostrăzi promit partidele dacă ajung la guvernare

EVZ începe să vă prezinte, în oglindă, ofertele electorale ale partidelor. Primul episod: infrastructura. PSD şi PNL au idei similare, PMP cere un pact politic, iar USR vrea trenuri rapide...

PNL va SUSŢINE înfiinţarea unui MINISTER AL SATULUI!

PNL va SUSŢINE înfiinţarea unui MINISTER AL SATULUI!

Şeful de campanie al PNL pentru alegerile parlamentare Gheorghe Falcă, a declarat, astăzi, că va susţine înfiinţarea unui minister al Satului. "Suntem o ţară binecuvântată cu un pământ agricol foarte...

Pippidi, critici la adresa Guvernului Cioloș: "E ca și cum cineva ți-ar da o mașină drăguță, dar nu-ți dă și cheia"

Pippidi, critici la adresa Guvernului Cioloș: "E ca și cum cineva ți-ar da o mașină drăguță, dar nu-ți dă și cheia"

Politolog Alina Mungiu-Pippidi, a spun, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere" moderată de Rareș Bogdan și difuzată de Realitatea TV, că premierul Dacian Cioloș nu a fost eficient în acest...

Ce a declarat GABRIELA FIREA despre VIITORUL PREMIER!

Ce a declarat GABRIELA FIREA despre VIITORUL PREMIER!

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că în cazul în care coaliţia formată din PSD şi ALDE va câştiga alegerile, primul ministru va fi un reprezentat al PSD. Precizarea a...

Dragnea ARUNCĂ BOMBA şi anunţă MAREA FRAUDARE la alegeri. Liderul PSD a explicat mecanismul: ”SUNT TINERI ANGAJAŢI la Guvern”

Dragnea ARUNCĂ BOMBA şi anunţă MAREA FRAUDARE la alegeri. Liderul PSD a explicat mecanismul: ”SUNT TINERI ANGAJAŢI la Guvern”

Dragnea aruncă bomba şi anunţă marea fraudare la alegeri. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara, la Romnânia TV, că în sediul Guvernului se pregăteşte fraudarea alegerilor.  ”Sunt tineri angajați...

Ce a răspuns neurochirurgul Leon Dănăilă, ÎNTREBAT dacă ar accepta să-l OPEREZE pe Liviu Dragnea

Ce a răspuns neurochirurgul Leon Dănăilă, ÎNTREBAT dacă ar accepta să-l OPEREZE pe Liviu Dragnea

Reputatul neurochirurg Leon Dănăilă a participat, sâmbătă, la un miting PNL organizat la Botoșani. Candidatul la Senat a izbutit performanța de a ridica întreaga sală în picioare pentru a aplauda,...

Încă un "tânăr frumos şi liber" simpatizant PNL  reacţionează dur împotriva clasei politice actuale

Încă un "tânăr frumos şi liber" simpatizant PNL reacţionează dur împotriva clasei politice actuale

Atitudinea lui Klaus Iohannis față de români, faţă de Parlament și clasa politică în general începe să stârneasc tot mai multe nemulţumiri care vin din partea simpatizanţilor săi. În campanie,...

GAFĂ DE PROPORȚII: Candidații PNL din București s-au FOTOGRAFIAT lângă ”CĂRUȚA CU PAIAȚE”

GAFĂ DE PROPORȚII: Candidații PNL din București s-au FOTOGRAFIAT lângă ”CĂRUȚA CU PAIAȚE”

O nouă gafă a candidaților PNL a devenit virală pe rețelele de socializare. După ce Alina Gorghiu i-a povestit despre Victor Ponta și Liviu Dragnea unui copil care nu voia...

Traian Băsescu, mesaj de la Roman, către PNL și PSD: „Fraților, noi vom decide cine guvernează!”

Traian Băsescu, mesaj de la Roman, către PNL și PSD: „Fraților, noi vom decide cine guvernează!”

Traian Băsescu a revenit la ceea ce l-a consacrat în timpul celor două mandate de președinte al României. Ajuns la Roman, în județul Neamț, la lansarea candidaților pentru alegerile parlamentare...

Alina GORGHIU îl COMPARĂ pe Liviu Dragnea cu noul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon: "A făcut din Teleorman un pol de sărăcie în România”

Alina GORGHIU îl COMPARĂ pe Liviu Dragnea cu noul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon: "A făcut din Teleorman un pol de sărăcie în România”

Liderul PNL, Alina Gorghiu, a anunțat în cadrul evenimentului de lansare a candidaților pentru alegerile parlamentare din județele Suceava și Botoșani, că liberalii vor renunța la pensiile speciale, pentru că...

SONDAJ. Cifre NEAŞTEPTATE pentru partidele înscrise în cursa alegerilor PARLAMENTARE, după prima săptămână de CAMPANIE

SONDAJ. Cifre NEAŞTEPTATE pentru partidele înscrise în cursa alegerilor PARLAMENTARE, după prima săptămână de CAMPANIE

Cel mai recent sondaj arată cifre neaşteptate pentru câteva dintre partidele politice în cursa alegerilor parlamentare. Potrivit unor sondaje CCSB, la cererea Iniţiativa România Liberală, în perioada 17 noiembrie, prin...

Și demagogia trebuie să aibă limitele ei

Și demagogia trebuie să aibă limitele ei

Știam cu toții că în campania electorală promisiunile și politicile de stânga ocupă toate spațiile, iar dezbaterea reală rămâne în plan secund sau lipsește. Dacă răsfoim programele partidelor mari PNL...

Câți BANI a virat AEP partidelor în prima parte a lunii noiembrie

Câți BANI a virat AEP partidelor în prima parte a lunii noiembrie

AEP a anunțat că valoarea subvenţiei virate în contul partidelor politice în prima decadă a lunii noiembrie este, potrivit unui comunicat de presă, pentru PSD de 596.536,77 lei, pentru PNL...

Cum i-a înfipt Flutur CUŢITUL în SPATE lui TĂRICEANU

Cum i-a înfipt Flutur CUŢITUL în SPATE lui TĂRICEANU

Gheorghe Flutur îşi dădea în urmă cu zece ani, pe 17 februarie 2006, demisia din funcţia de vicepreşedinte al PNL, în timp ce premierul şi preşedintele de atunci al partidului,...

Iohannis l-a făcut fericit pe Antonescu. Avram Iancu, „Erou al Națiunii Române”

Iohannis l-a făcut fericit pe Antonescu. Avram Iancu, „Erou al Națiunii Române”

La doi ani și jumătate de când a fost inițiată de senatorii PNL Crin Antonescu și Teodor Atanasiu, Legea pentru declararea lui Avram Iancu „Erou al Naţiunii Române”, a fost...

Alegeri parlamentare. Procentele partidelor încaieră sociologii

Alegeri parlamentare. Procentele partidelor încaieră sociologii

Sociologul Mirel Palada îşi acuză o parte din colegii de breaslă că pregătesc sondaje false de opinie pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie În plină campanie electorală, subiectul sondajelor „otrăvite”...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU / Cum se va transforma democrația în prostocraț

ROMÂNIA LUI CRISTOIU / Cum se va transforma democrația în prostocraț

Ar trebuie să mă amuze Sloganul de campanie electorală al PNL: Suntem partidul Integrilor în frunte cu Dacian Cioloș, partidul cinstiților care luptă împotriva partidului Penalilor- PSD. E drept, aș...

ALDE acuză Guvernul Cioloş: "Guvern laş"!

ALDE acuză Guvernul Cioloş: "Guvern laş"!

Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin critică dur Guvernul Cioloş şi afirmă că a încetinit creşterea economică a ţării. Copreşedinţii ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin, afirmă că, la un an...

Mirel Palada: ”Moartea sociologului Lăzăroiu, sau cum există viață după moarte”

Mirel Palada: ”Moartea sociologului Lăzăroiu, sau cum există viață după moarte”

Mirel Palada, Purtătorul de cuvânt al Partidului România Unită (PRU), îl ironizează pe fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu, care a estimat procentajele pe care le vor obține partidele la alegerile...