ploiesti

Ploiești este municipiul de reședință al județului Prahova, Muntenia, România. Este situat la 60 km nord de București, pe coordonatele de 26°1'48" longitudine estică și 44°56'24" latitudine nordică și are o suprafață de aproape 60 km². Este înconjurat de comunele Blejoi (la nord), Târgșoru Vechi (la vest), Bărcănești, Brazi (la sud) și Bucov (la est).

Orașul a crescut începând cu secolul al XVII-lea, pe o moșie cumpărată de Mihai Viteazul de la moșnenii ce o stăpâneau, luând treptat locul vechilor târguri muntenești Târgșor, Gherghița și Bucov ca centru regional al zonei, evoluția sa fiind accelerată de industrializare în special după ce a început exploatarea masivă a zăcămintelor de petrol din zonă și în oraș au apărut mari facilități de rafinare, ceea ce i-a adus porecla de „capitala aurului negru”. În continuare, activitatea sa economică este bazată pe prelucrarea petrolului, orașul având patru mari rafinării, dar și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere).

Mircea Ionescu-Quintus va fi înhumat luni, la Ploieşti

Mircea Ionescu-Quintus va fi înhumat luni, la Ploieşti

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, care a decedat, vineri, la vârsta de 100 de ani, va fi înmormântat, luni după-amiază, la Ploieşti Potrivit unei informări a PNL, trupul...

Gigantul francez VEOLIA vrea să readucă gloria de altădată a Petrolului. Parteneriat puternic încheiat de „lupi”

Gigantul francez VEOLIA vrea să readucă gloria de altădată a Petrolului. Parteneriat puternic încheiat de „lupi”

Grupul francez de utilități Veolia - Apa Nova, lider mondial în managementul apei (dar care mai derulează în România și afaceri în domeniul energiei) și FC Petrolul Ploiești au anunțat,...

INSPECŢIA JUDICIARĂ a publicat RAPORTUL în cazul procurorului „PORTOCALĂ”. News Alert

INSPECŢIA JUDICIARĂ a publicat RAPORTUL în cazul procurorului „PORTOCALĂ”. News Alert

Inspecţia Judiciară a eliberat astăzi raportul privind cazul procurorului Mircea Negulescu, cunoscut sub numele de „Portocală”. Raportul cuprinde o analiză a măsurilor dispuse de conducerea DNA în vederea preîntâmpinării evoluţiei...

Bătaie CA-N FILME, la un mall din România. Și-au cărat pumni și picioare sub privirile ÎNGROZITE ale trecătorilor - VIDEO

Bătaie CA-N FILME, la un mall din România. Și-au cărat pumni și picioare sub privirile ÎNGROZITE ale trecătorilor - VIDEO

Un mall a devenit ring de box, după ce doi bărbați s-au luat la bătaie pentru un loc de parcare. Incidentul s-a întâmplat în Ploiești. Totul s-a petrecut în plină...

Şeful DNA Ploieşti, acuzat că a obţinut ILEGAL asfaltarea drumului către VILA sa. Procurorul „PORTOCALĂ” ar fi favorizat firma implicată

Şeful DNA Ploieşti, acuzat că a obţinut ILEGAL asfaltarea drumului către VILA sa. Procurorul „PORTOCALĂ” ar fi favorizat firma implicată

Şeful DNA poieşti, Lucian Onea, a fost acuzat că ar fi obţinut ilegalt asfaltarea drumului către vila sa de lângă Ploieşti. Scandalul s-a accentuat după ce au fost făcute câteva...

Trafic îngreunat pe A1 din cauza unui ACCIDENT. Până la acest moment sunt confirmate TREI VICTIME

Trafic îngreunat pe A1 din cauza unui ACCIDENT. Până la acest moment sunt confirmate TREI VICTIME

Traficul se desfăşoara cu dificultate pe autostrada A1, pe sensul de mers Ploieşti – Bucureşti din cauza unui accident soldat cu trei persone rănite. Poliţia a ajuns imediat la locul...

DNA Ploiești mai primește o lovitură CRUNTĂ. Plîngere penală pentru prim procurorul instituției

DNA Ploiești mai primește o lovitură CRUNTĂ. Plîngere penală pentru prim procurorul instituției

Prim procurorul DNA de la Prahova a intrat pe lista lungă a procurorilor asupra cărora au fost făcute plîngeri pentru cercetare abuzivă. Cătălin Beciu, unul dintre liderii ALDE, a dezvăluit...

LOVITURĂ pentru SEBASTIAN GHIȚĂ. Noi PROBLEME pentru FIRMELE sale

LOVITURĂ pentru SEBASTIAN GHIȚĂ. Noi PROBLEME pentru FIRMELE sale

Interdicția inițierii procedurii de dizolvare sau lichidare a firmelor Asesoft International SA şi Teamnet International, a fost prelungită cu 60 de zile. Astfel, firmele controlate de Sebastian Ghiță nu pot...

ÎMBRÂNCELI ȘI PUMNI pentru o pernă gratis. Scandal în Ploiești, la deschiderea unui magazin

ÎMBRÂNCELI ȘI PUMNI pentru o pernă gratis. Scandal în Ploiești, la deschiderea unui magazin

Joi dimineață, la Ploiești, la deschiderea unui magazin cu produse de casă, oamenii s-au îmbulzit să prindă produse la promoție și o pernă gratis. La deschiderea unui magazin cu produse...

Cenaclul literar „I. L. Caragiale” Ploiești a organizat o serie de evenimente literare de marcă

Cenaclul literar „I. L. Caragiale” Ploiești a organizat o serie de evenimente literare de marcă

Cenaclul literar „I. L. Caragiale” Ploiești nu a luat vacanță, continuând tradiția întâlnirilor bilunare la Clubul „Jazz Cafe” din municipiu, până când Filarmonica „Paul Constantinescu” își va relua stagiunea. Astfel,...

Tudor Chirilă răspunde dezvăluirilor lui Ciuvică și confirmă că a cântat pe bani publici, dar că nu este ipocrit

Tudor Chirilă răspunde dezvăluirilor lui Ciuvică și confirmă că a cântat pe bani publici, dar că nu este ipocrit

Solistul formației Vama, Tudor Chirilă, a răspuns pe Facebook dezvăluirilor făcute de Mugur Ciuvică despre concertul de la Ploiești, unde a fost plătit din bani publici. Grupul de Investigații Politice...

Ciutacu, în clinciuri cu Tudor Chirilă: ”cântă pe cașcaval de la buget”

Ciutacu, în clinciuri cu Tudor Chirilă: ”cântă pe cașcaval de la buget”

Jurnalistul Victor Ciutacu l-a atacat dur pe cântărețul Tudor Chirilă, pe care l-a acuzat că pozează ”în apărătorul banilor publici” deși ”se dedulcește hulpav din aceștia”. ”Deci apărătorul banilor publici se...

TRAGEDIE fără margini! Un copil a fost găsit MORT la locul de joacă

TRAGEDIE fără margini! Un copil a fost găsit MORT la locul de joacă

Tragedie într-un restaurant din Ploiești. O fetiță de șapte ani a fost găsită moartă în incinta locului de joacă din local. Copilul a fost găsit căzut sub o băncuţă, în...

DRAGOSTEA MATERNĂ și PRIETENIA, folosite pentru a SMULGE DENUNȚURI. Mărturii ZGUDUITOARE despre practicile DNA Ploiești. Interviul care CONFIRMĂ structura și ȚINTELE grupului „Noi suntem STATUL!” (XIII)

Dragostea față de propriul copil și prietenia dintre două femei transformate în instrumente de șantaj. Sunt acuzațiile unui important personaj la adresa procurorilor DNA Ploiești. Nimic nu pare să fi...

AUTOSTRADA URBANĂ. A fost eliberată AUTORIZAŢIA DE CONSTRUCŢIE a racordului A3 cu Bucureştiul

AUTOSTRADA URBANĂ. A fost eliberată AUTORIZAŢIA DE CONSTRUCŢIE a racordului A3 cu Bucureştiul

A fost eliberată autorizaţia de executare a lucrărilor de construcţie pentru “Tronson km 1– km 2şi racordarea străzii Cumpenei cu Autostrada” din investiţia “Autostrada Bucureşti – Braşov, Secţiunea Bucureşti –...

Gruparea de PROSTITUȚIE „Vader“ a fost DESTRUCTURATĂ de procurori

Gruparea de PROSTITUȚIE „Vader“ a fost DESTRUCTURATĂ de procurori

Rețeaua de prostituție de lux, cunoscută sub numele „Vader“, a fost destructurată de procurori, 14 persoane ajungând după gratii. Rețeaua de prostituție din Pitești exploata dame de companie în Ibiza...

Ani grei de închisoare pentru un interlop din Ploiești și concubina sa! Acuzațiile sunt ÎNGROZITOARE

Ani grei de închisoare pentru un interlop din Ploiești și concubina sa! Acuzațiile sunt ÎNGROZITOARE

Alexe Pavel - Cristian, zis și Țăranu, a primit 18 de ani de închisoare pentru sechestrare de persoane, șantaj, amenințare și viol. Interlopul este acuzat de procurori că ar fi...

Un autocar cu zeci de copii, implicat într-un accident de circulație. Două persoane au fost rănite

Un autocar cu zeci de copii, implicat într-un accident de circulație. Două persoane au fost rănite

Un autocar în care se aflau 41 de copii a fost implicat, luni seară, într-un accident pe Centura de vest a Ploieștiului. Două femei au fost rănite. Copiii, care se...

Un fan al Petrolului e kickboxer profesionist și are propria galerie

Un fan al Petrolului e kickboxer profesionist și are propria galerie

Campion european de kickboxing la amatori în 2016, Mihai Tudorie este un fan împătimit al echipei de fotbal Petrolul. Este nelipsit de la meciurile formației sale, indiferent de locul disputării....

ÎCCJ, sentinţă în favoarea lui Ghiţă. Instanţa supremă a RESPINS un mandat de ARESTARE venit de la DNA Ploieşti

ÎCCJ, sentinţă în favoarea lui Ghiţă. Instanţa supremă a RESPINS un mandat de ARESTARE venit de la DNA Ploieşti

Victorie importantă pentru Sebastian Ghiţă în lupta pe care acesta o duce în instanţă cu procurorii DNA Ploieşti. ÎCCJ a respins solicitarea procurorilor a unui nou mandat de arestare pe...