morti

Pasagerii nu-și pot permite să se mire. Se presupune că sînt morți. România lui Cristoiu

Pasagerii nu-și pot permite să se mire. Se presupune că sînt morți. România lui Cristoiu

Undeva, în mijlocul Parcării, răsare dintre spinările maşinilor silueta unui bărbat. E un deputat al Majorităţii, care, profitînd de intervenţia Opoziţiei în plen, a ieşit din incintă pentru a-şi curăţa...

Păcăleală sinsitră de 1 aprilie: doi morți au fost încurcați și tirmiși unor familii diferite

Păcăleală sinsitră de 1 aprilie: doi morți au fost încurcați și tirmiși unor familii diferite

”Am făcut exhumarea pentru a identifica cadavrul ridicat de la morga spitalului din Petroșani”, a declarat Alexandru Scafariu, adjunctul Poliției Petroșani, citat de jurnaliștii hunedoreni. În cauză, procurorii, au deschis...

Accident GRAV în Târgu Mureș. Doi morți în urma coliziunii dintre o autoutilitară şi un autoturism

Accident GRAV în Târgu Mureș. Doi morți în urma coliziunii dintre o autoutilitară şi un autoturism

În momentul în care echipele de intervenție au ajuns la fața locului au găsit una dintre victime prinsă sub autoutilitara răsturnată, iar pe cealaltă, încarcerată în cel de-al doilea autoturism...

Bilanț tragic după prăbușirea unui elicopter. 13 persoane au murit

Bilanț tragic după prăbușirea unui elicopter. 13 persoane au murit

Accidentul s-a produs în cursul unor exerciţii, a menţionat pe Twitter noul şef al statului. Acesta a menţionat că a ordonat o anchetă în legătură cu prăbuşirea elicopterului şi a...

Ce face un preot din Sibiu pentru morții care nu au pe nimeni

Ce face un preot din Sibiu pentru morții care nu au pe nimeni

Preotul Cătălin Dumitrean va îngropa săptămâna viitoare două cadavre abandonate în morga Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu. E vorba de oameni care au murit și care nu...

Manipularea „Christchurch”: Care „Naţionalist alb”? Teroristul se declara „Eco-Fascist” şi admirator al Chinei comuniste

Manipularea „Christchurch”: Care „Naţionalist alb”? Teroristul se declara „Eco-Fascist” şi admirator al Chinei comuniste

Un editorial de Steven Mosher pentru Life Site News. Dacă un terorist strigă „Allahu Akbar” când dă peste trecători cu un camion, este rezonabil să crezi că este vorba de...

8 ani de război, 500.000 de morți, jumătate de populație refugiată, o țară distrusă: Al Assad rezistă. Pulsul planetei

8 ani de război, 500.000 de morți, jumătate de populație refugiată, o țară distrusă: Al Assad rezistă. Pulsul planetei

După 8 ani de război civil și după resurgența jihadiștilor din Daesh, autointitulat Stat Islamic, bilanțul lui Al Assad este crunt: circa 500.000 de morți, jumătate din populația țării de...

Atac armat în Noua Zeelandă. Peste 30 de morți. Atacatorul a transmis măcelul LIVE - VIDEO

Atac armat în Noua Zeelandă. Peste 30 de morți. Atacatorul a transmis măcelul LIVE - VIDEO

„Există patru persoane în custodie. Trei bărbaţi şi o femeie”, le-a declarat reporterilor la Wellington comisarul poliţiei neo-zeelandeze Mike Bush. „Au existat câteva informaţii privind ataşarea de dispozitive explozive de...

Reacţia lui Radu Oleniuc după tragediile aviatice în care şi-au pierdut viaţa sute de oameni. „8 accidente grave la un milion de decolari”

Reacţia lui Radu Oleniuc după tragediile aviatice în care şi-au pierdut viaţa sute de oameni. „8 accidente grave la un milion de decolari”

„Boieng 737 MAX 8 a livrat intr-un an si ceva de la primul zbor cam 350 de aeronave × 2 zboruri in medie pe zi × 365 de zile pe...

Până de curent are efecte dramatice asupra Venezuelei: 15 persoane au murit din cauza lipsei electricității

Până de curent are efecte dramatice asupra Venezuelei: 15 persoane au murit din cauza lipsei electricității

Au trecut mai mult de 48 de ore de când țara este paralizată de o pană de curent la nivel național.  „Între ieri și astăzi, am înregistrat 15 decese din...

Avion prăbușit în Columbia. Cel puțin 12 persoane au murit. Salvatorii se află la fața locului. Breaking news

Avion prăbușit în Columbia. Cel puțin 12 persoane au murit. Salvatorii se află la fața locului. Breaking news

„Regretăm accidentul avionului care efectua legătura între San Jose del Guaviare şi Villavicencio. Au decedat 12 persoane”, a scris serviciul respectiv pe contul să de Twitter @DefensaCivilCo. Aparatul a lansat...

Tragedie aviatică! Un avion s-a prăbușit. 5 persoane și-au pierdut viața

Tragedie aviatică! Un avion s-a prăbușit. 5 persoane și-au pierdut viața

Aeronava a plecat de la Aeroportul Internațional Tampa. Potrivit presei internaţionale, Avionul a aterizat în lacul Okeechobee . Conform şerifului din Palm Beach County, cinci persoane au murit în urma...

Tragedie în Statele Unite. Tornade ucigaşe. 23 de morţi şi peste 50 de răniţi. Locuitorii şi autorităţile caută supravieţuitori

Tragedie în Statele Unite. Tornade ucigaşe. 23 de morţi şi peste 50 de răniţi. Locuitorii şi autorităţile caută supravieţuitori

A fost ca un cuțit uriaș care a tăiat tot ce a întâlnit în cale. Asa descriu localnicii furia naturii, potrivit stiri.tvr.ro Trei tornade au lovit zona. În decurs de...

Aerodromul din Tuzla. 17 morți. Câți oameni mai trebuie să moară pentru ca acest aerodrom să se închidă?

Aerodromul din Tuzla. 17 morți. Câți oameni mai trebuie să moară pentru ca acest aerodrom să se închidă?

Ne-cronologia :   iulie 2010 - accident la Tuzla, 12 morți. Potrivit primelor informaţii, piloţii avionului ar fi executat greşit decolarea, iar numărul persoanelor aflate în carlingă era mai mare decât...

Tatăl UCIGAȘ care și-a ÎNECAT COPIII , trimis în JUDECATĂ. El și-a privit soția cum moare!

Tatăl UCIGAȘ care și-a ÎNECAT COPIII , trimis în JUDECATĂ. El și-a privit soția cum moare!

Constantin Aurelian Ghidionescu, tatăl care și-a înecat fiicele gemene într-un lighean cu apă apoi a ascuns cadavrele în frigider a fost trimis în judecată. Tatăl ucigaș este acuzat de omor...

ALERTĂ în România! VIRUSUL care a UCIS deja peste O SUTĂ de oameni SE EXTINDE

ALERTĂ în România! VIRUSUL care a UCIS deja peste O SUTĂ de oameni SE EXTINDE

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunțat că din cele trei femei, una nu era cunoscută cu alte afecțiuni și era vaccinată anti-gripal. Astfel, CNSCBT...

ATAC ARMAT în SUA. Atacatorul a UCIS CINCI persoane, iar mai MULȚI polițiști au fost RĂNIȚI GRAV

ATAC ARMAT în SUA. Atacatorul a UCIS CINCI persoane, iar mai MULȚI polițiști au fost RĂNIȚI GRAV

Atac armat. Un bărbat care a deschis focul într-o clădire dintr-o zonă industrială aflată în suburbii ale oraşului Chicago omorât cinci persoane și a rănit mai mulți polițiști, a anunţat...

ALERTĂ! Peste 100 de oameni au murit după ce au băut ALCOOL OTRĂVIT! Moartea s-a produs aproape instant

ALERTĂ! Peste 100 de oameni au murit după ce au băut ALCOOL OTRĂVIT! Moartea s-a produs aproape instant

Potrivit presei indiene, numărul de morţi a ajuns în prezent la 116 şi ar putea continua să crească. Peste 3.000 de persoane despre care se suspectează că ar avea legături...

Cine dezgroapă MORȚII în Delta Dunării? Locuitorii sunt ÎNGROZIȚI

Cine dezgroapă MORȚII în Delta Dunării? Locuitorii sunt ÎNGROZIȚI

Aceștia s-au înmulţit necontrolat decimând populația din zonă. Epidemia de pestă porcină din județul Tulcea a fost un adevărat festiv pentru șacali. Au devorat toate cadavrele de mistreți și atacă...

Parisul iar în FLĂCĂRI! Ce se știe despre focul care a lăsat în această dimineaţă zece morți și treizeci de răniți. FOTO în articol

Parisul iar în FLĂCĂRI! Ce se știe despre focul care a lăsat în această dimineaţă zece morți și treizeci de răniți. FOTO în articol

Zece oameni au fost uciși de focul puternic din clădire Bilanțul incendiului de pe strada Erlanger, arondismentul 16 al capitalei, a crescut la zece decese, a declarat procurorul de la Paris....