Majoritatea presei şi a politicienilor au încercat să folosească atacul terorist din Christchurch pentru a balansa impactul atacurilor islamiste.

Un editorial de Steven Mosher pentru Life Site News.

Dacă un terorist strigă „Allahu Akbar” când dă peste trecători cu un camion, este rezonabil să crezi că este vorba de un act de terorism islamic.

Iar când Brenton Tarrant, bărbatul care a atacat două moschei în Christchurh, vorbeşte despre admiraţia pe care o poartă Chinei comuniste şi se descrie pe sine ca „eco-fascist”, ar trebui să-l credem pe cuvânt.

Majoritatea presei nu o face, preferând să-l eticheteze ca „extremist de dreapta” sau „naţionalist alb”.

Însă aceste descrieri nu au aproape nici o legătură cu gândurile înceţăşate ale lui Tarrant, pe care le-am putut cunoaşte mai în detaliu din „manifestul” său de 73 de pagini. În aceste file, scrise cu doar câteva săptămâni înainte de dezlănţuirea sa criminală, el îşi rezuma filosofia politică în aceşti termeni:

„Conservatorismul este un corporatism deghizat. Nu vreau să fac parte din aşa-ceva. Ţara cu valorile politice şi sociale cele mai apropiate de ale mele este Republica Populară Chineză.”

Vi se pare că aceste cuvinte ar putea fi spuse de un „extremist de dreapta”?

Cea mai mare parte a tiradei tulburi a lui Tarrant este consacrată punctelor de vedere radicale despre mediu, care l-au făcut să se declare „eco-fascist” şi să comită un asasinat în masă. Pentru a vorbi deschis, el se vedea pe sine ca un salvator al planetei, ucigând nişte oameni care o spoliau.

El şi-a ales victimele în primul rând nu pentru religia, rasa sau cultura lor, ci pentru că erau nou-veniţi în Noua Zeelandă şi aveau mulţi copii, mai ales în comparaţie cu populaţia băştinaşă.

Dar nu manifesta un ataşament deosebit pentru Noua Zeelandă, nici pentru vreun alt stat naţional, astfel că greu poate fi numit „naţionalist”.

Într-adevăr, el vorbea despre „invadatorii” care vin în Europa, dar era mai îngrijorat de numărul tot mai mare de oameni care invadează Pământul ca întreg. Avea idei exagerate despre creşterea demografică viitoare, crezând că numărul oamenilor ar putea atinge 50 de miliarde, chiar 100 de miliarde. Era obsedat de ideea fecundităţii diferenţiate – adică de faptul că alte grupuri au mai mulţi copii decât cel din care face parte.

„De ce să ne concentrăm pe imigraţie şi pe rata natalităţii când schimbarea climatică este o problemă atât de uriaşă?”, se întreba el retoric. „Pentru că fac parte din aceeaşi problemă. Mediul este distrus de suprapopulare. Noi, europenii, suntem unul dintre grupurile care nu suprapopulează lumea. Invadatorii sunt cei care suprapopulează lumea. Lichidaţi invadatorii, lichidaţi suprapopularea şi astfel salvaţi lumea!”

Cu alte cuvinte, totul se rezumă la ratele natalităţii.

În obsesia lui faţă de creşterea populaţiei, distrugerea mediului şi apocalipsa planetară, el urma linia ideologică a unor persoane precum Paul Ehrlich, Alexandra Ocasio-Cortez şi John Holdren, care au plâns într-un fel sau altul că aceeaşi oameni au prea mulţi copii.

Ehrlich este faimos pentru că a prezis – iar şi iar – că „bomba populaţiei” va devasta mai devreme sau mai târziu planeta. Nou-venita în lumea politicii, AOC crede că ştie şi anul în care lumea se va sfârşi: 2023.

Mai este şi John Holdren, care a fost consilierul ştiinţific al lui Obama. În cartea sa, „Ecoscience”, Holdren susţine obligativitatea avortului, sterilizarea în masă şi avortul „indezirabililor”. El propune chiar un „regim planetar” care să aibă puterea de a decide cine va fi autorizat şi cui i se va interzice să aibă copii.

China a adoptat TOATE propunerile radicale ale lui Holdren, inclusiv o cotă a naşterilor.

Politica „copilului unic” s-a încheiat în 2016, dar timp de trei decenii, statul chinez a fost responsabil de avorturile forţate şi sterilizarea a milioane de femei annual. Oficialilor guvernului de la Beijing le place să se laude că această politică „a eliminat 400 de milioane de oameni din populaţia Chinei şi a contribuit astfel cu soluţii la criza Încălzirii Globale.”

Să fie de mirare că asasinul nostru Eco-Fascist iubeşte „valorile politice şi sociale” ale Chinei comuniste?

Presa „mainstream”, dornică să-l atace pe Trump pentru orice, de la uragane la atentate teroriste, a reţinut o singură referire la preşedinte ca reprezentativă pentru „identitatea albă” ca dovadă pentru motivaţia asasinului.

Dar toţi, cu excepţia Extremei Stângi, înţeleg acum că naţionalismul economic al lui Trump nu are nimic de-a face cu rasa sau credinţa şi totul de-a face cu o viaţă mai bună pentru toţi americanii.

În ceea ce-l priveşte pe Tarrant, el arată cu claritate că dispreţuieşte toate politicile lui Trump, de la creşterea economică şi independenţa energetică, la drepturile celui de-Al Doilea Amendament şi comerţ.

Motivaţiile lui Tarrant – şi ale eroilor lui – stau în altă parte.

Ca un Progresist tipic, el se plânge că capitalismul distruge planeta, combustibilul fosil provoacă încălzirea globală şi toate armele ar trebui interzise. El susţine că a folosit arme în atentatul său doar pentru a-i determina pe politicieni să le interzică.

Tarrant cere ca muncitorii să deţină „proprietatea asupra mijloacelor de producţie” şi ca instituţia „Marelui Naţionalism” să oprească „continua distrugere a mediului natural prin imigraţie de masă şi urbanizare necontrolată”.

Tarrant nu este un gânditor profund, nu el a inventat ideologia radicală anti-oameni şi pro-verde. Idei similare au fost fluturate de personalităţi de stânga de ani de zile, chiar decenii. Iar aceste idei au produs consecinţe.

Mitul suprapopulării nu a fost niciodată o fantasmă inofensivă. Este un mit care a ucis sute de milioane de oameni.

Vreau să fiu clar: atacul din Christchurch a fost produsul unei minţi deranjate şi doar atacatorul este responsabil pentru acţiunile sale.

Dar la fel de clar este şi acest lucru: un auto-declarat Eco-Fascist a ucis 50 de nevinovaţi într-un efort rătăcit de a salva planeta.