lege

Lege este stabilită de o autoritate legislativă, cum ar fi parlamentul, care este obligatorie și se aplică în general pentru a reglementa relațiile sociale, comportamentul și drepturile cetățenilor unui stat. Pentru a proteja ordinea, siguranța și echitatea, legea stabilește ce este permis, interzis sau obligatoriu pentru membrii unei organizații.

1. Caracter obligatoriu: Legea este obligatorie pentru toți cetățenii și instituțiile.
2. Generalitate: se aplică unei categorii largi de oameni, nu unui singur caz.
3. Publicitate: Toată lumea trebuie să poată vedea legea pentru ca oamenii să știe ce li se cere.
4. Stabilitate și claritate: Legea trebuie să fie clară și formulată în mod clar pentru a fi respectată și aplicată corect.

## Cum este adoptată o lege: Parlamentul este cel care elaborează și adoptă legea și poate fi promulgată de un șef de stat, cum ar fi președintele, înainte ca legea să intre în vigoare. Deși acest proces de adoptare diferă de la o țară la alta, de obicei include faze precum dezbaterea, votul și promulgarea.

În funcție de cerințele societății, legea poate fi modificată sau abrogată, iar nerespectarea ei poate duce la sancțiuni legale, cum ar fi amenzi, pedepse cu închisoarea sau alte măsuri corective.

„Poliţia, stai! Nu te apropia!” Ce pot să facă de acum polițiștii dacă nu te conformezi somației. Legea a trecut de Parlament

„Poliţia, stai! Nu te apropia!” Ce pot să facă de acum polițiștii dacă nu te conformezi somației. Legea a trecut de Parlament

Proiectul de Lege privind autoritatea polițistului a trecut, astăzi, de Camera Deputaților, iar legea urmează să fie trimisă la Administrația Prezidențială, spre promulgare. Conform Ministerului Afacerilor Interne (MAI), proiectul încearcă...

EXCLUSIV. Adevărul despre noua lege privind regimul armelor și al munițiilor. Legătura cu cazul Adrian Iovan

EXCLUSIV. Adevărul despre noua lege privind regimul armelor și al munițiilor. Legătura cu cazul Adrian Iovan

Preoiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, adoptat de Senat la sfârșitul lunii trecute cu 75 de voturi pentru, 16 împotrivă şi...

Revoluție în zona HORECA: patronii fac federație, înființează școli duale și cer alinierea tips-ului la reglementările europene

Revoluție în zona HORECA: patronii fac federație, înființează școli duale și cer alinierea tips-ului la reglementările europene

Asociațiile din domeniul HORECA strâng rândurile și înfiineațează o federație de profil, miza fiind să poată cere alinierea legislației la nivel european. Una din problemele semnalate este legiferarea corectă a...

Iohannis i-ar putea da LOVITURA de GRAȚIE lui Ciorbea. Dezbateri aprinse la CCR

Iohannis i-ar putea da LOVITURA de GRAȚIE lui Ciorbea. Dezbateri aprinse la CCR

Miercuri, Curtea Constituţională dezbate sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse Legii 35/1997, prin care funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu funcţia de ministru, beneficiind în...

Legea pensiilor a primit VOT FAVORABIL în Comisii

Legea pensiilor a primit VOT FAVORABIL în Comisii

Proiectul Legii pensiilor a fost votat de Comisia de muncă a Camerei Deputaților. Proiectul urmează să meargă la votul final din Camera Deputaților, care este for decizional. În Comisie, Legea...

Reacție ACIDĂ la LEGEA PENSIILOR: „NU este legea OLGUȚEI VASILESCU”

Reacție ACIDĂ la LEGEA PENSIILOR: „NU este legea OLGUȚEI VASILESCU”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că susţine proiectul legii pensiilor în forma existentă, respingând afirmaţiile conform cărora nu ar fi bani pentru plata pensiilor. „Nu este legea nici...

DĂNCILĂ a făcut ANUNȚUL! PSD va da ORDONANȚĂ de URGENȚĂ. BREAKING NEWS

DĂNCILĂ a făcut ANUNȚUL! PSD va da ORDONANȚĂ de URGENȚĂ. BREAKING NEWS

Premierul Viorica Dăncilă a făcut declarații la finalul ședinței PSD, susținută la Palatul Parlamentului, în care s-a votat în unanimitate adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru modificarea legilor justiției. Ea...

Ministrul Ecaterina Andronescu schimbă legea Educaţiei. Raportul Preşedinţiei, „România educată” pus în dezbatere în luna ianuarie

Ministrul Ecaterina Andronescu schimbă legea Educaţiei. Raportul Preşedinţiei, „România educată” pus în dezbatere în luna ianuarie

Instalată recent în fotoliul de ministru al MEN, Ecaterina Andronescu a anunţat că doreşte să modifice legea Educaţiei. Sâmbătă. Noul ministru a declarat că intenţionează să lanseze în dezbatere la...

În PLIN SCANDAL POLITIC, Iohannis a semnat LEGEA așteptată de TOȚI. Românii TREBUIE să ȘTIE

În PLIN SCANDAL POLITIC, Iohannis a semnat LEGEA așteptată de TOȚI. Românii TREBUIE să ȘTIE

Vineri, în plin scandal politic, președintele Iohannis a semnat, conform Administrației Prezidențiale, trei decrete după cum urmează: Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2018...

Al doilea an FĂRĂ “LAPTELE și CORNUL” pentru ELEVII din județul CONSTANȚA

Al doilea an FĂRĂ “LAPTELE și CORNUL” pentru ELEVII din județul CONSTANȚA

Cei peste 75.000 de elevi din învățământul primar și gimnazial din județul Constanța care ar fi trebuit să beneficieze de programul “Laptele și cornul” mai au de așteptat. Conducerea Consiliul...

„Guvernul TAIE PENSIILE românilor! Nu pot să mai ascundă dezastrul!” Opoziția LOVEȘTE DUR

„Guvernul TAIE PENSIILE românilor! Nu pot să mai ascundă dezastrul!” Opoziția LOVEȘTE DUR

Liberalii acuză Guvernul că taie pensiile românilor, după ce a fot făcut în psațiul public proiectul de ordonanță care prevede măsuri de austeritate pentru anulk 2019. Proiectul amână majorarea punctului...

AnunȚ ISORIC pentru militari și polițiști. S-a schimbat STATUTUL. LEGE pentru MApN și MAI

AnunȚ ISORIC pentru militari și polițiști. S-a schimbat STATUTUL. LEGE pentru MApN și MAI

Legi care stabilesc drepturile militarilor și polițiștilor au fost modificate și publicate în Monitorul Oficial. Conform noilor prevederi, polițiștii și militarii care încasează compensații pentru chirie vor putea folosi această...

Vasilescu DEVOALEAZĂ un PLAN ODIOS în PSD! Iohannis, OBLIGAT prin LEGE: „Este decizia premierului”

Vasilescu DEVOALEAZĂ un PLAN ODIOS în PSD! Iohannis, OBLIGAT prin LEGE: „Este decizia premierului”

Lia Olguța Vasilescu se revoltă împotriva atitudinii lui Klaus Iohannis de a tergiversa hotărârea de a semna remanierile din Guvern, precizând că, din păcate, nu s-a dat încă o lege...

Modificări MAJORE în Educație! Măsura care ÎI VIZEAZĂ DIRECT pe elevi. TOȚI trebuie să știe acest lucru

Modificări MAJORE în Educație! Măsura care ÎI VIZEAZĂ DIRECT pe elevi. TOȚI trebuie să știe acest lucru

O inițiativă legislativă care aduce modificări importante în Legea Educației naționale, a fost adoptată de Senat care este cameră decizională. Este vorba despre inițiativa împotriva violenței psihice - bullying. Astfel...

MODIFICĂRI IMPORTANTE în Codul Rutier! SURPRIZE MARI pentru toți șoferii. Avertismentul fostului șef al Poliției

MODIFICĂRI IMPORTANTE în Codul Rutier! SURPRIZE MARI pentru toți șoferii. Avertismentul fostului șef al Poliției

Un proiect de lege care propune modificarea legislației rutiere ar putea ajunge în curând la Camera Deputaților. Fostul șef al Poliției Rutiere, Lucian Diniță, atrage atenția că unele modificări ar...

DECLARAȚII de ultim moment despre MODIFICĂRILE Codului PENAL: „Din păcate, a fost respinsă”

DECLARAȚII de ultim moment despre MODIFICĂRILE Codului PENAL: „Din păcate, a fost respinsă”

Florin Iordache a făcut precizări despre modificăriile aduse Codului de procedură penală, după ce CCR a găsit motive de neconstituționalitate în forma inițială a legii. „Am discutat o solicitare venită...

IORDACHE a DECIS!. Ce modificări le sunt aduse LEGILOR JUSTIȚIEI. Breaking news

IORDACHE a DECIS!. Ce modificări le sunt aduse LEGILOR JUSTIȚIEI. Breaking news

Marți, Comisia condusă de Florin Iordache a decis eliminarea din Ordonanţa de urgenţă 92/2018 referitoare la modificarea legilor Justiţiei a prevederii potrivit căreia judecătorii şi procurorii erau obligaţi să se...

PARLAMENTUL a DECIS! RĂSTURNARE de SITUAȚIE în cazul DETENȚIEI la DOMICILIU

PARLAMENTUL a DECIS! RĂSTURNARE de SITUAȚIE în cazul DETENȚIEI la DOMICILIU

Luni seară, Adunarea Naţională a Franţei a votat crearea unei pedepse de „detenţie la domiciliu sub supraveghere electronica”, în cadrul unei noi serii de pedepse prevăzute de proiectul legii justiţiei,...

Unanimitate în Parlament. Proiectele de lege care îi fac pe aleși să renunțe la orgoliile politice

Unanimitate în Parlament. Proiectele de lege care îi fac pe aleși să renunțe la orgoliile politice

Inițiativa legislativă depusă de parlementare din toate partidele politice, prin care se solicită accesul la educație pentru copiii care nu au un CNP a trecut, luni, cu unanimitate d voturi,...

Vești bune pentru bugetari! În decembrie vor primi bani în plus. Câți bani le intră în buzunare după ce legea salarizării a fost modificată

Vești bune pentru bugetari! În decembrie vor primi bani în plus. Câți bani le intră în buzunare după ce legea salarizării a fost modificată

Veşti bune pentru bugetari. Dat fiind faptul că legea salarizării a fost modificată la 1 decembrie 2018, fiecare bugetar va primi o sumă de bani ce va reprezenta norma de...