laura codruta kovesi

Laura Codruța Kövesi este un procuror anticorupție din România care a servit ca Procuror Șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din 2013 până în 2018. Ea este cunoscută pentru eforturile sale de a combate corupția în România, incluzând urmărirea penală a oficialilor guvernamentali și a politicienilor de nivel înalt.

În timpul mandatului său ca procuror șef, Kövesi a supravegheat o mare cantitate de investigații și condamnări ale oficialilor publici pentru infracțiuni legate de corupție. Munca sa i-a adus atât laude pentru eforturile sale de a lupta împotriva corupției în România, cât și critici din partea unor politicieni și alți personalități publice care au considerat că eforturile DNA erau motivate politic. În 2018, Kövesi a fost înlăturată din funcția sa de procuror șef de către guvernul român. Ea a fost ulterior nominalizată pentru a deveni prima procuror-șef al Oficiului Procurorului European (EPPO), care va fi responsabil pentru investigarea, acuzarea și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

A fost acuzată de plagiat, dar s-a constat că a furat doar 5 la sută din lucrarea de doctorat, un procent considerat prea mic.

Înfrângere usturătoare pentru Koveși. Fosta șefă DNA pierde un proces greu în instanță

Înfrângere usturătoare pentru Koveși. Fosta șefă DNA pierde un proces greu în instanță

Procurorul Doru Țuluș a câștigat în instanță procesul cu fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi. Judecătorii au decis că Țuluș a fost dat afară abuziv. Curtea de Apel a...

Laura Codruţa Kovesi. Zii decisivă la CSM. News alert

Laura Codruţa Kovesi. Zii decisivă la CSM. News alert

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, marţi, prelungirea delegării Laurei Codruţa Kovesi în funcţia pe care o ocupă la Parchetul General. Pe ordinea de zi a...

Funcția supremă care i s-a propus lui Kovesi. În ce condiții mai este valabilă și cine o poate propulsa politic

Funcția supremă care i s-a propus lui Kovesi. În ce condiții mai este valabilă și cine o poate propulsa politic

Președintele USR-PLUS, Dan Barna, a oferit noi detalii despre propunerea pe care i-a făcut-o Laurei Codruța Kovesi de a puncta la alegerile europarlamentare. Invitat la Antena 3, Dan Barna a declarat...

Koveși spune că nu intră în politică. Vrea să rămână în magistratură

Koveși spune că nu intră în politică. Vrea să rămână în magistratură

Laura Codruţa Kovesi, fost procuror-şef al DNA şi candidat pentru funcţia de procuror-şef european, infirmă informațiile cum că ar vrea o carieră în politică. Mai mult, ea spune că nu...

Kovesi nu vrea să intre în politică: „Nu plec din magistratură!”

Kovesi nu vrea să intre în politică: „Nu plec din magistratură!”

Laura Codruţa Kovesi, fost procuror-şef al DNA şi candidat pentru funcţia de procuror-şef european, a negat, într-o declarație pentru Europa Liberă, că ar avea intenția să urmeze o carieră politică....

De ce s-au amuzat Iohannis şi Lazăr la o ştire despre Kovesi? De ce fosta şefa DNA a fost scutită de criticile fostului Procuror General? Dezvăluiri în premieră

De ce s-au amuzat Iohannis şi Lazăr la o ştire despre Kovesi? De ce fosta şefa DNA a fost scutită de criticile fostului Procuror General? Dezvăluiri în premieră

După o lună de zile de la pensionare fostul procuror general, Augustin Lazăr, a rămas în centrul atenţiei presei şi publicului, atât pentru perioada în care a deţinut această funcţie,...

Nume greu din MAI, audiat într-un dosar celebru. Sunt implicați Kovesi și Coldea

Nume greu din MAI, audiat într-un dosar celebru. Sunt implicați Kovesi și Coldea

Un personaj-cheie din MAI este audiat la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Este vorba de chestorul Ioan Dascălu care a fost citat pentru a da explicaţii în dosarul aducerii...

Badea: ”Cazul Radu Mazăre ne arată cum arată o extrădare fără să încalci legea”

Badea: ”Cazul Radu Mazăre ne arată cum arată o extrădare fără să încalci legea”

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a ajuns, aseară, în Penitenciarul Rahova, ocazie cu care toată lumea a putut vedea cum se face o acțiune corectă de extrădare, subliniază realizatorul...

Doru Țuluș, „Numărul 2” din DNA pe vremea Binomului Coldea-Kovesi, a dat cărțile pe față

Doru Țuluș, „Numărul 2” din DNA pe vremea Binomului Coldea-Kovesi, a dat cărțile pe față

Protocolul semnat în 2009 între Parchetul General și Serviciul Român de Informații a fost pus în aplicare ca la carte la DNA abia când Laura Codruța Kovesi a ajuns în...

Fost procuror anticorupție: SRI-ul implicat în dosarele DNA

Fost procuror anticorupție: SRI-ul implicat în dosarele DNA

Potrivit declarației fostului procuror DNA, Doru Țuluș, dată la Inspecția Judiciară despre implicarea SRI în dosarele Direcției Naționale Anticorupție reiese că cine nu colabora cu Serviciul de Informații era invitat...

Document oficial al Inspecției Judiciare, care aruncă în aer DNA. Raport devastator despre urmărirea ilegală a 3.000 de magistrați

Document oficial al Inspecției Judiciare, care aruncă în aer DNA. Raport devastator despre urmărirea ilegală a 3.000 de magistrați

Un raport de control al Inspecției Judiciare, care a început să fi e publicat de Lumea Justiției, scoate în evidență modul abuziv în care structurile DNA au anchetat și monitorizat...

fostă apropiată a lui Kovesi a spus totul! „Kovesi era răzbunătoare și orgolioasă”

fostă apropiată a lui Kovesi a spus totul! „Kovesi era răzbunătoare și orgolioasă”

Fostul procuror Angela Nicolae a făcut declarații referitoare la perioada în care Laura Codruța Kovesi a fost procurorul șef al DNA. Angela Nicolae a declarat, pentru Antena 3, că Laura...

Tăriceanu, atac fără precedent la adresa lui Kovesi. Liderul ALDE o acuză pe fosta șefa DNA de „probleme psihice”. De la ce a pornit totul

Tăriceanu, atac fără precedent la adresa lui Kovesi. Liderul ALDE o acuză pe fosta șefa DNA de „probleme psihice”. De la ce a pornit totul

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că fosta șefa DNA Laura Codruța Kovesi suferă de probleme psihice. Atacul fără precedent al liderului ALDE vine în contextul în care...

Noi amănunte despre ce s-a întâmplat în sufrageria lui Oprea. De ce se temeau capii instituțiilor de forță

Noi amănunte despre ce s-a întâmplat în sufrageria lui Oprea. De ce se temeau capii instituțiilor de forță

Președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, a declarat că nu s-a încercat schimbarea rezultatului alegerilor din 2009 de către musafirii lui Gabriel Obrea din celebra sa sufragerie. Invitat la...

Băsescu dezvăluie secretele implicării lui Kovesi în extrădarea lui Nicolae Popa. Cui îi era adresată celebra scrisoare

Băsescu dezvăluie secretele implicării lui Kovesi în extrădarea lui Nicolae Popa. Cui îi era adresată celebra scrisoare

Președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, a declarat că Laura Codruța Kovesi a avut un rol important în extrădarea lui Nicolae Popa, ia transmițându-i o scrisoare unui important demnitar...

Norica Nicolai interviu exploziv despre UE, Kovesi și Iohannis

Norica Nicolai interviu exploziv despre UE, Kovesi și Iohannis

Europarlamentarul Norica Nicolai a dat un interviu afirmând că „la Bruxelles s-a știut de protocoale. În numele luptei anticorupție, care suna bine la Bruxelles, s-au închis ochii la abuzuri... Cei...

Victor Ponta susține: Koveși îl iubește pe Ghița

Victor Ponta susține: Koveși îl iubește pe Ghița

Victor Ponta a declarat, în fața procurorilor de la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție că „inculpata Laura Codruța Kovesi se manifesta extrem de apropiată relație cu denunțătorul Sebastian...

Udrea confirmă spusele lui Sebastian Ghiță. De unde primea Kovesi comenzi? „Erau ținte ale sistemului”

Udrea confirmă spusele lui Sebastian Ghiță. De unde primea Kovesi comenzi? „Erau ținte ale sistemului”

Elena Udrea confirmă spusele lui Sebastian Ghiță, conform cărora fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, ar fi primit ordine la Florian Coldea cu ținte clare care trebuiau arestate. După...

Ghiță și-a făcut planul pentru perioada următoare. Cum va folosi informațiile pe care le știe din interiorul grupării „Noi suntem Statul!”

Ghiță și-a făcut planul pentru perioada următoare. Cum va folosi informațiile pe care le știe din interiorul grupării „Noi suntem Statul!”

Fostul parlamentar Sebastian Ghiță a declarat că nu are în plan să revină în România și că nu mai vrea ca DNA și SRI să îi chinuie familia. Invitat să...

Ghiță știe de la cine primea ordine Kovesi. Nu este vorba de Băsescu: „Șefule, nu credeți că omul ăsta e rău?”

Ghiță știe de la cine primea ordine Kovesi. Nu este vorba de Băsescu: „Șefule, nu credeți că omul ăsta e rău?”

Fostul parlamentar Sebastian Ghiță a declarat că Laura Codruța Kovesi primea ordine de la Florian Coldea. Acesta i-ar fi spus fostei șefe a DNA pe cine trebuie să aresteze. Invitat...