Patriarhia Română îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Patriarhia Română îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţiiPreafericitul Părinte Patriarh Daniel / sursa foto dreamstime.com

Patriarhia Română îndeamnă la rugăciune și solidaritate pentru ferirea de furtuni şi inundaţii. Patrhiarhia anunțat că în localitățile care se află sub avertizarea unor furtuni şi ploi puternice vor fi sunate clopotele bisericilor pentru dispersarea norilor.

Patriarhia Română îndeamnă la rugăciune

„Îndemn la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii. ​Având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente, care vor cuprinde mai multe regiuni din România, Patriarhia Română îndeamnă clericii și credincioșii din toate eparhiile la rugăciune și solidaritate. Astfel, duminică, 29 septembrie 2024, la ectenia mare și ectenia întreită din timpul Sfintei Liturghii vor fi incluse cererile speciale „la vreme de necontenire a ploilor” (revărsarea apelor), iar după ectenia întreită va fi citită „Rugăciunea la toată primejdia de obște”.Totodată, în localitățile care se află sub avertizarea unor furtuni şi ploi puternice, vor fi sunate clopotele bisericilor pentru dispersarea norilor”, a spus Patrhiarhia.

Patriarhul Daniel

Patriarhul Daniel. Sursă foto: basilica.ro

Patriarhia Română sprijină sinistrații

În urmă cu câteva zile, Patriarhia Română a anunțat că a virat către Arhiepiscopia Dunării de Jos suma de 100.000 lei pentru a fi sprijiniți sinistrații din județul Galați. „Persoanele afectate de inundații în județul Galați au primit un sprijin financiar în valoare de 100.000 de lei, din Fondul Filantropia al Patriarhiei Române. Întreaga sumă a fost virată încă din data de 14 septembrie în contul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, eparhie în care se află localitățile care au suferit cel mai mult din cauza inundațiilor”, au anunțat reprezentanții Patriarhiei Române.

Inundații Galați

Inundații Galați. Sursa foto: Facebook

Apel la solidaritate

Instituția a anunțat și că „în următoarele două săptămâni, se va desfășura o colectă la nivelul tuturor unităților de cult (parohii și mănăstiri) din Arhiepiscopia Bucureștilor, toate fondurile urmând a fi virate eparhiilor afectate, în vederea ajutorării sinistraților”.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a lansat un apel la solidaritate. El i-a sfătuit pe clerici și credincioși să contribuie activ la ajutorarea persoanelor afectate de inundații.

„Clericii și credincioșii din toate eparhiile sunt îndemnați să contribuie activ la ajutorarea acestora, atât prin rugăciune, cât și prin colectarea de ajutoare financiare și alimente neperisabile”, a transmis patriahul.