judecator

Judecătorul este magistratul care exercită funcția de judecată, independent de orice influență, subordonat exclusiv legii și conștiinței sale, având rolul de a asigura supremația legii și înfăptuirea actului de justiție.

Atribuții principale:

Examinează cauzele civile, penale, comerciale, administrative sau constituționale;

Analizează probele și aplică normele juridice în fiecare caz concret;

Pronunță hotărâri (sentințe, decizii, ordonanțe) în numele legii;

Asigură echitatea și imparțialitatea procesului;

Respectă principiile procesuale: prezumția de nevinovăție, contradictorialitatea, dreptul la apărare.

Statut și principii:

Independența – judecătorii nu pot fi influențați politic sau administrativ;

Imparțialitatea – trebuie să trateze părțile în mod egal;

Inamovibilitatea – nu pot fi mutați sau revocați fără consimțământul lor;

Responsabilitatea – răspund disciplinar și, în unele cazuri, penal pentru abateri grave.

Fostul judecător Ovidiu Puțura acuză că SRI a solicitat o sentință „mare” pentru Dan Voiculescu

Fostul judecător Ovidiu Puțura acuză că SRI a solicitat o sentință „mare” pentru Dan Voiculescu

Apar noi detalii explozive din „câmpul tactic” și de implicarea SRI în dosarele importante. Fostul judecător Ovidiu Puțura a povestit, în emisiunea „Culisele statului paralel”, realizată de Anca Alexandrescu la...

Abuzurile rețelei Coldea. Noi dezvăluiri despre judecătorul care i-a ajutat pe cei doi generali

Abuzurile rețelei Coldea. Noi dezvăluiri despre judecătorul care i-a ajutat pe cei doi generali

București. Pe zi ce trece ies la iveală noi detalii din dosarul de trafic de influență în care sunt anchetați Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, doi foști generali SRI. Investigațiile...

Crima din Brăila. Anchetatorii au refăcut filmul complet al faptei

Crima din Brăila. Anchetatorii au refăcut filmul complet al faptei

România. Polițiștii au reușit să-l prindă pe criminalul stomatologului din Brăila în doar patru zile. Anchetatorii au dat publicității amănunte uluitoare despre bărbatul care a omorât-o pe doctorița Marina Gavril....

Vlad Pascu rămâne după gratii. Contestația împotriva prelungirii arestului preventiv, respinsă

Vlad Pascu rămâne după gratii. Contestația împotriva prelungirii arestului preventiv, respinsă

București. Vlad Pascu va mai rămâne o perioadă bună după gratii, după ce Tribunalul Constanța a respins marți contestația sa împotriva deciziei Judecătoriei Mangalia de a prelungi arestul preventiv cu...

Judecătorii numiți prin decret, de Maia Sandu, au depus jurământul

Judecătorii numiți prin decret, de Maia Sandu, au depus jurământul

Republica Moldova. Cei 18 judecători care au fost numiți, în urma unui decret semnat de președintele țării, Maia Sandu, au depus, marți, jurământul. Ceremonia a avut loc la Consiliul Superior...

Corupție în Ucraina. Fostul șef al Curții Supreme, prins la granița cu România

Corupție în Ucraina. Fostul șef al Curții Supreme, prins la granița cu România

Ucraina. Corupție la nivel înalt în sistemul de justiție de la Kiev. Fostul președinte al Curții Supreme, Vsevolod Kniazev, a fost prins la granița cu România încercând să fugă din...

Judecător de la Curtea Constituțională, apartament în Spania. Ce venituri are

Judecător de la Curtea Constituțională, apartament în Spania. Ce venituri are

România. Gheorghe Stan, un judecător de la Curtea Constituțională, și-a achiziționat în acest an un apartament de 138 de metri pătrați în apropierea stațiunii de lux Marbella. Prețurile pentru o...

Frații Tate nu mai au restricții. Reacția lui Andrew Tate după decizia instanței. Update

Frații Tate nu mai au restricții. Reacția lui Andrew Tate după decizia instanței. Update

Update: După decizia judecătorilor Tribunalului București, Andrew Tate a reacționat într-o înregistrare video, pe contul său de pe platforma X (Twitter). El a acuzat faptul că dosarul penal pentru care...

Acuzați de corupție. Șase judecători din Republica Moldova, suspendați din funcție

Acuzați de corupție. Șase judecători din Republica Moldova, suspendați din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din Republica Moldova a anunțat că a dispus suspendarea din funcție a șase judecători. În cazul acestora a fost începută urmărirea penală, însă nu există...

Încă un judecător din scandalul Laundromat scapă prin prescripție

Încă un judecător din scandalul Laundromat scapă prin prescripție

Cu totate că a fost declarat vinovat de pronunțare părtinitoare în dosarul Laundromat, un fost judecător scapă de pedeapsă prin prescriere. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani,...

Dumitru Dumbravă, despre presiunile puse pe judecători și procurori

Dumitru Dumbravă, despre presiunile puse pe judecători și procurori

Generalul Dumitru Dumbravă s-a prezentat din nou luni la Secția 11 de Poliție din București, conform cerințelor controlului judiciar impus, care necesită prezența sa săptămânală. Spre deosebire de atitudinea sa...

Judecătorul îl acuză pe Rudy Giuliani de faliment pentru. Ce i-a reproșat magistratul

Judecătorul îl acuză pe Rudy Giuliani de faliment pentru. Ce i-a reproșat magistratul

În cazul de faliment al lui Rudy Giuliani, judecătorul a criticat faptul că acesta nu a respectat termenele limită și nu a păstrat contabili pentru a gestiona „dezordinea” înregistrărilor sale...

Elon Musk, salariu de 56 de miliarde de dolari la Tesla. Decizia, la mâna judecătorilor

Elon Musk, salariu de 56 de miliarde de dolari la Tesla. Decizia, la mâna judecătorilor

Elon Musk se află la un pas de a obține considerabilul salariu de 56 de miliarde de dolari la Tesla. Acționarii ar fi cedat în ciuda disputelor avute, însă CEO-ul...

Grupul de Investigații Politice: Cum au arestat Kovesi și Coldea un judecător pentru că acesta nu voia să-l condamne pe Voiculescu

Grupul de Investigații Politice: Cum au arestat Kovesi și Coldea un judecător pentru că acesta nu voia să-l condamne pe Voiculescu

Înlăturarea judecătorului Stan Mustață din dosarul ICA a fost un moment decisiv în desfășurarea procesului, spunea Laura Codruța Kovesi, în urmă cu aproape un deceniu. Judecătorul a fost arestat, potrivit...

Prințul Paul al României rămâne în arest în Malta. Judecătorii i-au respins cererea de eliberare

Prințul Paul al României rămâne în arest în Malta. Judecătorii i-au respins cererea de eliberare

Prințul Paul al României rămâne în continuare în arest în Malta, după ce judecătorii i-au respins cererea de eliberare, în cursul zilei de miercuri. Acesta s-a prezentat azi pentru a...

Trei judecători noi la Curtea Supremă de Justiție

Trei judecători noi la Curtea Supremă de Justiție

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretele de numire pentru trei noi judecători la Curtea Supremă de Justiție. Trei judecători noi la Curtea Supremă de Justiție Este vorba despre...

Crima de la Padina. Procurorul general cere cercetarea judecătorilor

Crima de la Padina. Procurorul general cere cercetarea judecătorilor

Crima de la Padina. În urmă cu o săptămână, Instanța Curții de Apel Ploiești a decis eliberarea fiilor vrăjitoarei Sidonia. Judecătorii au fost de părere că aceștia nu reprezintă un...

Complicii grupării infracţionale Coldea

Complicii grupării infracţionale Coldea

Când m-am entuziasmat şi am spus în editorialul trecut că data de 23 mai 2024 este de maximă importanţă şi marchează o cotitură decisivă în istoria recentă a României, data...

Se schimbă harta judiciară a Republicii Moldova. Cum vor fi reorganizate instanțele

Se schimbă harta judiciară a Republicii Moldova. Cum vor fi reorganizate instanțele

Harta judiciară a Republicii Moldova va fi reorganizată. Proiectul de lege  a fost votat de Parlamentul din Republica Moldova  în a doua lectură. Documentul prevede reorganizarea instanțelor judecătorești și a...

Crimă în Dolj. Verișorul Raisei, reținut pentru 30 de zile. A izbucnit în lacrimi

Crimă în Dolj. Verișorul Raisei, reținut pentru 30 de zile. A izbucnit în lacrimi

Crimă în Dolj. Judecătorii au dispus reținerea pentru 30 de zile a verișorului Raisei, fetița de doi ani ucisă cu brutalitate zilele trecute și aruncată într-o râpă. Adolescentul în vârstă...