Mesajele SECRETE din Siria și MARELE JOC al lui Assad
Statele Unite și Rusia par resemnate cu intervenția Turciei în nordul Siriei. Paradoxal, amorțeala lor îi creează lui Assad mai mult spațiu de manevră. La sfârșitul săptămânii trecute, o notă...
Iran este un stat situat în sud-vestul Asiei, în regiunea Orientului Mijlociu, având graniță cu Armenia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Afganistan, Pakistan, Turcia și Irak, iar la sud fiind mărginit de Golful Persic și Marea Omanului. Capitala țării este Teheran.
Cunoscut istoric sub numele de Persia, Iranul are o civilizație de peste 2.500 de ani, fiind leagănul unor mari imperii antice. Țara este o republică islamică din 1979, când monarhia a fost înlăturată prin Revoluția Iraniană, iar ayatollahul Ruhollah Khomeini a instaurat un regim bazat pe principiile legii islamice (Sharia) și ale puterii clericale.
Iranul are o populație majoritar șiită, limba oficială este persana (farsi), iar economia sa se bazează în principal pe petrol, gaze naturale, agricultură și industrie. Este una dintre cele mai influente puteri regionale din Orientul Mijlociu, implicată activ în dinamica politică și religioasă a zonei.
De-a lungul timpului, Iranul a fost adesea subiect de tensiuni internaționale, mai ales din cauza programului său nuclear, a sancțiunilor economice și a rolului său geopolitic în regiune.
Statele Unite și Rusia par resemnate cu intervenția Turciei în nordul Siriei. Paradoxal, amorțeala lor îi creează lui Assad mai mult spațiu de manevră. La sfârșitul săptămânii trecute, o notă...
Cele două mari tabere ale Islamului, șiită și sunnită, sunt conduse de Iran, respectiv Arabia Saudită. O ciocnire directă dintre ele ar fi devastatoare. O analiză excelentă a lui Jacques...
O iraniană ce a fost arestată după ce și-a dat jos de pe cap hijabul (eșarfă ce acoperă capul - n.r.) și a pus-o în vârful unui băț, la Teheran,...
Forțele de securitate iraniene au dejucat o încercare de infiltrare pe teritoriul iranian a unor militanții ISIS. Ca urmare a acestei confruntări armate, trei membri ai forțelor iraniene de securitate...
Un consilier militar al liderului suprem al Iranului a îndemnat la formarea unei alianțe regionale împotriva coaliției americane din care fac parte Arabia Saudită și Statul Israel, conform unui articol...
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara se confruntă cu un scandal fără precedent despre ce s-a întâmplat cu un cetățean iranian la granița româno-sârbă în ianuarie 2017. RESSALERT.ro a...
Secretarul de stat Rex Tillerson a declarat, ieri, că America își va menține pe termen nelimitat prezența militară în Siria, pentru a lupta contra grupărilor teroriste, pentru a combate influența...
Autoritățile iraniene au organizat ceremonii de înmormântare pentru șapte membri a două grupări militare sprijinite de Iran. Militanții au fost uciși în luptele recente din Siria, conform unui reportaj publicat...
Iranul și Rusia și-au propus să elimine SUA din Orientul Mijlociu. „Cooperarea noastră poate izola America”, îi spunea Ayatollahul Ali Khamenei lui Vladimir Putin, aflat, recent, în vizită la Teheran...
Un tânăr de 22 de ani, arestat în timpul protestelor din Iran, a murit în arestul poliției, conform presei iraniene de azi. Sina Ghanbari era arestat la celebra închisoare Evin,...
Proteste, peste 21 de morți, răniți și peste 1.000 de arestați pe tot cuprinsul Iranului, în urma manifestațiilor de stradă începute la 28 decembrie 2017 în orașul Mashhad, declarate de...
Iranul a interzis învăţarea limbii engleze în şcolile primare, a anunţat un responsabil din sectorul educaţiei, după ce liderii islamici au estimat că învăţarea timpurie a acestei limbi deschide calea...
Potrivit ziarului The Times of Israel, care citează publicația arabă Al-Quds Al-Arabi, fostul președinte iranian, în vîrstă de 61 de ani, a fost reținut pentru susținerea și instigarea la protestele...
Un cutremur de intensitate mare a avut loc, astăzi, în Iran. Tot incidental s-a soldat cu sute de răniți care au fost transportați imediat la spital. Seismul de 5,1 magnitudine...
Marea majoritate a banilor „recâştigaţi” de Iran după ridicarea sancţiunilor nu ajung la populaţie ci sunt destinaţi finanţării Hezbollah. În oraşul sfânt Qom din Iran, pe 30 decembrie 2017, manifestanţii...
Horoscop Urmare multor solicitări, public aici horoscoapele politice și nu prea, apărute în ediția print EvZ. Mai mulți dintre domniile voastre au spus că au colindat Bucureștii, mult și bine,...
Asistăm la o fărâmițare fără precedent a lumii arabe, care va influența decisiv reconfigurarea a raporturilor de forțe în regiune și în lume. Un interviu senzațional cu geo-politologul francez Frédéric...
Manifestație de solidaritate la București, față de protestele din Iran, față de regimul opresiv. Mai mulți oameni au afișat un banner în fața Ambasadei Iranului de la București. Un grup...
Donald Trump a afirmat miercuri într-un nou mesaj pe Twitter că Statele Unite vor oferi „un mare sprijin” celor care protestează în Iran. Președintele american a scris pe contul său...
Manifestațiile anti-guvernamentale au izbucnit în câteva orașe din Iran, săptămâna trecută. Imaginile publicate în 28 decembrie arătau câteva sute de participanți. Ulterior, protestele s-au amplificat, iar polițiștii au răspuns cu...