Benjamin Netanyahu îndeamnă la acțiuni împotriva Iranului
- Radu Plugaru
- 20 aprilie 2018, 09:36
Primul Ministru israelian, Benjamin Netanyahu, a îndemnat joi la acțiune împotriva Iranului, în cadrul recepției organizate cu ocazia aniversării a 70 de ani de la declararea Independenței statului Israel.
Evenimentul, la care au participat membrii corpului diplomatic acreditați la Tel-Aviv, a avut loc la reședința președintelui Israelului.
"Iranul este inamicul tuturor, al Israelului, al lumii arabe, al întregii civilizații", a declarat Netanyahu.
"Iranul vorbește deschis despre lichidarea Statului Israel; împresoară întregul Orient Mijlociu, pe care dorește să-l cucerească; lansează rachete înspre Riyadh și Arabia Saudită; a ocupat Libanul, de facto; încearcă să înfierbânte din nou spiritele în Gaza; se află în Irak și încearcă să înființeze o bază militară în Siria. Toate națiunile care iubesc pacea ar trebui să i se opună. Fac apel să dați dovadă de fermitate împotriva Iranului", a continuat Netanyahu.
Acesta a încurajat, de asemenea, mai multe țări să-și mute ambasadele în Ierusalim, mulțumind Statelor Unite pentru decizia președintelui Donald Trump în acest sens.
"Suntem în discuții avansate cu cel puțin șase state pentru mutarea ambasadelor acestora la Ierusalim", a declarat Netanyahu. "Vor mai fi și alții care le vor urma."
"Primul venit, primul servit", a adăugat acesta. "Am decis că primele zece ambasade care vor veni aici vor primi un tratament preferențial".
Ziua Independenței Israelului marchează momentul în care David Ben-Gurion, care a devenit apoi Primul-Ministru al Israelului, a proclamat înființarea Statului Israel, în 1948.