iran

Iran este un stat situat în sud-vestul Asiei, în regiunea Orientului Mijlociu, având graniță cu Armenia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Afganistan, Pakistan, Turcia și Irak, iar la sud fiind mărginit de Golful Persic și Marea Omanului. Capitala țării este Teheran.

Cunoscut istoric sub numele de Persia, Iranul are o civilizație de peste 2.500 de ani, fiind leagănul unor mari imperii antice. Țara este o republică islamică din 1979, când monarhia a fost înlăturată prin Revoluția Iraniană, iar ayatollahul Ruhollah Khomeini a instaurat un regim bazat pe principiile legii islamice (Sharia) și ale puterii clericale.

Iranul are o populație majoritar șiită, limba oficială este persana (farsi), iar economia sa se bazează în principal pe petrol, gaze naturale, agricultură și industrie. Este una dintre cele mai influente puteri regionale din Orientul Mijlociu, implicată activ în dinamica politică și religioasă a zonei.

De-a lungul timpului, Iranul a fost adesea subiect de tensiuni internaționale, mai ales din cauza programului său nuclear, a sancțiunilor economice și a rolului său geopolitic în regiune.

Rusia respinge solicitarea Israelului cu privire la crearea unei zone tampon de 70 de kilometri, contra prezenței milițiilor iraniene

Rusia respinge solicitarea Israelului cu privire la crearea unei zone tampon de 70 de kilometri, contra prezenței milițiilor iraniene

Rusia a respins cererea făcută de Israel pentru crearea unei zone tampon mai mari, la granița din Înălțimile Golan, în încercarea de a ține forțele iraniene și milițiile lor la...

Iranul declară că acordul nuclear "nu este renegociabil"

Iranul declară că acordul nuclear "nu este renegociabil"

Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat joi că acordul nuclear dintre Iran și marile puteri nu este renegocibil. " JCPOA nu este (re)negociabil. Un acordul ‘mai bun’...

ASALTUL MIGRANȚILOR pe litoral ia AMPLOARE. Peste 150 irakieni și iranieni au debarcat la Midia

ASALTUL MIGRANȚILOR pe litoral ia AMPLOARE. Peste 150 irakieni și iranieni au debarcat la Midia

Exact 153 de migranți au fost salvați și aduși în portul Midia-Năvodari după ce ore întregi ambarcațiunea pe care se aflau a plutit în derivă fiind la un pas să...

ZECI de PERCHEZIȚII la case de SCHIMB VALUTAR. Valutiști IRANIENI, acuzați de SPĂLARE DE BANI

ZECI de PERCHEZIȚII la case de SCHIMB VALUTAR. Valutiști IRANIENI, acuzați de SPĂLARE DE BANI

Poliția Română a anunțat că sunt efectuate 41 de percheziții la case de schimb valutar din București, Ilfov și Constanța, deținute de iranieni și români. Două grupări sunt acuzate de...

America lui Trump și-a desemnat dușmanii absoluți: terorismul, Coreea de Nord, Rusia, Iran

America lui Trump și-a desemnat dușmanii absoluți: terorismul, Coreea de Nord, Rusia, Iran

Statele Unite sunt pe punctul de a depăși formula neoconservatorilor lui George Bush jr. de desemnare a Axei Răului. Donald Trump a notat deja elementele statale de pe Axa sa...

Iranul și Turcia nu recunosc vreo ALIANȚĂ împotriva rebelilor kurzi

Iranul și Turcia nu recunosc vreo ALIANȚĂ împotriva rebelilor kurzi

Potrivit unui cotidian turcesc, Iranul a făcut în timpul vizitei şefului statului major al armatei o "propunere surpriză" Turciei, privind lansarea unei operaţiuni împotriva rebelilor kurzi la Sinjar şi Qandil,...

Iran: ameninţările SUA ar putea DECLANŞA reluarea programului nuclear

Iran: ameninţările SUA ar putea DECLANŞA reluarea programului nuclear

Preşedintele Donald Trump a demonstrat că Statele Unite nu sunt un bun partener. Acuza este dură şi directă şi este făcută de preşedintele iranian Hassan Rohani, la care se adaugă...

Doi jucători de fotbal iranieni au fost suspendați pe viață de la echipa națională după ce au jucat împotriva unei echipe israeliene

Doi jucători de fotbal iranieni au fost suspendați pe viață de la echipa națională după ce au jucat împotriva unei echipe israeliene

Jucătorii, Masoud Shojaei în vârstă de 33 de ani, căpitanul echipei naționale iraniene, și Ehsan Haji Safi, 27 de ani, unul dintre cei mai promițători jucători iranieni, au jucat pentru...

Vremea a luat-o razna. Inundații într-o țara deșertică în mijlocul verii: numărul morților depășește 11 persoane

Vremea a luat-o razna. Inundații într-o țara deșertică în mijlocul verii: numărul morților depășește 11 persoane

TEHERAN (Tasnim) - Numărul deceselor cauzate de ploile deosebit de abundente și de inundațiile din nordul și nord-estul Iranului a ajuns la 11 persoane, a declarat un oficial din cadrul...

Ungaria, gata să primească o CREȘTINĂ iraniană amenințată cu EXPULZAREA de Suedia!

Ungaria, gata să primească o CREȘTINĂ iraniană amenințată cu EXPULZAREA de Suedia!

O actriță iraniană, convertită la creștinism în Suedia, ar risca enorm dacă s-ar întoarce acasă; dar Suedia refuză să-i acorde azil. Ungaria se oferă ea. Aideen Strandsson este o actriță...

Lovitura IMENSĂ pe care Dacia o dă pe plan MONDIAL

Lovitura IMENSĂ pe care Dacia o dă pe plan MONDIAL

Lovitură uriașă pe piața auto pentru Dacia, după ce Renault a semnat, în sfârșit, după 10 luni de negocieri, contractul cu Iranul, în valoare de peste 660 milioane de euro....

Nou INCIDENT navele americane şi vapoare iraniene în Golful Pesic. S-au tras RACHETE

Nou INCIDENT navele americane şi vapoare iraniene în Golful Pesic. S-au tras RACHETE

Un nou incident între navele americane și cele iranieni s-a produs în Golf, al doilea într-o săptâmână, arată un comunicat comunicat al Gardienilor Revoluţiei - armata de elită a regimului...

Președintele Iranului, pregătit SĂ RIPOSTEZE împotriva SUA

Președintele Iranului, pregătit SĂ RIPOSTEZE împotriva SUA

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a amenințat că va trece la represalii, în cazul în care Washingtonul va adopta sancțiuni împotriva republicii islamice. Hassan Rohani  a avut o poziție fermă, în...

Statele Unite au votat sancțiuni împotriva Rusiei, Iranului și Coreei de Nord

Statele Unite au votat sancțiuni împotriva Rusiei, Iranului și Coreei de Nord

Votul copleșitor din Camera Reprezentnaților pentru a impune sancțiuni împotriva celor trei țări, vine în ciuda obiecțiilor lui Donald Trump față de acest proiect de hotărâre. Legea a fost adoptată...

Israel versus Hezbollah. Război după război, în așteptarea victoriei finale

Israel versus Hezbollah. Război după război, în așteptarea victoriei finale

Consolidarea pozițiilor politice pe care reprezentanții milițiilor pro iraniene Hezbollah le-au dobândit în Liban în ultimii ani, nu sunt pe placul oficialilor israelieni, care caută un pretext pentru o confruntare...

Iranul ia în concesiune baze aeriene, terestre și maritime în Siria

Iranul ia în concesiune baze aeriene, terestre și maritime în Siria

Concesiunile respective fac parte din planul Iranului de a avea la dispoziție baze permanente cu avioane de luptă și aproximativ 5.000 de soldați care pot ataca Israelul; planul face parte...

Afacere în valoare de 4,8 miliarde de dolari între gigantul energetic francez Total și Iran

Afacere în valoare de 4,8 miliarde de dolari între gigantul energetic francez Total și Iran

TEHERAN: Gigantul energetic francez Total a semnat un acord în valoare de 4,8 miliarde de dolari americani cu privire la exploatarea gazelor, luni, conform Ministerului Petrolului din Iran . Acesta...

Temperaturi RECORD la care nu mai poți respira. S-au înregistrat 54 de grade Celsius, care se RESIMT ca 60 de grade!

Temperaturi RECORD la care nu mai poți respira. S-au înregistrat 54 de grade Celsius, care se RESIMT ca 60 de grade!

Temperatura aerului a ajuns în orașul iranian Ahvaz la 127,4 grade Fahrenheit (54 de grade Celsius), aproape un record în ceea ce privește cele mai mari temperaturi înregistrate în lume,...

Iranul se laudă că a lichidat peste 170 de teroriști ca urmare a  atacului cu rachete balistice asupra ISIS de săptămâna aceasta

Iranul se laudă că a lichidat peste 170 de teroriști ca urmare a atacului cu rachete balistice asupra ISIS de săptămâna aceasta

TEHERAN (Tasnim) - Corpul Gărzilor Revoluției Islamice (IRGC) - a afirmat că peste 170 de teroriști ISIS,inclusiv mai mulți lideri , au fost uciși în recentul său atac cu rachete...

AVERTISMENT din partea IRANULUI pentru STATUL ISLAMIC. Şase RACHETE au fost lansate

AVERTISMENT din partea IRANULUI pentru STATUL ISLAMIC. Şase RACHETE au fost lansate

Iranul s-a decis să-i „pedepsească pe terorişti” lansând şase rachete spre Siria, toate ţintind Statul Islamic. Au vrut să le transmită un mesaj clar. Armata de elită a Teheranului, Gardienii...