Viralul anului? CUGETAREA unei fetițe din România a trezit o ȚARĂ ÎNTREAGĂ
Copii sunt cea mai mare binecuvântare. Părinții își pun în copii lor toate speranțele și visurile pe care nu au reușit să le realizeze. Știm deja că mereu copii sun...
Copii sunt cea mai mare binecuvântare. Părinții își pun în copii lor toate speranțele și visurile pe care nu au reușit să le realizeze. Știm deja că mereu copii sun...
Justiția trebuie să fie egală pentru toți”, se strigă în stradă, se comentează pe facebook și se dezbate în presă. Toată lumea e de acord cu asta, indiferent de gruparea...
Preşedinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, îi adresează fostului ministru al Justiției, Monica Macovei șase întrebări cu privire la declaraţiile făcute de aceasta în cazul SIPA,...
De ce se teme Laura Codruța Kovesi? De ce refuză aceasta să apară în fața Comisiei speciale de anchetă? De ce șefa DNA și generalul Florian Coldea nu spulberă aflrmațiile...
Şefa DNA Laura Codruţa Kovesi s-a aflat faţă în faţă, ieri, cu parlamentari europeni şi cu jurnalişti, în cadrul unui eveniment denumit „Lecţii de învăţat din România: schimb de practici...
Din ceea ce redă deputatul Liviu Pleşoianu, pe contul personal de socializare, reiese că acel site de ştiri se comportă autoritar, ca şi cum ar coordona partidele politice. Iar atunci...
Administratorul fermei de porci Salcia din județul Teleorman, la care a deținut 90% din acțiuni fiul președintelui PSD, Valentin Ștefan Dragnea, a fost eliberat din arest, sub control judiciar, după...
Viorica Dăncilă, europarlamentar social-democrat, s-a făcut de râs într-un interviu la Bruxelles, în revista plenului comunitar, nefiind în stare să ofere nici un răspuns concret la niște întrebări relativ simple....
Astăzi are loc o importantă ședință a comisiei parlamentare pentru alegerile prezidențiale din 2009, în cursul căreia vor fi discuții despre întrebările care vor fi formulate şefului DNA, Laura Codruţa...
În toamnă, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, vrea să depună în Parlament două proiecte. Primul vizează reglementarea comisiilor de anchetă, al doilea constrânge premierul să demisioneze, dacă i se retrage...
Zece întrebări la care trebuie să răspunzi pentru a te bucura de avantajele financiare şi nu numai de la Google. Inginerul informatician Pierre Gauthier a susţinut un interviu de angajare...
La un an și jumătate de la tragedia din clubul Colectiv, care a șocat o întreagă țară și a distrus viața a zeci de familii, părinții tinerilor decedați încă mai...
Deputatul minoritar ( FDGR) vrea să afle de la ministrul Agriculturii de ce un cetățean nu-și poate replanta via. Prin urmare, i-a adresat lui Petre Daea o întrebare în plenul...
Preşedintele Comsiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat astăzi, , că s-a făcut o solicitare Serviciului Român de Informaţii pentru ca membrii Comisiei să primească informaţii în legătură...
Preşedintele Senatului – l-am numit pe Călin Popescu Tăriceanu – i-a adresat marţi o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, în care solicită o serie de răspunsuri. EVZ vă prezintă scrisoarea...
Trebuie să recunoaştem faptul că deputatul Elena Udrea are o campanie inedită din toate punctele de vedere. Şi, aşa cum a declarat că este mult mai putenică decât mulţi bărbaţi...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat materialul informativ "Q&A - Întrebări frecvente referitoare la votul în străinătate" care aduce informaţii necesare referitoare la condiţiile de exercitare a opţiunii electorale la...
La oamenii săraci cu duhul blândeţii, uimirile sunt mai acide. Mai iuţi. Ard bine de tot scoarţa cerebrală. De aceea, li se şi întâmplă să pună întrebări uneori indecente. Aşa...
Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatol Șalaru, a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări legate de nivelul de pregătire și profesionalismul Armatei naționale și despre provocările de...
Parlamentul examinează astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleț. Sesiunea întrebări-răspunsuri a fost încheiată. În minutele următoare 9 deputați urmează să ia cuvânt la tribuna Parlamentului ora 12.33 Discursul deputatului PLDM,...