HALUCINANT. Un COPIL de doi ani a CĂZUT într-o FÂNTÂNĂ
Nenorocirea s-a întâmplat într-un sat de lângă Roşiorii de Vede, Balta Sărată, unde un copil de doi ani a căzut într-o fântână. Adâncimea la care se află este de 16...
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) este o structură specializată subordonată Ministerului Afacerilor Interne și încadrată cu militari și civili. Aceasta s-a înființat în 15 decembrie 2004 prin Hotărârea Guvernului României nr. 1490, fiind creată prin fuzionarea Comandamentului Protecției Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari (Departamentul Național de Pompieri).
I.G.S.U. la nivel național coordonează toate organizațiile implicate în managementul situațiilor de urgență, în concordanță cu reglementările internaționale.
I.G.S.U. prin personalul specializat din teritoriu intervine la solicitare în zona de competență, la stingerea incendiilor și în alte situații de urgență și colaborează cu autoritățile, factorii de răspundere de la instituții și agenți economici respectiv serviciile voluntare și private pentru situații de urgență, etc.
La nivel teritorial (în județe), filialele se numesc Inspectorate județene pentru situații de urgență (ISU).
Nenorocirea s-a întâmplat într-un sat de lângă Roşiorii de Vede, Balta Sărată, unde un copil de doi ani a căzut într-o fântână. Adâncimea la care se află este de 16...
Accident grav în județul Olt. Din primele informații furnizate de IGSU șase persoane au fost rănite grav în urma unui carambol în care a fost implicat un TIR și două...
Alte aproximativ 60 de persoane au fost evacuate din clădire. Explozia nu a fost urmată de incendiu, dar alte 12 locuințe au fost afectate de deflagrație O explozie puternică a...
Surprize neplăcute la exercițiul de alarmare desfășurat de marți până vineri în toată țara. 635 de sirene nu au funcţionat, iar în localitățile unde vineri au fost trase clopotele, localnicii...
O persoană a fost intoxicată cu fum, alta a făcut atac de panică și mai mulți vecini au fost evacuați de pompierii sosiți la fața locului Un incendiu puternic a...
Copacii căzuți pe carosabil, trotuare și calea ferată țin echipajele ISU în alertă. Codul galben de ninsori va fi menținut și mâine ISU Brașov și Serviciul Voluntar pentru Situații de...
IGSU testează sistemele de alarmă în caz de dezastru în aceste zile. În timp ce o parte din sirene nu au funcţionat, şi locurile în adăposturi este limitat. Capitala dispune...
Doar 15% dintre cele 400 de sirene din Capitală pot fi acționate cu dublă comandă, atât electrică, cât și electronică. Restul, spun oamenii, „Dumnezeu cu mila!” Aceasta a fost declarația...
IGSU a început, ieri, un exerciţiu naţional pentru testarea şi verificarea sistemelor de avertizare. Până vineri, toată ţara va auzi sirenele în intervalul orar 10.00-15.00. Acolo unde și funcționează Majoritatea...
Pericol de inundaţii şi de întreruperi de energie electrică, dar şi de afectarea circulaţiei rutiere anunţă autorităţile, începând de joi. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi MAI au...
Fetița, în vârstă de 10 ani, se zbate între viață și moarte. Un echipaj SMURD încearcă resuscitarea ei de mai bine de 30 de minute. Tragedie în cimitirul din localitatea...
ISU va verifica și capacitatea autorităților de a se organiza în cazul unei calamități. Locuitorii judeţului Braşov vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a transmis alarmarea la dezastre către cele 70 de primării din județul Constanța la ora 10,40. În mai puțin de un minut, conform exercițiului,...
Între 18 şi 21 aprilie, în Bucureşti şi mai multe localităţi, IGSU va declanşa mecanismul de înştiinţare a autorităţilor privind iminentă producerii unor evenimente deosebite şi vor fi acţionate echipamentele...
Un amplu exercițiu pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă se va desfășura începând de asăzi până vineri...
Un incendiu a izbucnit, duminică seară, la Secţia Ginecologie a Spitalului Municipal Urziceni, pompierii evacuând în siguranţă mai multe mame şi copii, în urma evenimentului nefiind înregistrate victime Potrivit unui...
Un accident rutier grav a avut loc pe DN1, între localităţile Porumbacu de Jos şi Scoreiu, din judeţul Sibiu.Un bărbat a murit iar alţi trei sunt răniţi, în urma impactului...
Un incendiu de proporții s-a produs într-o clădire părăsită de pe Șoseaua Grozăvești având o suprafață de 150 de metri pătrați. Cinci autospeciale de stingere s-au deplasat de urgență la...
Raed Arafat, şeful Deparatamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a explicat, ieri, că, între 18 şi 21 aprilie, va avea loc, la nivel naţional, un exerciţiu de alarmare. Populaţia trebuie să...
Un incendiu puternic a aprins patru case din comuna Brusturoasa, județul Bacău. Un incendiu puternic a aprins patru case din satul Hăngești, comuna Brusturoasa, județul Bacău. Din primele informații furnizate...