Ce i-a urat Liviu Dragnea lui Victor Ponta de ziua lui
Victor Ponta își aniversează astăzi ziua de naștere. Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a urat acestuia "La mulți ani buni! și cât mai puține nedreptăți". Victor Ponta le-a mulțumit azi dimineață...
Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.
A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.
A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.
În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.
După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.
A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.
Victor Ponta își aniversează astăzi ziua de naștere. Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a urat acestuia "La mulți ani buni! și cât mai puține nedreptăți". Victor Ponta le-a mulțumit azi dimineață...
Deși știau că premierul Dacian Cioloș pleacă la Summitul ONU de la New York cu o cusă de linie, parlamentarii nu l-au lăsat să plece spre aeroport decât cu 25...
Evenimentul Zilei vă prezintă principalele subiecte ale zilei de marţi, 20 septembrie. Cioloş, vizită la New York Premierul Dacian Cioloş efectuează o vizită la New York cu prilejul celei de-a...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus despre prezentarea situației economice făcută de premierul Dacian Cioloș că a fost făcută în limba ruptă de realitate a tehnocraților și nu limba română....
Liberal-democraţii lui Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin au început să-şi împartă ministere convinși că vor face la iarnă Guvernul cu PSD. ALDE este interesată în mod special de Educaţie...
Problemă extrem de serioasă această schimbare a directorilor de școli și grădinițe din întreaga țară! Politicul și-a pus amprenta murdară, ca de obicei, iar mesajele către societate sunt distorsionate pentru...
Conform articolului lui Meredith Smith, publicat pe http://theeuroeconomy.blogactiv.eu, în încercarea de a explica și susține poziția anti-austeritate a Greciei, Prim-ministrul Alexis Tsipras a găzduit liderii din Franța, Spania, Italia, Portugalia,...
Premierul Cioloş va fi prezent mâine în Parlament pentru a prezenta un raport asupra economiei, la solicitarea PSD. Din stenograma ședinței conducerii celor două Camere am aflat că au fost...
Lucian Isar, șoțul co-președintelui PNL Alina Gorghiu, i-a dat replică lui Victor Ponta, despre care spune că "nu are astâmpăr deloc". Isar a scris pe Facebook că șansele ca el...
Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, într-un interviu la Adevărul Live, că liberalii ar putea "găsi căi de comunicare cu USR pentru susținerea unui viitor Cabinet". Ea a mai spus...
Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a dezvăluit, într-un interviu pentru DC News, că Partidul România Unită (PRU) a fost creat pentru a rupe PSD și nu ca o unealtă a acestuia....
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, într-un interviu pentru DC News, că își dorește ca formațiunea sa de dea premierul și speră ca românii să acorde șansa partidului să dea...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, într-un interviu acordat DNews, că sunt șanse mici ca formațiunea pe care o conduce să candideze pe liste comune cu ALDE, pentru că ultimele...
Liberalii şi social-democraţii le promit alegătorilor, în programele de guvernare, înfiinţarea de noi locuri de muncă prin apariţia unui Fond de Dezvoltare care să pompeze bani în investiţii Ambele partide...
Sebastian Ghiţă s-a prezentat astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a contestat controlul judiciar pe care i l-a impus DNA în ultimul dosar în care este implicat....
Birourile permanente reunote ale Senatului și Camerei Deputaților au hotărât, la solicitarea PSD, ca premierul Dacian Cioloş să prezinte, luni, la ora 14.30, în plenul reunit al Parlamentului, situaţia economică...
Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat, marţi, că nu crede într-o împăcare între Liviu Dragnea şi Victor Ponta, iar Partidul România Unită îl aşteaptă în rândurile sale pe fostul premier şi...
Fostul premier va fi locomotiva electorală a PSD la alegerile parlamentare din iarnă, au relatat surse PSD pentru „Evenimentul zilei”. Fostul premier a bătut palma cu liderul PSD, Liviu Dragnea....
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că partidul lucrează cu experţi, de două luni de zile, pentru a propune înfiinţarea unui "Fond suveran de dezvoltare a României" "E un model...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a respins varianta desemnării lui Călin Popescu Tăriceanu ca prim-ministru susţinut de PSD+ALDE. "Nu, nu merge, că eu am zis că o să fie de la...