Cum a confiscat Ecaterina Andronescu inițitiva unei liberale, în timp ce PNL dormea în front

Cum a confiscat Ecaterina Andronescu inițitiva unei liberale, în timp ce PNL dormea în front

Problemă extrem de serioasă această schimbare a directorilor de școli și grădinițe din întreaga țară! Politicul și-a pus amprenta murdară, ca de obicei, iar mesajele către societate sunt distorsionate pentru că faptele lipsesc, lăsând loc doar acuzațiilor.

 PSD e cel mai vocal și, cu abilitatea știută, a reușit să confiște în folos propriu intenția bună a ministrului Educației, tehnocratul Mircea Dumitru, de a pune ordine în școli și inspectorate, acolo unde posturile de conducere sunt ocupate, în majoritatea cazurilor, de oameni numiți politic de partidul lui Dragnea și Ponta. Evenimentul zilei a marcat ziua începerii noului an școlar, 12 septembrie, cu un articol tematic, exclusiv. Am vrut să atragem atenția asupra scandalului ce stătea să izbucnească și așteptam ca ministrul și secretarul de stat pentru mediul preuniversitar, Monica Anisie, cea care concepuse proiectul de înlocuire prin concurs a tuturor directorilor, să analizeze semnalele venite din teritoriu și să elimine disfuncțiile pentru a face o treabă bună și legală. Ideea era să nu facă ce a făcut PSD când a recurs la numiri politice, iar concursul să dea posibilitatea tuturor celor pregătiți să se înscrie la concursul anunțat de ministru.

Articolul din 12 septembrie se baza pe conținutul unei scrisori adresate ministrului Educației de către directoarea liceului „Iuliu Maniu” din București, membru PNL și consilier local al sectorului 6. Profesoara Florentina Gașpar a vrut să-i atragă atenția ministrului Mircea Dumitru că se grăbește în mod periculos, dacă vrea ca acest concurs să aibă loc începând cu ziua de 12 octombrie și că derularea lui până la începutul lui decembrie va afecta anul școlar. În primul rând, cu un asemenea termen scurt nu se respectă prevederile legale, spunea profesoara. Apoi, lucru extrem de important, atrăgea atenția că, prin criteriile impuse, candidații noi nu vor putea face față examenului pentru că timpul e prea scurt pentru a se putea pregăti pentru o bătălie în care „adversari” sunt directorii care stăpânesc (chiar și prin exercițiu) subiectele de management educațional. Pe scurt, se semnala ministrului că foștii directori au șansa să rămână pe posturi în condițiile unui concurs făcut în regim de urgență, fără respectarea condițiilor pe care bine le-a semnalat profesoara Florentina Gașpar.

Mulți au înțeles că directoarei de liceu Gașpar îi e frică să nu-și piardă postul și puțini au realizat că pericolul este altul. Alți cititori au fost siguri că Florentina Gașpar e unul din directorii numiți de PSD și critica ei este politică pură în favoarea acestui partid. PSD însă, prin Ecaterina Andronescu, a reacționat rapid, a confiscat nemulțumirile și le-a folosit în scop propriu, încercând acum să amâne concursul și să modifice prin Senat proiectul inițial. Speră la câștigarea definitivă a voturilor profesorilor numiți directori cu ani în urmă, și nu e exclus să aibă succes. Adică, lucrul pe care îl putea face ministrul Educației, la sesizarea unui membru PNL, încearcă să-l facă PSD azi sau în zilele următoare prin Parlament, după ce senatoarea Ecaterina Andronescu a inclus un amendament în proiectul de lege aflat la Comisia de învățământ. Conform acestuia, concursurile pentru posturile de director și director adjunct de școală, ce urmează să se deșfoare începând cu 12 octombrie, se amână până la vacanța de vară din 2017.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lucrul pe care îl putea face ministrul Educației, la sesizarea unui membru PNL, încearcă să-l facă PSD azi sau în zilele următoare prin Parlament, după ce senatoarea Ecaterina Andronescu a inclus un amendament în proiectul de lege aflat la Comisia de învățământ.

Reiau principalele amendamente făcute de către profesoara Gașpar la proiectul de concurs elaborat de secretarul de stat Monica Anisie (prietena Ancăi Boagiu, susținută de PDL), poate că măcar acum se va înțelege demersul unui dascăl onest, iar ministrul Educației va găsi altă soluție, iar șansele pentru canditații noi și cei cu adevărat competenți să fie egale și reale cu cele ale celor care au exercitat funcția de director ani de zile:

1. Se încalcă legea în ceea ce privește termenele de la emiterea ordinului de ministru la publicarea în Monitorul Oficial a metodologiei și până la susținerea examenului.

2. Trebuie asigurate comisiile. E foarte important cine vor fi membrii. Asta ia timp. Sigur se va lăsa cu contestații.

3. Din cele 30 de zile pe care le dă ministerul până în 12 octombrie, vreo 20 se consumă, din cauza birocrației, ca să se pregătească toate actele din dosararul de candidat.

4. Timpul fiind atât de scurt, mulți profesori competenți pentru o asemenea poziție se vor lăsa pagubași. Cine își dorește asta? Concursul nu este un scop în sine. Scopul este să producă ceva bun: profesionalizarea conducerii școlilor. De ce să-l faci la repezeală?

Așadar, PSD a punctat pe serviciul PNL-ului! Dacă PNL își făcea temele bine, dacă ar fi susținut demersul profesorilor (căci Florentinei Gașpar i s-au alăturat zeci de cadre din întreaga țară!) și ar fi cerut o întrevedere cu ministrul Educației, PSD nu avea ce puncta, iar PNL nu pierdea teren în mediul didactic! Ideea de bază era clară: concursul e binevenit și acceptat, doar că el trebuie făcut în condiții legale și profesionale. Îl rog pe ministrul Mircea Dumitru, profesor universitar, să se uite pe modelele de subiecte publicate pe site- ul ministerului, căci pe Facebook se semnalează, iar profesorii comentează amuzați, niște enunțuri și rezolvări hilare, de care doamna secretar de stat Anisie ar trebui să știe. Cum ar fi acesta: Dicționarul (fără să se specifice care anume) este util pentru: A) a căuta originile cuvintelor; B) a rezolva integrame; C) a căuta cuvinte cu sens opus; D) a căuta sensul cuvintelor; E) a căuta sensul termenilor medicali ! Răspunsul corect se spune că ar fi punctul D, adică dicționarul este util doar pentru a căuta sensul cuvintelor!

Tare mi-e teamă că, fiind mai mereu pe fază când trebuie să fie utilă partidului, dar și un om care face și desface în măruntaiele sistemului educațional de peste 20 de ani, doamna Ecaterina Andronescu o să prindă din zbor exemple de genul celui de mai sus și o să lovească din nou. Intervențiile la nivel declarativ vor fi și atunci degeaba. Se pare că nu s-a înțeles că Educația n-ar trebui să fie inclusă în disputa politică fără nicio noimă, pentru că orice fel de greșeală lasă dâre adânci în destinul copiilor. Evaluarea și promovarea profesorilor lor se înscrie perfect în sistemul educațional continuu politizat. Iar acest sistem pare că li se pregătește și pentru anii următori.