Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Dragnea și Kovesi, ZDROBIȚI de Băsescu. Fostul președinte a RĂBUFNIT: Erau BOT în BOT

Dragnea și Kovesi, ZDROBIȚI de Băsescu. Fostul președinte a RĂBUFNIT: Erau BOT în BOT

Traian Băsescu nu a ezitat, în urma devoalărilor făcute de EVZ prin jurnalistul Dan Andronic, să comenteze deja celebra "Pomană a porcului" la care au participat cei mai puternici oameni...

Scenariu UIMITOR despre o ALIANȚĂ ISTORICĂ pe scena politică. Iohannis, acuzat de BLAT cu Dragnea

Scenariu UIMITOR despre o ALIANȚĂ ISTORICĂ pe scena politică. Iohannis, acuzat de BLAT cu Dragnea

Tirul verbal pe care președintele României Klaus Iohannis l-a îndreptat către Liviu Dragnea și Tăriceanu este unul controlat, crede Victor Ponta. Fostul premier a afirmat că liderul PSD are o...

Dragnea, mâhnit de criza forței de muncă

Dragnea, mâhnit de criza forței de muncă

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut, joi, la Deva, că puterea legislativă și executivă vor acționa în perioada următoare pentru găsirea unei soluții în ceea ce privește lipsa forței de...

Se CLATINĂ COALIȚIA? Tăriceanu și Dragnea, DISESIUNI pe legile justiției

Se CLATINĂ COALIȚIA? Tăriceanu și Dragnea, DISESIUNI pe legile justiției

Tăriceanu și Dragnea au păreri diferite în legătură cu modificările privind legile justiției. În timp ce șeful PSD își dorește ca președintele să poată numi, ca și până acum, procurorii...

PROTESTE la Sibiu. Tudose și Dragnea, ȚINTELE românilor. REPROȘURI dure aduse liderilor PSD

PROTESTE la Sibiu. Tudose și Dragnea, ȚINTELE românilor. REPROȘURI dure aduse liderilor PSD

Vizita la Sibiu a liderilor PSD a fost presărată de incidente, manifestațiile din orașul ardelean arătând, încă o dată, nemulțumirea românilor față de actual putere. Sediul PSD a fost, miercuri,...

„Mortul lui Dragnea” o reclamă pe Carmen Dan la DIICOT: „Aș vrea să vă explice ce a căutat...”

„Mortul lui Dragnea” o reclamă pe Carmen Dan la DIICOT: „Aș vrea să vă explice ce a căutat...”

Cunoscut drept ”mortul lui Dragnea”, Romică Părpălea, denunţătorul de la Referendum, s-a prezentat miercuri la DIICOT pentru a depune o plângere împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan. Părpălea a oferit...

Surse: Operațiunea super-Daea în PSD. Dragnea pregătește baroniada în agricultură

Surse: Operațiunea super-Daea în PSD. Dragnea pregătește baroniada în agricultură

Un număr de 159 de senatori și deputați, marea majoritate din partea PSD, au depus în Senat un proiect de lege care îi oferă puteri sporite ministrului Agriculturii prin comasarea...

Dragnea duce „povestea porcului” în Comisia SRI

Dragnea duce „povestea porcului” în Comisia SRI

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că va lămuri doar în Comisia parlamentară de control a activității SRI subiectul prezenței sale la întâlniri informale alături de șefa DNA Laura...

Dacă Liviu Dragnea mă citea cu pixul în mână nu se mai făcea de râs

Dacă Liviu Dragnea mă citea cu pixul în mână nu se mai făcea de râs

Dacă şeful PSD, domnul Liviu Dragnea, ar fi conspectat ce am scris în ziarul de luni, sub titlul „O catastrofă cu 64 de morţi, cauze misterioase, niciun vinovat”, şi nu...

Blatul Dragnea - Klemm e oficial: PSD îi face pofta lui Iohannis și-i așază în vârful pixului un nou procuror-șef

Blatul Dragnea - Klemm e oficial: PSD îi face pofta lui Iohannis și-i așază în vârful pixului un nou procuror-șef

Președintele României nu doar că va numi în continuare președintele ÎCCJ, Procurorul General, șefii DNA și DIICOT, dar primește și atributul numirii șefului unei noii direcții care se va ocupa...

Ce face PSD cu majoritatea zdrobitoare din Parlament? Adoptă legi prin care Dragnea poate face cadou nepoţelelor dragi șefiile instituţiilor bugetare

Ce face PSD cu majoritatea zdrobitoare din Parlament? Adoptă legi prin care Dragnea poate face cadou nepoţelelor dragi șefiile instituţiilor bugetare

Alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 au adus cu ele un eveniment de excepție în ansamblul evenimentelor și faptelor care alcătuiesc Istoria postdecembristă, la care noi, ziariștii, Istorici ai clipei,...

Kovesi N-A REZISTAT şi A SPUS TOTUL despre EPISODUL PORCUL ŞI SISTEMUL. Vor fi multe reacţii după declaraţiile şefei DNA

Kovesi N-A REZISTAT şi A SPUS TOTUL despre EPISODUL PORCUL ŞI SISTEMUL. Vor fi multe reacţii după declaraţiile şefei DNA

Pomana porcului, paranghelia și șoriciul mâncat după tăiere, au deschis o nouă Cutie a Pandorei în peisajul justiției din România. Mai exact, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a...

Orban, către Dragnea: „Vă somez să-l excludeți imediat din PSD pe Șerban Nicolae”

Orban, către Dragnea: „Vă somez să-l excludeți imediat din PSD pe Șerban Nicolae”

Liderul liberalilor Ludovic Orban l-a somat, marți, pe președintele PSD, Liviu Dragnea, să solicite excluderea imediată a lui senatorului social-democrat Şerban Nicolae din partid pentru afirmaţiile „revoltătoare şi denigratoare la...

RĂSTURNARE de SITUAȚIE. Coaliția PSD-ALDE și-a asumat în Parlament LEGILE JUSTIȚIEI, proiectul lui Tudorel Toader

RĂSTURNARE de SITUAȚIE. Coaliția PSD-ALDE și-a asumat în Parlament LEGILE JUSTIȚIEI, proiectul lui Tudorel Toader

Coaliția de guvernare și-a asumat proiectul de lege trimis de ministrul Justiției, Tudorel Toader, către Parlament. Inițiativa legislativă a fost depusă, marți, cu amendamente și asumată de către deputații social-democrați,...

După ce a petrecut într-un club, Dragnea se întâlnește cu judecătorii. Termen la Înalta Curte

După ce a petrecut într-un club, Dragnea se întâlnește cu judecătorii. Termen la Înalta Curte

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, astăzi, un nou termen în dosarul în care Liviu Dragnea, președintele PSD, este acuzat de instigare la abuz în serviciu...

Candidatura la prezidențiale a lui Dragnea, tergiversată în Guvern

Candidatura la prezidențiale a lui Dragnea, tergiversată în Guvern

Guvernul Tudose tace de mai bine de cinci luni cu privire la un proiect de lege depus în Senat care le interzice persoanelor condamnate penal să candideze la funcția de...

Pomana porcului din 2013 acasă la Coldea, cu Kovesi, Ponta și Ghiță. Maestru de ceremonii: Dragnea. „NOI SUNTEM STATUL!”

Pomana porcului din 2013 acasă la Coldea, cu Kovesi, Ponta și Ghiță. Maestru de ceremonii: Dragnea. „NOI SUNTEM STATUL!”

Cum i-a mâncat Kovesi porcul lui Dragnea. Acțiunea se petrece în decembrie 2013. Mai precis, într-o duminică, 22 decembrie 2013, după cum ne-a declarat unul din cei invitați. O parte...

ADEVĂRUL despre evenimentele din 2009. Omul-CHEIE din PSD aruncă BOMBA. TRĂDARE ISTORICĂ!

ADEVĂRUL despre evenimentele din 2009. Omul-CHEIE din PSD aruncă BOMBA. TRĂDARE ISTORICĂ!

Cel mai apropiat om al lui Mircea Geoană în momentul alegerilor din 2009 face dezvăluiri despre culisele evenimentelor care fac obiectul anchetei din prezent a Comisiei de anchetă. Cozmin Gușă...

Dragnea, ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ despre modificările la Codurile fiscal și de procedură fiscală

Dragnea, ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ despre modificările la Codurile fiscal și de procedură fiscală

Liviu Dragnea a anunțat luni, după discuțiile avute în coaliția de guvernare, că modificările la Codurile fiscal și de procedură fiscală vor fi adoptate prin ordonanță și vor fi prezentate...

Dragnea a CLACAT! Președintele PSD a REFUZAT să vorbească despre legăturile cu șefa DNA

Dragnea a CLACAT! Președintele PSD a REFUZAT să vorbească despre legăturile cu șefa DNA

Liviu Dragnea, președintele PSD, își serbează ziua de naștere sub o tensiune care a ajuns la cote maxime. Acuzațiile lui Victor Ponta, susținute de Daniel Dragomir, fostul apropiat al lui...