dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Cum a apărut Binomul SRI-DNA. De ce erau nervoși cei de la SRI pe Daniel Morar și o preferau pe Laura Codruța Kovesi | „NOI SUNTEM STATUL!” (VIII)

Cum a apărut Binomul SRI-DNA. De ce erau nervoși cei de la SRI pe Daniel Morar și o preferau pe Laura Codruța Kovesi | „NOI SUNTEM STATUL!” (VIII)

În cursul zilei de ieri am publicat în ediția on-line a Evenimentului Zilei un material în care demonstram că relația SRI-Ministerul Public nu este o invenție a unor ziariști cu...

Dragnea vrea desecretizarea protocoalelor SRI-DNA

Dragnea vrea desecretizarea protocoalelor SRI-DNA

Liviu Dragnea a declarat că îi va adresa președintelui Klaus Iohannis o solicitare privind desecretizarea protocoalelor DNA-SRI. Preșeedintele PSD a precizat în direct, la România TV, că va participa luni...

Lovit de Guvern și de PSD, Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, e luat în braţe de Klaus Iohannis! | ROMANIA LUI CRISTOIU

Lovit de Guvern și de PSD, Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, e luat în braţe de Klaus Iohannis! | ROMANIA LUI CRISTOIU

Miercuri, 29 martie 2017, seara, după prezentarea Raportului de către Tudorel Toader, premierul Sorin Grindeanu a transmis prin intermediul Biroului de presă un Comunicat din care cităm: „Ministrul Justiţiei are...

Alina Bica face dezvăluiri cutremurătoare despre petrecerile SRI

Alina Bica face dezvăluiri cutremurătoare despre petrecerile SRI

Alina Bica a povestit, ieri, la Antena 3 despre petrecerile date de cei din SRI la bilanțurile pe care le țineau. Acesta povestit, printre altele, că la petrecere, se discutau...

Mai funcționează BINOMUL? Absențe SEMNIFICATIVE la bilanțurile SRI și DNA

Mai funcționează BINOMUL? Absențe SEMNIFICATIVE la bilanțurile SRI și DNA

Recepția oferită de Serviciul Român de Informații (SRI) după prezentarea bilanțului pentru anul 2016 a fost evitată de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Este pentru prima oară, în ultimul...

SECRETUL BINOMULUI SRI - DNA DEZVĂLUIT DE DOCUMENTE OFICIALE! Cum stăteau sub ochii noștri cele mai importante date privind colaborarea ofițeri de informații-procurori. POLITICĂ fără DELICATEȚURI de Dan Andronic

Binomul SRI-DNA este o expresie pe care o putem regăsi în conversațiile noastre zilnice și despre care avem impresia că este consacrată de Ion Cristoiu. Cea mai veche referire pe...

DNA face o VICTIMĂ cu TRADIȚIE din Liga 1. Clubul, aproape de FALIMENT

DNA face o VICTIMĂ cu TRADIȚIE din Liga 1. Clubul, aproape de FALIMENT

Fotbalul a reprezentat unul dintre domenii vizate de către procurorii DNA în momentul în care instituția a prins putere și independență. Mai mulți investitori din Liga 1 au oprit finanțările...

Cazul lui Orban a lăsat URMĂRI la DNA. SATISFACȚIA pe care o are politicianul

Cazul lui Orban a lăsat URMĂRI la DNA. SATISFACȚIA pe care o are politicianul

Efectele negative pe care acuzațiile DNA le-au avut asupra carierei lui Ludovic Orban nu și-au pus amprenta și asupra stării de spirit a politicianului, care are și o mică satisfacție....

Metastaza statului român (II): simptomul schizoid Toader-Kovesi

Metastaza statului român (II): simptomul schizoid Toader-Kovesi

Metastaza statului român (II): simptomul schizoid Toader-Kovesi Miercuri, prin celebra conferinţă de presă care a ţinut cât o repriză de fotbal, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a confirmat metafora. Prestaţia sa...

DEZVĂLUIRI INCREDIBILE: Un agent acoperit al DNA  a fost șef al unei instituții importante

DEZVĂLUIRI INCREDIBILE: Un agent acoperit al DNA a fost șef al unei instituții importante

Dezvăluiri incredibile făcute de un cunoscut om de afaceri. Horia Simu a depus plângere împotriva soluțiilor dispuse prin rechizitoriul prin care acesta a fost trimis în judecată într-unul din dosarele...

Scenariu: Kovesi, procuror-şef al Uniunii Europene

Scenariu: Kovesi, procuror-şef al Uniunii Europene

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este vehiculată drept posibil candidat din partea României la funcţia de şef al viitorului Parchet European, un fel de DNA al Uniunii Europene a...

EXPLOZIV - Grindeanu a scăpat porumbelul despre Kovesi!

EXPLOZIV - Grindeanu a scăpat porumbelul despre Kovesi!

Premierul Sorin Grindeanu a oferit o posibilă explicaţie despre decizia ministrului Justiţiei de a nu declanşa procedura de revocare din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Grindeanu a explicat...

PSD îl reactivează pe Gheorghe Nichita

PSD îl reactivează pe Gheorghe Nichita

Fostul vicepreşedinte naţional al PSD, Gheorghe Nichita, tras pe linie moartă în partid după ce a fost acuzat de corupţie, a fost reactivat de social-democraţi.  Primar al Iaşiului în 2003-...

Dragnea, supărat pe Ministrul Justiției

Dragnea, supărat pe Ministrul Justiției

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, ieri, că are „o oarecare dezamăgire” față de decizia ministrului Justiției, Tudorel Toader, care nu a cerut revocarea din funcție a procurorului general Augustin...

Decizie fără precedent în Justiție. DNA a pierdut definitiv lupta cu abuzul în serviciu

Decizie fără precedent în Justiție. DNA a pierdut definitiv lupta cu abuzul în serviciu

Magistrații Curții de Apel (CA) Alba Iulia au luat o decizie fără precedent, care va da peste cap multe din dosarele instrumentate de DNA.  Astfel, judecătorii au hotărât, ieri, să...

DNA la Spitalul Obregia

DNA la Spitalul Obregia

Un raport al Corpului de control al primarului general privind activitatea de până acum a conducerii Spitalului Clinic dr. „Alexandru Obregia” a fost transmis DNA, a anunţat, joi, primarul general...

Culmea ipocriziei imbecile: Reacțiile PSD la Raportul lui Tudorel Toader | ROMANIA LUI CRISTOIU

Culmea ipocriziei imbecile: Reacțiile PSD la Raportul lui Tudorel Toader | ROMANIA LUI CRISTOIU

Prin depăşirea sistematică a limitelor de discreţie impuse de funcţie – procuror şef al DNA –, Codruţa Kovesi a devenit o starletă a vieţii noastre publice. Adăugată unei strategii de...

Foști membri ANRP și doi evaluatori, puși sub ACUZARE de DNA

Foști membri ANRP și doi evaluatori, puși sub ACUZARE de DNA

DNA a pus sub acuzare, joi, șapte foști membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Aceștia sunt acuzați de abuz în serviciu dacă...

SURPRIZĂ ÎN PSD: Nichita revine în forţă!

SURPRIZĂ ÎN PSD: Nichita revine în forţă!

Fostul vicepreşedinte PSD Gheorghe Nichita, tras pe linie moartă în partid după implicarea sa în două dosare de corupţie, a fost cooptat din nou sub aripa social-democraţilor. Gheorghe Nichita a...

Un nou dosar la DNA. Fost vicepreşedinte ANRP acuzat de abuz

Un nou dosar la DNA. Fost vicepreşedinte ANRP acuzat de abuz

Ingrid Mocanu Popa, fostul vicepreşedinte ANRP, a fost chemată la DNA sub acuzaţiile de abuz în serviciu, deschizându-se un nou dosar. Aceasta a fost acuzată de abuz în serviciu în...