dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

ZI DECISIVĂ! Laura Codruța Kovesi mai poate contesta doar azi RAPORTUL Inspecției Judiciare

ZI DECISIVĂ! Laura Codruța Kovesi mai poate contesta doar azi RAPORTUL Inspecției Judiciare

Procurorii de la Direcția Națională Anticorupție au termen până astăzi să răspundă la raportul întocmit de cei de la Inspecția Judiciară. Magistrații au dreptul de a aduce obecții la concluziile...

Procurorul „Portocală”. Amenințări DURE pentru un MARTOR în dosarul Ponta

Procurorul „Portocală”. Amenințări DURE pentru un MARTOR în dosarul Ponta

Martorul cheie din dosarele Ponta-Ghiţă a început să vorbească despre abuzurile procurorului Negulescu – Portocală, spunând că fost anchetat şi ameninţat cu închisoarea, totul pentru a da declaraţii false despre...

CAZUL SUFRAGERIA LUI OPREA. DNA și Parchetul General, PRIMELE REACȚII de la izbucnirea SCANDALULUI

CAZUL SUFRAGERIA LUI OPREA. DNA și Parchetul General, PRIMELE REACȚII de la izbucnirea SCANDALULUI

Laura Codruţa Kovesi, procuror- şef al DNA, a fost prezentă la Gabriel Oprea acasă în seara turului doi al alegerilor prezidenţiale din 2009. Asta rezultă dintr-un document dat publicităţii marţi...

BOMBĂ! DNA, descinderi la Belina. Ce au descoperit experții, după studierea zonei

BOMBĂ! DNA, descinderi la Belina. Ce au descoperit experții, după studierea zonei

O echipa de experți trimiși de DNA au venit în insula Belina pentru a face măsurători. Imaginile au fost difuzate în exclusivitate la Antena 3. Măsurătorile au fost făcute după...

Noi dezvăluiri ies la iveală, în cazul procurorului Negulescu: „Portocală era interesat doar să ajungă în pat cu Andreea Cosma”

Noi dezvăluiri ies la iveală, în cazul procurorului Negulescu: „Portocală era interesat doar să ajungă în pat cu Andreea Cosma”

După dezvăluirile care au apărut în ultima perioadă în media cu procurorul DNA Prahova, Mircea Negulescu, alte detalii picante din activitatea procurorului preferat a lui Kovesi au ieșit la iveală....

Firea răspunde acuzațiilor aduse de fostul manager de la Malaxa: „Nu cunosc această persoană”

Firea răspunde acuzațiilor aduse de fostul manager de la Malaxa: „Nu cunosc această persoană”

Primarul general al municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat că toate persoanele care au raspândit informații potrivit cărora a solicitat, prin intermediul unor intermediari, sume de bani pentru campania electorală...

MIȘCARE-SURPRIZĂ a Mihaelei Iorga Moraru. Care este PASUL URMĂTOR al fostului procuror DNA, după conflictul cu Kovesi

MIȘCARE-SURPRIZĂ a Mihaelei Iorga Moraru. Care este PASUL URMĂTOR al fostului procuror DNA, după conflictul cu Kovesi

Fostul procuror DNA Mihaela Iorga Moraru, revocată din DNA de Laura Kovesi, se pregătește să facă o mutare decisivă în carieră. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost sesizat...

Augustin Lazăr, LOVITURĂ NEAȘTEPTATĂ pentru Kovesi. Decizia Procurorului General la plângerea șefei DNA

Augustin Lazăr, LOVITURĂ NEAȘTEPTATĂ pentru Kovesi. Decizia Procurorului General la plângerea șefei DNA

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a clasat un dosar deschis după plângerea procurorului-șef al DNA referitor la un minister. Este vorba de o plângere depusă...

Alexe Răzvan, audit la DNA într-un dosar despre PROCURORUL “PORTOCALĂ” şi ABUZURILE acestuia

Alexe Răzvan, audit la DNA într-un dosar despre PROCURORUL “PORTOCALĂ” şi ABUZURILE acestuia

Alexe Răzvan a fost audiat astăzi la DNA Ploieşti într-un dosar în care se cercetează cum a fabricat probe procurorul Mircea Negulescu împotriva lui Mircea Cosma. Din surse se ştie...

Tăriceanu, SCRISOARE pentru Iohannis. ACUZAŢII INCENDIARE

Tăriceanu, SCRISOARE pentru Iohannis. ACUZAŢII INCENDIARE

Preşedintele senatorilor – l-am numit pe Călin-Popescu Tăriceanu – i-a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, pe care îl acuză în termeni duri că patronează „Sistemul ocult” alcătuit din...

Dragnea face MARELE ANUNŢ: „CCR ar putea fi SESIZATĂ asupra unui posibil conflict între Guvern şi DNA!”

Dragnea face MARELE ANUNŢ: „CCR ar putea fi SESIZATĂ asupra unui posibil conflict între Guvern şi DNA!”

Guvernul ar putea sesiza Curtea Constituţională cu privire la existenţa unui posibil conflict între Executiv şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), însă nu înainte ca ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să îşi...

News Alert. Inspecţia Judiciară s-a sesizat după ACUZAȚIILE Anei Maria Pătru

News Alert. Inspecţia Judiciară s-a sesizat după ACUZAȚIILE Anei Maria Pătru

După ce fosta şefă AEP, Ana Maria Pătru, a declarat că reprezentanții DNA Ploiești i-au sunat copilul pentru a o cita să se prezinte la sediul Parchetului, Inspecţia Judiciară s-a...

Florica Roman, despre ABUZURILE ÎN JUSTIȚIE: „Judecători puși sub acuzație timp de cinci ani FĂRĂ MOTIV”

Florica Roman, despre ABUZURILE ÎN JUSTIȚIE: „Judecători puși sub acuzație timp de cinci ani FĂRĂ MOTIV”

Judecătorul de la Curtea de Apel Oradea, Florica Roman, a declarat că ea, împreună cu alți trei judecători, au fost puși sub acuzare pentru abuz in serviciu, iar DNA, dupa...

RECORD! Cine sunt POLITICIENII acuzați de peste 9000 de fapte de corupție. DNA a făcut MARELE ANUNȚ

RECORD! Cine sunt POLITICIENII acuzați de peste 9000 de fapte de corupție. DNA a făcut MARELE ANUNȚ

Primarul municipiului Tîrgu Mureş, Dorin Florea, şi fostul viceprimar, Sergiu Claudiu Maior, au fost trimişi în judecată, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care sunt acuzaţi...

EXLUSIV! Avocatul Elenei Udrea, Florian Șurghie: Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, “cartoful fierbinte”, aruncat între înstanțe și retrimis la DNA

EXLUSIV! Avocatul Elenei Udrea, Florian Șurghie: Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, “cartoful fierbinte”, aruncat între înstanțe și retrimis la DNA

Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, în care fostul ministru Elena Udrea era cercetată pentru mai multe presupuse fapte de corupție, a fost retrimis, astăzi, procurorilor DNA. Curtea de Apel...

Claudiu Florică a „făcut potecă” la ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, înainte de licitaţia pentru licenţele Microsoft - RECHIZITORIU

Claudiu Florică a „făcut potecă” la ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, înainte de licitaţia pentru licenţele Microsoft - RECHIZITORIU

Omul de afaceri Claudiu Florică a fost de 21 de ori la cabinetul fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, în perioada în care se pregătea licitaţia pentru licenţele Microsoft, potrivit...

Rovana Plumb, despre Dosarul „Belina”: „Un ATAC la Guvern și PSD”

Rovana Plumb, despre Dosarul „Belina”: „Un ATAC la Guvern și PSD”

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a declarat astăzi, după ce şi-a analizat dosarul trimis de procurori Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, că nu a încălcat legea. „Am văzut...

Baron de Arad, trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Nicolae Ioţcu s-a ales cu al doilea dosar penal

Baron de Arad, trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Nicolae Ioţcu s-a ales cu al doilea dosar penal

Fostul şef al Consiliului Judeţean (CJ) Arad Nicolae Petru Ioţcu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie alături de doi oameni de afaceri după ce le-ar fi cerut bani...

Udrea, VICTORIE contra DNA. Dosarul Campaniei electorale din 2009, retrimis la procurori

Udrea, VICTORIE contra DNA. Dosarul Campaniei electorale din 2009, retrimis la procurori

Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, în care fostul ministru Elena Udrea era cercetată, a fost retrimis procurorilor DNA. „Încă nu se înțelege pentru ce fapte am fost eu cercetată...

Toader a criticat DNA. Va fi sesizată CCR cu privire la faptul dacă PROCURORII POT ANCHETA „oportunitatea adoptării unei OUG”

Toader a criticat DNA. Va fi sesizată CCR cu privire la faptul dacă PROCURORII POT ANCHETA „oportunitatea adoptării unei OUG”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut joi dimineaţa o nouă intervenţie în care a criticat felul în care DNA a gestionat cazul celebrei OUG 13. Astfel, acesta a anunțat că...