Ponta-Maior, Antonescu-Iohannis sau Boc-Băsescu?
Pentru alegerile din noiembrie 2014 ni se pregăteste (alt)ceva! Strategiile electorale vor fi complet diferite faţă de ceea ce am văzut până acum. Nu vom mai avea de ales între...
George Crin Laurențiu Antonescu (n. 21 septembrie 1959, Tulcea, România) este un om politic român, fost președinte al Partidului Național Liberal (PNL) din 2009 până în 2014 precum și fost președinte al Senatului României între 2012–2014.
A fost candidatul PNL la alegerile prezidențiale din 2009, unde s-a clasat pe locul al treilea în primul tur.
De asemenea, în perioada 10 iulie 2012–31 august 2012, a fost președinte interimar al României, pe durata suspendării din funcție a lui Traian Băsescu.
A candidat la alegerile prezidențiale în România din 2025, obținând locul al treilea cu circa 20 % din numărul total de voturi valabil exprimate.
Pentru alegerile din noiembrie 2014 ni se pregăteste (alt)ceva! Strategiile electorale vor fi complet diferite faţă de ceea ce am văzut până acum. Nu vom mai avea de ales între...
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că liberalii iau în serios o eventuală candidatură a lui Mircea Diaconu la europarlamentare, însă în cazul acestuia trebuie clarificată "o chestiune de...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat luni că nu va proceda precum Crin Antonescu, să demisioneze din funcţia obţinută cu votul parlamentarilor fostei alianţe USL. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, pare să fie învingător într-o serie de confruntări tactice cu fostul aliat liberal, Crin Antonescu. Singurul teritoriu unde preşedintele PNL domină este cel al discursului public....
Cei dintâi oameni în stat s-au încăierat în această săptămână. Antonescu l-a luat peste picior pe Ponta, Băsescu a aruncat şi el o săgeată către premier, iar Valeriu Zgonea s-a...
Mihai Gâdea a fost dur criticat de către jurnaliştii de peste hotare pentru comportamentul pe care l-a avut în emisiunea Sinteza Zilei pe care o prezintă la Antena 3. Site-ul...
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, s-a înregistrat în biroul său de la Parlament cu un mesaj în care îl atacă pe președintele PNL, Crin Antonescu. Atitudinea, gesturile și intonația șefului...
Aventura lui Crin Antonescu pe tărâmul statului de drept s-a terminat subit în fața populismului dulce. După ce ne-a tot explicat cum a ținut piept în USL potlogăriilor puse la...
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, la România TV, că între preşedintele Traian Băsescu şi prelierul Victor Ponta s-au făcut nişte jocuri, popular spus, "pe datorie". "Aştept limpezirea acestor lucruri....
După ce unele sondaje de opinie arătau că PNL şi-a pierdut electoratul de dreapta, parlamentarii au primit ordin să vină cu propuneri legislative atractive pentru votanţii liberali. Intraţi în Opoziţie,...
Cele două momente de glorie ale lui Crin Antonescu, de după intrarea sa şi a PNL în Opoziţie, au generat reacţii extatice. Cel puţin asta am constatat urmărind reţelele sociale....
„Nu mai suport tristeţea domnului Gâdea”, îşi încheia ironic Crin Antonescu participarea de luni noapte la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3. O tristeţe de starletă care nu anunţă...
Rareori se întâmplă ca în studioul lui Mihai Gâdea să fie primiţi invitaţi care nu sunt prietenii politici ai patronului Dan Voiculescu. Emisiunile acestuia sunt un fel de şezători, în...
Antonescu a demisionat din fruntea Senatului, provocându-l şi pe Ponta să plece de la Guvern. Demersul său a eclipsat votul confortabil obţinut în Parlament de noua formulă guvernamentală. Victor Ponta...
Demisia lui Crin Antonescu din poziţia de preşedinte al Senatului schimbă jocul politic. Teatralitatea cu care a fost făcută (amintind de una din scenele finale din "O scrisoare pierdută" de...
Președintele Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, a avut, luni seara, un schimb acid de replici cu Mihai Gâdea în timpul unui interviu în cadrul emisiunii Sinteza Zilei. Citiţi mai mult:...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, comentând ironic, declaraţiile făcute de Crin Antonescu cu privire la discuţiile purtate cu Traian Băsescu, a punctat că i-ar plăcea să discute şi cu "Președintele...
Sociologul Vasile Dâncu a realizat un experiment inedit, privind şansele unor intelectuali celebri de a obţine cea mai importantă funcţie în stat. El a realizat un sondaj pe criterii profesioniste...
Victor Ponta a început să se apropie de profilul imagologic al lui Emil Boc. Nu mă credeți? Vă rog să citim împreună rezultatele din sondajele de opinie. Există un indicator...
Potrivit unui sondaj IRES, Partidul Mişcarea Populară a ajuns la o intenţie de vot de 10%, egală cu PDL. În plus, Tăriceanu l-ar învinge pe Antonescu în turul doi la...