Zgonea: Eu nu-mi dau demisia, sunt membru USL

Zgonea: Eu nu-mi dau demisia, sunt membru USL

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat luni că nu va proceda precum Crin Antonescu, să demisioneze din funcţia obţinută cu votul parlamentarilor fostei alianţe USL.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a transmis luni preşedintelui PNL, Crin Antonescu, că o funcţie obţinută în urma unui vot presupune obligaţii şi responsabilităţi.

"Funcţiile nu sunt favoruri, sunt obligaţii şi responsabilităţi. Când vrei să fii preşedintele Senatului ai obligaţii şi responsabilităţi în primul rând faţă de grupul politic din care provii şi faţă de echipa din care faci parte care are votul a milioane de români. (...) Cineva care vrea să candideze în statul român la cea mai înaltă funcţie trebuie să dea dovadă de seriozitate, de predictibilitate şi de stabilitate. În momentul în care eşti cel mai important partener al structurilor euroatlantice şi la graniţa noastră avem un conflict destul de delicat, care se poate transforma într-un conflict îngheţat, eu cred că fiind preşedintele unei alianţe care a intrat la guvernare în 2012 trebuie să dai dovadă de maturitate şi de stabilitate. Preşedintele Senatului este al doilea om în stat şi când ai ales această funcţie te cureţi de aceste reacţii emoţionale", a afirmat, luni, Zgonea, la Parlament, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor apără valorile funcţiei în care a fost învestit.

"Este normal pentru mine ca preşedinte al Camerei să apăr valorile fiecărei funcţii în care am fost învestit. Eu nu-mi dau demisia, sunt membru USL, îmi fac treaba în funcţia pe care o am, respect toate deciziile care sunt. Dacă voia să lase această funcţie USL şi PNL trebuia să se uite în regulament şi îl ruga pe domnul Haşotti să găsească o soluţie pentru că nu aveam cum să-l demitem noi (n.r. PSD) pe domnul Antonescu", adăugat Zgonea.