Mihai Gâdea, desfiinţat chiar şi de Vocea Rusiei, după emisiunea cu Crin Antonescu
- Larisa Ciuta
- 7 martie 2014, 16:17
Mihai Gâdea a fost dur criticat de către jurnaliştii de peste hotare pentru comportamentul pe care l-a avut în emisiunea Sinteza Zilei pe care o prezintă la Antena 3. Site-ul Vocea Rusiei consideră că în emisia în care Crin Antonescu a fost chemat, moderatorul a dorit să-l pună la pământ pe acesta, însă a reuşit să se facă de râs.
Vocea Rusiei a punctat că liderul PNL a fost chemat în emisiune pentru un linşaj mediatic. "Gâdea a fost făcut knock-out de Crin Antonescu, într-o confruntare la care liderul liberal fusese chemat pentru un linşaj mediatic, dar din care a ieşit învingător cu scor de forfeit" „Faptul că Mihai Gâdea, starul şi directorul Antenei 3, îi pregătise lui Crin Antonescu, Preşedinte al Senatului României şi al PNL, un linşaj mediatic în toată regula, a devenit evident încă din primele minute ale unei emisiuni anunţate cu surle şi trâmbiţe. Ceea ce ar fi trebuit să fie, în socotelile echipei Ponta-Voiculescu, punerea la zid a lui Antonescu în ochii opiniei publice, a ricoşat cu un efect devastator pentru organizatorii evenimentului" „A-i reproşa Preşedintelui Senatului României că s-a întâlnit cu Preşedintele României în chestiuni nedestinate publicului, prin urmare fără să anunţe presa că se deplasează la Cotroceni, e o stupiditate demnă de talibanii afgani în relaţie cu pretinsa cruciadă creştină împotriva lor. Liderii României nu au sub nici o formă obligaţia de a-i da raportul lui Mihai Gâdea despre ceea ce în orice ţară normală se petrece în spatele uşilor închise" „Eforturile Antenei 3 de corectare mediatică e eşecului major al domnului Gâdea din seara de 3 martie, excesiv mediatizat a doua zi, au fost întâmpinate cu deplină lipsă de considerare şi derâdere de publicul român, conform reacţiilor înregistrate pe internet. Orice comentariu în plus ar fi redundant", se arată într-un articol scris de Vocea Rusiei, scrie B1.ro. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
- Crin Antonescu, pentru EvZ, după ce PDL a anunțat că va depune o moțiune de cenzură: "Vom decide dacă facem noi, PNL, moțiune de cenzură sau nu"
- TREI ESCROCI au vândut trei MUNȚI cu 3,5 milioane de euro
- "Cetăţeanul" Victor Ponta vrea GRAŢIEREA lui Gică Popescu. Zgonea şi Antonescu sunt de acord. Ce părere aveţi?
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- "N-am mai întâlnit asemenea nesimţire!", a izbucnit un judecător, după ce o tânără şi-a reclamat părinţii în justiţie | GALERIE FOTO / VIDEO
- Carnavalul de la Rio în imagini. Costume minuscule și care grandioase | GALERIE FOTO
- TUPEU: "SĂRACI” în LUX. PALATE ţigăneşti de milioane de euro în care trăiesc ”CERȘETORI” | GALERIE FOTO