copii

Copii sunt persoane în creștere, care se află în stadiul de copilărie, care este caracterizat prin dependență fizică și emoțională față de părinți sau tutori, precum și prin dezvoltarea cognitivă și socială.

Nu există o estimare precisă a numărului de copii de pe glob, deoarece numărul de copii se schimbă constant din cauza nașterilor și deceselor. În plus, accesul la informații despre numărul de copii variază în funcție de regiunea geografică.
Cu toate acestea, potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății din 2021, se estimează că există peste 2 miliarde de copii sub vârsta de 18 ani în lume.

Asistenţii maternali care au peste 65 de ani vor fi evaluați

Asistenţii maternali care au peste 65 de ani vor fi evaluați

Toți asitenții maternali care au peste 65 de ani vor fi evaluați începând de săptămâna viitoare. Măsura vine după decesul unei fetițe de 4 ani din Timișoara, care era dată...

Sucul de fructe este legat de creșterea în greutate la copii și adulți

Sucul de fructe este legat de creșterea în greutate la copii și adulți

O nouă analiză a 42 de studii anterioare a constatat că consumul unui pahar sau mai mult de suc de fructe fresh în fiecare zi este legat de creșterea în...

Prima creșă la locul de muncă, în Republica Moldova. Va fi deschisă în primăvară

Prima creșă la locul de muncă, în Republica Moldova. Va fi deschisă în primăvară

Universitatea de Stat din Moldova (USM) va deschide o creșă pentru copiii angajaților și ai studenților. Este prima instituție din Republica Moldova care va testa serviciul de îngrijire a copiilor...

Copil cu două capete, născut la Edineț, în Republica Moldova

Copil cu două capete, născut la Edineț, în Republica Moldova

Un copil cu două capete a fost născut la Edineț, în Republica Moldova. Mama copilului era dintr-o familie cu situație precară, iar ,medicii au crezut că e vorba de gemeni....

Mai multe zile de concediu paternal. Condițiile în care se acordă

Mai multe zile de concediu paternal. Condițiile în care se acordă

De la 1 ianuarie 2024, durata concediului paternal în Republica Moldova a crescut la 15 zile, față de 14 zile cât se dădeau până acum. În ce condiții se acordă...

Ce mai face Daniela Crudu. O să rămâneți uimiți

Ce mai face Daniela Crudu. O să rămâneți uimiți

Daniela Crudu este însărcinată pentru a doua oară și a anunțat cum îl va chema pe copil. Fosta asistentă TV le-a spus fanilor că deja început să cumpere haine pentru...

Zeci de părinți nemulțumiți au protestat în fața primăriei din Chișinău

Zeci de părinți nemulțumiți au protestat în fața primăriei din Chișinău

Mai mulți părinți s-au adunat, sâmbătă, în fața Primăriei din Chișinău, pentru a protesta. I-a nemulțumit decizia de-a suspenda finanțarea grupelor cu program prelungit pentru elevii claselor primare. Aproximativ 50...

Bloggerița Katy Black a născut al patrulea copil. Foto

Bloggerița Katy Black a născut al patrulea copil. Foto

Celebra bloggeriță din Republica Moldova Katy Black a născut vineri al patrulea copil, care se numește Matei. Ecaterina Cebotari, cunoscută pe Instagram sub numele de Katy Black, a adus vineri...

Un japonez are patru soții, trei copii și niciun loc de muncă

Un japonez are patru soții, trei copii și niciun loc de muncă

Un japonez controversat, în vârstă de 35 de ani, cu patru soții și trei copii mici, nu a mai lucrat de peste un deceniu, potrivit presei japoneze. Ryuta Watanabe, în...

Peste jumătate din români suferă de obezitate. Sistemul medical va fi pus la grea încercare

Peste jumătate din români suferă de obezitate. Sistemul medical va fi pus la grea încercare

Mai exact, 62% dintre români suferă de obezitate, o cifră extrem de îngrijorătoare. Lipsa mișcării de zi cu zi și alegerile alimentare nesănătoase, par a fi printre principalele cauze. Peste...

Cu cadavrul fiului în bagaj. Cine este Suchana Seth, femeia care și-ar fi ucis copilul din răzbunare

Cu cadavrul fiului în bagaj. Cine este Suchana Seth, femeia care și-ar fi ucis copilul din răzbunare

O femeie din India a fost arestată după ce în unul din bagajele ei a fost descoperit cadavrul unui copil de 4 ani. Acesta s-a dovedit a fi chiar fiul...

O mamă din Republica Moldova a inventat îmbrăcămintea smart pentru copii. Video

O mamă din Republica Moldova a inventat îmbrăcămintea smart pentru copii. Video

O mamă din Republica Moldova, antreprenoare în domeniul textilelor, a pus la punct o îmbrăcăminte pentru copii, care monitorizează funcții vitale. Victoria Dănilă, o femeie din Republica Moldova, mama unei...

Bianca Drăgușanu refuză să vorbească despre relația cu Gabi Bădălău. Care este motivul

Bianca Drăgușanu refuză să vorbească despre relația cu Gabi Bădălău. Care este motivul

Bianca Drăgușanu se iubeşte cu Gabi Bădălău, dar refuză să vorbească despre această relaţie. Vedeta motivează că are nevoie de linişte pentru a fi fericită. Bianca Drăguşanu rupe tăcerea și dezvăluie...

Ministerul Educației, măsuri după cazul elevilor retrași de la școală. Vizați sunt toți părinții

Ministerul Educației, măsuri după cazul elevilor retrași de la școală. Vizați sunt toți părinții

Ministerul Educaţiei solicită Inspectoratelor Şcolare să verifice situaţia elevilor pe care familiile i-au retras în mod „deliberat” de la cursurile învăţământului obligatoriu. Astfel, Ministerul le cere inspectorilor şcolari să ia...

Ilie Năstase are planuri mari pentru viitor. Propunerea pe care i-a făcut-o Ioanei

Ilie Năstase are planuri mari pentru viitor. Propunerea pe care i-a făcut-o Ioanei

În vârstă de 77 de ani, fostul campion internațional de tenis, Ilie Năstase, are planuri mari. pentru viitor. El își dorește încă un copil, al șaselea, dar pentru aceasta trebuie...

Situație de urgență la Satu Mare. O mamă și șapte copii, intoxicați cu soluție de curățat lâna

Situație de urgență la Satu Mare. O mamă și șapte copii, intoxicați cu soluție de curățat lâna

O femeie a ajuns la spital, împreună cu cei șapte copii, în stare gravă, după ce s-au intoxicat cu o substanță de uz veterinar. Este vorba despre o soluție folosită...

Incendiul de la Ferma Dacilor. Declarația copilului care a scăpat din infernul flăcărilor

Incendiul de la Ferma Dacilor. Declarația copilului care a scăpat din infernul flăcărilor

Băiatul de 16 ani care a supraviețuit incendiului a fost audiat de anchetatori. Acesta a făcut declarații cutremurătoare legate de noaptea respectivă. De altfel, adolescentul a mărturisit cum a reușit...

A murit un cunoscut medic pediatru. A tratat și vindecat mii de copii în cariera sa

A murit un cunoscut medic pediatru. A tratat și vindecat mii de copii în cariera sa

Nicolae Miu, medic pediatru, a murit. Cunoscutul doctor a fost prorector didactic, decan și cadru didactic al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și farmacie „Iuliu Hațieganu” din...

Spital de copii, riscă închiderea Camerei de gardă: Personalul este epuizat

Spital de copii, riscă închiderea Camerei de gardă: Personalul este epuizat

Spital de copii, riscă închiderea Camerei de gardă. Este vorba despre un Spital Clinic de Copii din Bucureşti, unde situaţia este destul de gravă din cauză că posturile nu au...

Alocațiile pentru copii în Republica Moldova. Se schimbă procedurile de acordare

Alocațiile pentru copii în Republica Moldova. Se schimbă procedurile de acordare

Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova a anunțat că, de la 1 ianuarie, se simplifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii. Alocațiile pentru copii în Republica Moldova...