Cadrele medicale pot beneficia de pensionare la cerere. Care sunt condițiile
Un proiect de lege prin care toate cadrele medicale pot beneficia de pensionare înainte de limita de vârstă va fi pus în dezbatere în Senat urmând ca ulterior să fie...
Camera Deputaților din România este una din cele două camere a Parlamentului bicameral al României.
La fel ca și cealaltă cameră, Senatul, Camera Deputaților este aleasă prin vot universal, liber, secret și direct de către cetățenii cu drept de vot ai României.
În prezent, Camera Deputaților din România se află alături de Senatului României în Palatul Parlamentului din București.
Un proiect de lege prin care toate cadrele medicale pot beneficia de pensionare înainte de limita de vârstă va fi pus în dezbatere în Senat urmând ca ulterior să fie...
Deputatul de Călărași, Cristian Sefer, a decis să plece din PMP și să se alăture grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților. Într-o cerere transmisă Biroului Permanent, deputatul Cristian Sefer...
O scrisoare deschisă a fost trimisă miniștrilor de Externe și Justiție, Premierul României, Președintele Senatului, Președintele Camerei Deputaților, ÎCCJ, Procurorului General, CSM și Președintelui Klaus Iohannis, în care se cere...
Marți, s-a dezbătut în plenul Camerei deputaților moțiunea simplă întitulată “Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)”. Ea a fost inițiață de PNL și USR având drept scop demiterea...
Legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a fost modificată luni în plenul Senatului. Potrivit noii forme a actului...
Parlamentul României a adoptat, pe articole, legea prin care este transpusă în legislația națională directiva europeană privind combaterea spălării banilor. Transpunerea prevederilor directivei europene în legea românească a iscat discuții...
Proiectul legii offshore a fost aprobat de Comisiile de specialitate din Camera Deputaților. Raportul de adoptare a proiectului a prezentat câteva modificări faţă de forma de la Senat. Comisiile pentru...
Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, s-a întâlnit marți cu vicepreședintele Consiliului de Miniștri ai Italiei și ministru de interne, Matteo Salvini. În cadrul întrevederii, liderul PSD, Liviu...
Bugetul Senatului a fost epuizat cu două luni mai repede deși a fost dublu față de anul trecut. Senatorii sunt nevoiți să își reducă sau chiar anuleze deplasările în străinătate....
Claudiu Manta, președintele Comisiei parlamentare de control a activității SRI, a declarat, joi, că urmează să prezinte un raport mai amplu despre activitatea fostului director SRI, George Maior. „Noi ne...
Deputatul USR Stelian Ion susţine că preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pierde majoritatea parlamentară, susținând că dezbaterea din plen a proiectul de lege privind combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului...
Luni, Ludovic Orban, liderul PNL a anunțat că în ședința Biroului executiv s-a decis iniţierea unui proiect de hotărâre care vizează demiterea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al...
Comisia Economică a Senatului a dat aviz favorabil proiectului de lege care afectează pe toți beneficiarii programului și care au credite pentru Prima Casă. Senatorul ALDE Daniel Zamfir a comentat...
În plenul Camerei Deputaţilor a fost supusă dezbaterii moţiunea simplă pe Economie. În timpul dezbaterii deputatul PNL Lucian Bode l-a ironizat pe ministrul ministrului Dănuț Andrușcă spunându-i că pentru a...
După ce deputații ALDE și UDMR au cerut în plenul Camerei Deputaților retrimiterea la comisiile reunite a Legii gazelor, Călin Popescu Tăriceanu a făcut, sâmbătă, câteva precizări legate de acest...
Legea off-shore a fost respinsă miercuri la Camera Deputaților după ce ALDE și UDMR s-au opus adoptării. După eșecul din Cameră, președintele PSD Liviu Dragnea a recunoscut că nu a...
Scrisoarea prin care se cerea liderului PSD, Liviu Dragnea, demisia de la vârful partidului și a Camerei Deputaților, a fost făcută publică de site-ul stiripesurse.ro, fiind invocate surse din interiorul...
Susținători declarați ai investitorilor străini sau autohntoni, politicienii partidului condus de Popescu Tăriceanu susțin că nu sunt necesare măsuri preferențiale pentru concesionarii de platforme maritime, ci că deputații trebuie să...
Tensiunile se adâncesc pe zi ce trece la vârful coaliției PSD-ALDE. Relațiile între Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu devin mai încordate mai mult ca niciodată iar cei doi dau...
Liderul Grupului PSD din Camera Deputaţilor le solicită procurorilor să verifice semnăturile prin care, în august, după proteste, Opoziţia a solicitat o sesiune extraordinară pe această temă. Sesiunea nu a...