caldura

Căldura este o formă de energie care se transferă între corpuri sau sisteme atunci când există o diferență de temperatură între ele. În fizică, căldura nu este o substanță sau un obiect, ci energia în tranzit de la un corp mai cald către unul mai rece, până când se ajunge la echilibru termic.

Definiție științifică:

Căldura reprezintă energia termică transferată între două sisteme aflate la temperaturi diferite, în virtutea acestei diferențe. Se măsoară în jouli (J) în Sistemul Internațional (SI) sau, în practică, uneori în calorii (cal).

Mecanisme de transfer al căldurii:

Conducția – transferul direct prin contact (ex: o lingură metalică se încălzește într-un ceai fierbinte).

Convecția – transferul prin mișcarea unui fluid (aer sau lichid) care transportă energia termică.

Radiația – transferul sub formă de unde electromagnetice (ex: energia primită de la Soare).

Importanță și utilizare:

În termodinamică, căldura este o formă fundamentală de energie care influențează volumul, presiunea și starea de agregare a substanțelor.

În viața cotidiană, termenul „căldură” desemnează senzația de temperatură ridicată sau energia folosită pentru încălzirea locuințelor, apei sau alimentelor.

În meteorologie, căldura descrie energia solară acumulată în atmosferă și la suprafața Pământului, care determină variațiile de temperatură și clima.

Soluţii DISPERATE pentru a nu se opri încălzirea în Capitală

Soluţii DISPERATE pentru a nu se opri încălzirea în Capitală

Ministerul Energiei vrea să promoveze o ordonanţă de urgenţă, astfel încât Primăria Capitalei să poată plăti subvenţiile la încălzire în avans, iar Romgaz să nu întrerupă furnizarea gazelor către Electrocentrale...

Elcen ar putea rămâne fără banii de subvenţii de la Radet

Elcen ar putea rămâne fără banii de subvenţii de la Radet

În contextul în care Romgaz a ameninţat cu sistarea livrărilor de gaze către Elcen, pentru neplata datoriilor, o soluţie agreată la nivelul factorilor decizionali este ca banii de la Primăria...

În ce stadiu se află discuţiile privind alimentarea cu apă caldă a Capitalei. Gabriela Firea: "Unii se joacă de-a Putin, ameninţând că taie gazele sau de-a Dumnezeu"

În ce stadiu se află discuţiile privind alimentarea cu apă caldă a Capitalei. Gabriela Firea: "Unii se joacă de-a Putin, ameninţând că taie gazele sau de-a Dumnezeu"

Primarul general al Capitalei a declarat în cadrul unei conferinţe că alimentarea cu apă caldă a Capitalei nu va fi întreruptă, întrucât s-au identificat resurse pentru plata gazelor furnizate de...

Vreme cu temperaturi generoase, dar, local, și cu ploi în averse și descărcări electrice | PROGNOZA METEO

Vreme cu temperaturi generoase, dar, local, și cu ploi în averse și descărcări electrice | PROGNOZA METEO

Vremea va deveni instabilă în regiunile intracarpatice, dar se va menţine în general frumoasă şi caldă în restul teritoriului. În Banat, Crişana şi Maramureş, cerul va fi mai mult noros...

Meteorologii au făcut anunțul: Gobul a FIERT la temperaturi INCREDIBILE. Nici în CAZANELE IADULUI nu este de FIERBINTE!

Meteorologii au făcut anunțul: Gobul a FIERT la temperaturi INCREDIBILE. Nici în CAZANELE IADULUI nu este de FIERBINTE!

Iulie a acestui an a fost cea mai căl duroasă lună din istorie, anunță meteorologii. Cele 31 de zile aflate în mijlocul verii au avut o temperatură mai mare cu...

Seceta macină recoltele fermierilor

Seceta macină recoltele fermierilor

Vremea se va menține extrem de călduroasă și în perioada următoare, o veste deloc bună pentru agricultori, care aveau nevoie de ploaie ca de aer, pentru recolte bune.  În majoritatea...

CĂLDURĂ MARE. De când începe să se mai răcorească

CĂLDURĂ MARE. De când începe să se mai răcorească

Astăzi este foarte cald în mai multe zone din ţară. 17 judeţe din Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova sunt sub incidenţa unui cod galben de caniculă. Valul de căldură se...

Gabriela Firea a făcut ANUNȚUL pentru bucureșteni. Discuții despre APA CALDĂ și CĂLDURA Capitalei pentru iarna viitoare

Gabriela Firea a făcut ANUNȚUL pentru bucureșteni. Discuții despre APA CALDĂ și CĂLDURA Capitalei pentru iarna viitoare

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a vorbit la un post de știri despre lucrurile care îi vor afecta pe bucureșteni în perioada următoare. Printre acestea, Gabriela Firea a vorbit...

Mihăileşti, ZONA CREPUSCULARĂ a României pentru ACCIDENTELE RUTIERE. Un nou incident putea provoca ZECI de VICTIME

Mihăileşti, ZONA CREPUSCULARĂ a României pentru ACCIDENTELE RUTIERE. Un nou incident putea provoca ZECI de VICTIME

Un nou accident rutier în localitatea buzoiană Mihăileşti a fost aproape de a produce o tragedie. Un microbuz ce se deplasa pe ruta Galaţi-Bucureşti a luat foc în trafic. Microbuzul...

Avertisment de ultimă oră din partea METEOROLOGILOR. România se va topi sub soare. TREI ZILE de CANICULĂ TORIDĂ

Avertisment de ultimă oră din partea METEOROLOGILOR. România se va topi sub soare. TREI ZILE de CANICULĂ TORIDĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de disconfort termic accentuat, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă pentru următoarele zile. Potrivit meteorologilor, în următoarele trei zile, disconfortul termic va...

Nici în IAD nu e așa FIERBINTE. Temperaturi INCREDIBILE vor LOVI România. Atenționarea de ULTIMĂ ORĂ a meteorologilor

Nici în IAD nu e așa FIERBINTE. Temperaturi INCREDIBILE vor LOVI România. Atenționarea de ULTIMĂ ORĂ a meteorologilor

Meteorologii atrag atenția asupra fenomenelor meteo extreme ce se produc în România. ANM a emis o informare de caniculă, dar și instabilitate atmosferică valabilă marți și miercuri la nivelul întregii...

Potopul se DEZLĂNȚUIE în jumătatea de VEST a țării. Meteorologii au emis un cod de ULTIMĂ ORĂ

Potopul se DEZLĂNȚUIE în jumătatea de VEST a țării. Meteorologii au emis un cod de ULTIMĂ ORĂ

Potopul se va abate asupra jumătății de vest a țării. Meteorologii au emis un cod valabil de duminică până în data de 20 iunie. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM),...

În Valea Jiului, încălzirea centralizată devine istorie

În Valea Jiului, încălzirea centralizată devine istorie

Începând de marţi, în municipiul Lupeni nu se mai furnizează deloc căldură în sistem centralizat. Ieri s-a oprit furnizarea agentului termic şi în Vulcan. Distribuitorii de energie termică sunt în...

Criza căldurii din calorifere, pe final? Iată ce anunță ELCEN

Criza căldurii din calorifere, pe final? Iată ce anunță ELCEN

Electrocentrale București (ELCEN) a pornit preventiv un bloc termo-energetic la centrala București Vest, luând în considerație prognoza meteo pentru perioada următoare și nivelul scăzut al temperaturilor, a anunțat astăzi compania...

Bucureștenii îngheață în apartamente. Primarul Capitalei caută SOLUȚII pentru RELUAREA CĂLDURII în blocurile DEBRANȘATE din cauza RESTANȚELOR

Bucureștenii îngheață în apartamente. Primarul Capitalei caută SOLUȚII pentru RELUAREA CĂLDURII în blocurile DEBRANȘATE din cauza RESTANȚELOR

Mii se bucureștenii care locuiesc în cele peste 400 de blocuri debranșate de la RADET cer ajutor autorităților. Șefii Regiei de termoficare sunt cei care vor decide soarta acestora Primarul...

Director RADET: "Situaia alimentării cu căldură va reveni la normal miercuri dimineață"

Director RADET: "Situaia alimentării cu căldură va reveni la normal miercuri dimineață"

Situaţia alimentării cu căldură se ameliorează şi va reveni la normal de miercuri dimineaţa pentru abonaţii din cartierele bucureştene Militari şi Drumul Taberei. Anunțul a fost făcut de Marian Agiu,...

2016 va fi mai rău ca 2015. Este incredibil ce anunţă meteorologii

2016 va fi mai rău ca 2015. Este incredibil ce anunţă meteorologii

Anul 2016 va fi cel puţin la fel de fierbinte că 2015, ceea ce înseamnă că vom traversa o perioada de trei ani consecutivi cu temperaturi record. Cel puţin aşa...

Anunţ făcut de Primarul Capitalei: “Bucureştiul are bani pentru căldură doar până la sfârşitul anului!”

Anunţ făcut de Primarul Capitalei: “Bucureştiul are bani pentru căldură doar până la sfârşitul anului!”

Primarul General al Capitalei, Răzvan Sava, solicită Guvernului sprijin pentru a nu-i lăsa pe bucureşteni în frig începând din prima zi a anului 2016. Răzvan Sava, primarul Capitalei, s-a întâlnit...

CÂT ne costă energia în această iarnă: 1 miliard de euro!

CÂT ne costă energia în această iarnă: 1 miliard de euro!

Combustibilul necesar pentru producţia de energie electrică şi termică la nivel naţional în perioada 1 octombrie 2015 - 31 martie 2016 va costa 4,6 miliarde de lei. Cifra este în...

RADET opreşte CĂLDURA şi APA CALDĂ de duminică, în Capitală

RADET opreşte CĂLDURA şi APA CALDĂ de duminică, în Capitală

RADET a anunţat astăzi că va opri căldura şi apa caldă în Bucureşti, începând de duminică. Ştire în curs de actualizare.