Ziua, vremea se menține caldă pentru această perioadă, noaptea și dimineața e ceață. METEO
- Mihaela Burlacu
- 5 ianuarie 2018, 00:00
Regimul termic va fi caracterizat tot de valori mult mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult noros în nord-vestul şi centrul ţării şi va avea înnorări trecătoare în rest.
La munte, la peste 1700 de m, va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă de munte şi pe arii restrânse în Crişana. Dimineaţa şi noaptea pe arii izolate va fi ceaţă. Temperaturile se situează între -3 și 11 grade C. În Capitală, valorile termice vor rămâne tot peste mediile multianuale ale perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare pe parcursul zilei, iar vântul va sufla în general slab. Dimineața şi noaptea va fi ceaţă. Temperaturile se încadrează între 0 și 8 grade C.