Agresat de antrenor, Golofca s-a transformat în golgheter
Cătălin Golofca a semnat una dintre cele mai importante victorii obținute de FC Botoșani în Liga I. Mijlocașul le-a adus moldovenilor trei puncte și a continuat să fie determinant, așa...
Termenul de antrenor se referă, de regulă, la o persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor sau militarilor.
În sport, se numește antrenor o persoană care se ocupă cu îndrumarea, instruirea și organizarea activității unei echipe sportive sau unui sportiv (individ); uneori poate însemna și profesor de sport.
În fotbal, el este cel care decide alcătuirea echipei, lotul de jucători și tacticile abordate în vederea câștigării unui meciului.
Cătălin Golofca a semnat una dintre cele mai importante victorii obținute de FC Botoșani în Liga I. Mijlocașul le-a adus moldovenilor trei puncte și a continuat să fie determinant, așa...
Olandezul Jordi Cruyff, antrenorul echipei Maccabi Tel Aviv a fost implicat într-un scandal ce-a avut ca miză un loc de parcare. Jordi Cruyff, fiul regretatului Johan Cruyff, fost mare fotbalist...
Nicolae Nedef, fost antrenor al naționalei feminine și masculine de handbal, a decedat, astăzi, la vârsta de 88 de ani. Nicolae Nedef, antrenor legendar al sportului românesc, s-a stins din...
Finalul sezonului 2016-2017, cu siguranta cel mai spectaculos de pana acum, a adus si cea mai mare performanta la nivel national pentru o echipa din Campionatul de Minifotbal Bucuresti. Campioana...
Claudiu Niculescu, antrenorul echipei FC Voluntari, a vorbit despre episodul petrecut în timpul meciului cu FCSB, atunci când a fost înjurat de Adrian Bălan. Adrian Bălan a marcat golul celor...
Simona Halep, locul 2 WTA, a decis să se despartă de antrenorul Daniel Dobre, cel care îl înlocuia pe Darren Cahill, în turnee, atunci când austalianul nu putea participa. Constănțeanca...
Dan Alexa, antrenorul echipei Concordia Chiajna, și-a dat demisia, luni, din cazua conflictului cu primarul Mircea Minea. Jucătorii se opun plecării „Chirurgului”. Dan Alexa este primul antrenor care cade victimă...
CFR Cluj a dat lovitura în această vară, prin aducerea lui Dan Petrescu la cârma echipei. Pentru această achiziție, oficialii din Gruia au băgat adânc mâna în buzunare. Tehnicianul Dan...
Cosmin Contra, antrenorul echipei Dinamo, a afirmat că nu se teme de Athletic Bilbao și va încerca să strângă toate informațiile necesare înainte dublei cu bascii. Dinamo o va întâlni...
Astra Giurgiu a câștigat cu scorul de 3-1 partida disputată, joi, pe teren propriu, cu FK Zira, în turul al 2-lea al preliminariilor Ligii Europa. Astra Giurgiu a debutat cu...
FCSB a fost învinsă, vineri, de belgienii de la Oostende, scor 0-2, în cadrul unui test de verificare disputat în cadrul cantonamentului din Olanda. FCSB a încheiat cu o înfrângere...
Mircea Lucescu a fost desființat într-un editorial publicat de ziarul „Soviețki Sport”, românului reproșându-i-se că niciodată nu își asumă eșecurile. Alexei Andronov, editorialist la ziarul „Soviețki Sport”, a lansat o...
Pep Guardiola, tehnicianul echipei Manchester City, a declarat că are nevoie de 10 ani pentru a transforma radical gruparea „cetățenilor”. Pep Guardiola a avut un sezon dezamăgitor pe banca tehnică...
Laurențiu Reghecampf a oficializat, astăzi, contractul cu formația Al Whada și are ca principal obiectiv câștigarea campionatului. Laurențiu Reghecampf este, începând de astăzi, oficial, antrenorul echipei Al Whada. Tehnicianul care...
Simona Halep, locul 2 WTA și a doua favorită la Wimbledon, își începe, astăzi, parcursul în cadrul celui de-al treilea Grand Slam al sezonului. Însă, românca a fost pusă la...
Doliu în lumea fotbalului! O personalitate marcantă a acestui sport s-a stins din viață, la vârsta de 70 de ani. Anunțul tragic a fost comunicat foștii colegi. Virgil Drăgan, fost...
Conform presei din Anglia, portughezul Jose Mourinho riscă să fie condamnat la 6 ani de închisoare și o amendă de 20 de milioane de euro, din cauza problemelor cu Fiscul...
Dinamo a pierdut, miecuri, scor 1-4, amicalul disputat contra croaților de la NK Osijek. Antrenorul Cosmin Contra a declarat că are nevoie de întăriri. Dinamo a fost zdrobită, miercuri, în...
Fernando Boldrin s-a despărțit de FCSB, în această vară, și a avut cuvinte de laudă la adresa antrenorului Nicolae Dică. Fernando Boldrin s-a transferat, în această vară, de la FCSB, la...
Edi Iordănescu, antrenorul echipei Astra Giurgiu, crede că pentru echipa națională există variante mai bune decât neamțul Christoph Daum. Edi Iordănescu, tehnicianul formației Astra Giurgiu, a vorbit despre echipa națională,...