romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

The Jerusalem Post: Israelul presează Bulgaria și România pentru ca Gardienii Revoluției să fie desemnați grupare teroristă

The Jerusalem Post: Israelul presează Bulgaria și România pentru ca Gardienii Revoluției să fie desemnați grupare teroristă

Presa din Israel relatează: miniștrii au discutat consolidarea cooperării împotriva Iranului. Ministrul de externe Eli Cohen a presat România și Bulgaria pentru a susține o decizie a UE de desemnare...

SEGA: Bulgaria verifică dacă România o va abandona în privința Schengen

SEGA: Bulgaria verifică dacă România o va abandona în privința Schengen

Bulgaria pare a fi serios îngrijorată că România va intra singură în spațiul Schengen și va consolida controalele la frontieră dintre cele două țări, în loc să le elimine. Într-o...

Ajutor pentru Turcia

Ajutor pentru Turcia

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) răspunde apelulului primit din partea Consiliului de Relaţii Economice Externe al Turciei (DEIK), unul dintre cei mai importanți parteneri ai Sistemului Cameral,...

Anca Alexandrescu dezvăluie secretele războiului Dragnea-Dăncilă!

Anca Alexandrescu dezvăluie secretele războiului Dragnea-Dăncilă!

Cine trebuia să fie premier în locul Vioricăi Dăncilă, după demisia lui Mihai Tudose, cine a propus-o de fapt, ce mandat a avut Dăncilă de la partid și cine a...

DIICOT cere modificări legislative cu privire la droguri

DIICOT cere modificări legislative cu privire la droguri

Ultimul bilanț al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism arată foarte clar ca fenomenul drogurilor ia amploare in România și poate deveni extrem de periculos, chiar...

Migranții pe ruta Balcanică s-au înjumătățit

Migranții pe ruta Balcanică s-au înjumătățit

Migranții care traversează ilegal pe ruta Balcanică spre Europa Centrală și de Vest s-au înjumătățit în ianuarie față de nivelurile din luna decembrie. Acest lucru a fost anunțat de comisarul...

H.D. Hartman- Ce urmează în Ucraina?

H.D. Hartman- Ce urmează în Ucraina?

La aproape 1 an de la debutul Războiului din Ucraina, Kievul și Occidentul vorbesc tot mai alarmist despre ofensivă Rusiei de la final de februarie. Scenariile și calculele sunt multiple,...

Mihai Daraban, despre noi perspective pentru țara noastră: România trebuie să devină nu numai o piață ci și un hub comercial pentru investitorii coreeni

Mihai Daraban, despre noi perspective pentru țara noastră: România trebuie să devină nu numai o piață ci și un hub comercial pentru investitorii coreeni

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie din Republica Coreea (KCCI), a organizat marți, 7 februarie, Sesiunea de Afaceri România –...

Eugen Tomac atacă la Curtea de Justiție a UE decizia de respingere a aderării României la Schengen

Eugen Tomac atacă la Curtea de Justiție a UE decizia de respingere a aderării României la Schengen

Europarlamentarul PMP a cerut anularea deciziei Consiliului JAI din 8 decembrie 2022 prin care a fost respinsă aderarea României la Spațiul Schengen. El spune că aceasta încalcă Tratatul de aderare...

Scandalul cu privire la arborarea drapelului Ținutului Secuiesc continuă. Ambasadorul Ungariei la București, chemat la MAE

Scandalul cu privire la arborarea drapelului Ținutului Secuiesc continuă. Ambasadorul Ungariei la București, chemat la MAE

Ministrul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la București pentru a-i comunica poziția oficialilor români cu privire la comentariile făcute de președintele Comisiei pentru Politică Externă din Parlamentul Ungariei...

România, zguduită de un nou cutremur. Specialiștii susțin că mișcările seismologice din țara noastră nu au legătură cu dezastrul din Turcia

România, zguduită de un nou cutremur. Specialiștii susțin că mișcările seismologice din țara noastră nu au legătură cu dezastrul din Turcia

Cutremure au loc din ce în ce mai des în România. La începutul acestei săptămâni, au fost raportate cinci seisme în doar două ore, magnitudinea acestora fiind medie și ușoară....

Cine a fost academicianul Răzvan Theodorescu. „Teoria coridoarelor culturale”, principala sa contribuție la istoria Balcanilor”

Cine a fost academicianul Răzvan Theodorescu. „Teoria coridoarelor culturale”, principala sa contribuție la istoria Balcanilor”

Răzvan Theodorescu (1939 - 2023) a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti în 1963 și a devenit doctor în știinţe istorice al Universităţii din Bucureşti în 1972. Un omagiu...

Toate tunurile pe Iohannis, după ratarea Schengen

Toate tunurile pe Iohannis, după ratarea Schengen

Aderarea la Spațiul Schengen, unul dintre cele mai importante obiective ale României, a fost ratată la sfârșitul lui 2022, iar perspectivele pentru 2023 nu sunt nici ele îmbucurătoare. Austria, principalul...

Nu face asta când e cutremur! Greșeala fatală care i-a adus sfârșitul lui Toma Caragiu

Nu face asta când e cutremur! Greșeala fatală care i-a adus sfârșitul lui Toma Caragiu

Cel mai devastator cutremur din România a avut loc în urmă cu aproximativ 46 de ani în urmă. Toma Caragiu, unul dintre cei mai mari actori de la noi din...

Cutremurul din sondaje. Hai Live cu Turcescu!

Cutremurul din sondaje. Hai Live cu Turcescu!

Un sociolog, un istoric şi doi jurnalişti vin cu informaţii în premieră despre candidatul cu cele mai mari şanse la Preşedinţia României. Dar nu se opresc aici: urmează dezvăluiri despre...

Cinci cutremure au fost înregistrate în România luni dimineață. Seismele au avut loc la intervale scurte de timp

Cinci cutremure au fost înregistrate în România luni dimineață. Seismele au avut loc la intervale scurte de timp

Luni dimineață, cinci cutremure au avut loc în România. Intensitatea unuia dintre ele a fost de IV, având o magnitudine ML 4,5. Toate cutremurele au avut loc în zona seismică...

Propunerea primită de UEFA: „Vrem steagul Ungariei Mari pe stadioane”

Propunerea primită de UEFA: „Vrem steagul Ungariei Mari pe stadioane”

Sandor Csanyi (69 de ani), președintele Federației Ungare de Fotbal și vicepreședinte al UEFA și FIFA, spune că va negocia cu UEFA autorizarea simbolului Ungariei Mari, astfel încât fanii să...

De cine depinde unirea Republicii Moldova cu România? Fostul premier Vlad Filat: „Se va întâmpla, depinde de noi când”

De cine depinde unirea Republicii Moldova cu România? Fostul premier Vlad Filat: „Se va întâmpla, depinde de noi când”

Fostul premier din Republica Moldova, Vlad Filat, a vorbit despre unirea cu România și spune că acest lucru ar putea urma să se întâmple, dar totul depinde „de noi” Vlad...

O zonă turistică din România, în topul celor mai dorite destinații de vacanță. Cum arată clasamentul?

O zonă turistică din România, în topul celor mai dorite destinații de vacanță. Cum arată clasamentul?

Țara noastră a fost inclusă de turiști din întreaga lume într-un top 10 al destinațiilor de vacanță ce merită vizitate neapărat. România s-a clasat pe locul al cincilea în topul...

Noi scandări xenofobe la meciul de rugby dintre România și Polonia: „Afară, afară, cu ungurii din țară!”

Noi scandări xenofobe la meciul de rugby dintre România și Polonia: „Afară, afară, cu ungurii din țară!”

Meciul de rubby dintre România și Polonia a fost peturbat de scanările xenofobe ale ultrașilor la adresa ungurilor. Incidentul vine la scurt timp după ce suporterii FC U Craiova 1948...