romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Dorin Recean a fost primit de Nicolae Ciucă la Palatul Victoria. „Asistăm la tot mai multe încercări de destabilizare a Republicii Moldova”

Dorin Recean a fost primit de Nicolae Ciucă la Palatul Victoria. „Asistăm la tot mai multe încercări de destabilizare a Republicii Moldova”

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Dorin Recean, a venit pentru prima dată în România. Premierul moldovean a fost primit de Nicolae Ciucă la Palatul Victoriei. Cei doi vor susține declarații...

Aur pentru echipa masculină de sabie a României, la Europenele de juniori. A învins Ungaria în finală

Aur pentru echipa masculină de sabie a României, la Europenele de juniori. A învins Ungaria în finală

Echipa masculină de sabie a României, compusă din Casian Cîdu, Vlad Covaliu, Mihnea Enache şi Radu Niţu, a cucerit medaliile de aur, marţi, la Campionatele Europene de scrimă pentru juniori...

Exclusiv. Nașterea și moartea unui agent secret român în Occident. Poveste reală de spionaj. Hai să-ți spun. Video

Exclusiv. Nașterea și moartea unui agent secret român în Occident. Poveste reală de spionaj. Hai să-ți spun. Video

”Hai să îți spun” o poveste reală cu spioni. Pentru a pătrunde în lumea fascinantă a Intelligence-ului apelăm la un text al generalului în rezervă Cornel Biriș, publicată în cel...

Aproape jumătate dintre refugiații din România vor să se întoarcă acasă. Câți ucraineni nu plătesc pentru locuințele în care stau

Aproape jumătate dintre refugiații din România vor să se întoarcă acasă. Câți ucraineni nu plătesc pentru locuințele în care stau

Refugiații ucraineni care au fugit din țara lor de teama războiului sunt ajutați de autoritățile din mai multe state europene. În ciuda acestui lucru, mulți s-au confruntat cu probleme legate...

Exclusiv. Virgil Măgureanu continuă seria dezvăluirilor! Video

Exclusiv. Virgil Măgureanu continuă seria dezvăluirilor! Video

Fostul director SRI, Virgil Măgurean dezgroapă detalii neștiute despre cum l-a rupt Partidul de “cercul” bucureștean, exilându-l la Focșani, în negurosul an ‘89! Cum a primit vestea mutării, cine l-a...

Exclusiv. SRS, Gușă, Piperea şi Turcescu. Hai Live cu Turcescu. Video

Exclusiv. SRS, Gușă, Piperea şi Turcescu. Hai Live cu Turcescu. Video

Se încearcă cu orice preţ acoperirea scandalului Bîstroe: au scos-o în conferinţă de presă până şi pe mult-prea-tăcuta ministră a Educației, au anunţat cine sunt noii şefi ai Parchetului General...

Democrațiile deficiente ale Europei

Democrațiile deficiente ale Europei

Conform unor date recente democrația este în regres în întreaga lume, ajungând acum să cadă iarăși la nivelul din 1989. Ceea ce practic șterge cu buretele ultimii 30 de ani...

Exclusiv. România poate câștiga din conflictul Republica Moldova - Transnistria! Ipoteza uluitoare a unui cunoscut istoric. Video

Exclusiv. România poate câștiga din conflictul Republica Moldova - Transnistria! Ipoteza uluitoare a unui cunoscut istoric. Video

Ministerul Afacerilor Externe din Republica Moldova a respins existența unor amenințări din partea Ucrainei privind invadarea regiunii transnistrene, așa cum susține Rusia. Eventuala escaladare a unui conflict între Moldova și...

Exclusiv. Secretele tratamentului minune Gerovital în dosarele Securității. Hai să-ți spun. Video

Exclusiv. Secretele tratamentului minune Gerovital în dosarele Securității. Hai să-ți spun. Video

Apare pe piață noul număr al revistei Evenimentul Istoric și unul dintre materialele importante este bazat pe file din dosarul de la Securitate al Anei Aslan și al tratamentului inventat...

România, mișcată de noi cutremure. Activitatea seismică din Oltenia continuă

România, mișcată de noi cutremure. Activitatea seismică din Oltenia continuă

Zona seismică Oltenia a fost extrem de activă în ultimele săptămâni. Cinci cutremure au avut loc luni dimineață în această zonă, potrivit Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica...

Naționala de rugby a României a intrat în linie dreaptă pentru marele meci cu Georgia

Naționala de rugby a României a intrat în linie dreaptă pentru marele meci cu Georgia

Antrenorul naţionalei de rugby a României, Eugen Apjok, a convocat 33 de jucători pentru semifinala Rugby Europe Championship cu Georgia, despre care a afirmat că este o echipă puternică, dar...

Nicolae Ceaușescu a adus o specie rară de animal în România. Coarnele sunt comoara pe care mulți vânători și-o doresc

Nicolae Ceaușescu a adus o specie rară de animal în România. Coarnele sunt comoara pe care mulți vânători și-o doresc

Un animal care era originar din țările de peste Ocean a fost adus cu zeci de ani în urmă în România. Nicolae Ceaușescu a dat acest ordin pentru că voia...

Prognoza meteo, 26 februarie. ANM a emis Cod galben de ninsori pentru mai multe regiuni ale României

Prognoza meteo, 26 februarie. ANM a emis Cod galben de ninsori pentru mai multe regiuni ale României

Meteorologii au emis prognoza pentru duminică, 26 februarie 2023. Potrivit acestora, vremea va oscila. În unele regiuni vor fi temperaturi peste normalul perioadei, iar în alte zone ale României, ANM...

Lukașenko, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Occidentul ar vrea să rezolve problema cu Rusia cu o singură lovitură”

Lukașenko, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Occidentul ar vrea să rezolve problema cu Rusia cu o singură lovitură”

Situația Transnistriei este extrem de discutată la un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, asta după ce Vladimir Putin a declarat că este teritoriu rusesc. Alexander Lukașenko, președintele belarus,...

Câte spitale riscă să se prăbușească în cazul unui mare cutremur. Unitățile spitalicești care sunt încadrate în cele patru clase de risc seismic

Câte spitale riscă să se prăbușească în cazul unui mare cutremur. Unitățile spitalicești care sunt încadrate în cele patru clase de risc seismic

Cutremurele din Turcia care au provocat pagube imense, dar și ultimele seisme din zona Olteniei au făcut autoritățile din România să se întrebe ce s-ar întâmpla cu spitalele din România...

Românul care deține un record, după ce a antrenat patru naționale. Dat afară pentru că n-a intrat în vestiar din cauza mirosului

Românul care deține un record, după ce a antrenat patru naționale. Dat afară pentru că n-a intrat în vestiar din cauza mirosului

Un cunoscut tehnician a antrenat reprezentativele României, Egiptului, Siriei și Algeriei. În plus, a mai avut șansa de-a conduce și naționalele din Iran și Israel, dar a ratat ocazia de-a...

Mărțișorul, o tradiție respectată și în alte țări. Unde și cum se păstrează acest obicei

Mărțișorul, o tradiție respectată și în alte țări. Unde și cum se păstrează acest obicei

Mărțișorul, simbolul primăverii, nu face parte doar din tradiția României, ci și din a altor țări. Această sărbătoare aduce multă bucurie în fiecare an pe data de 1 martie. Originea...

Țările în care poți trăi decent cu salariul minim. Unde este cel mai mare venit net şi pe ce loc se află România

Țările în care poți trăi decent cu salariul minim. Unde este cel mai mare venit net şi pe ce loc se află România

Analiștii Picodi.com au verificat cum a evoluat salariul minim în 2023 în câteva zeci de țări și dacă un astfel de salariu este suficient pentru a asigura un nivel de...

Ludovic Orban, semnal de alarmă cu privire la Bâstroe. Sorin Grindeanu ar fi avut „o declarație cel puţin ciudată”

Ludovic Orban, semnal de alarmă cu privire la Bâstroe. Sorin Grindeanu ar fi avut „o declarație cel puţin ciudată”

Ludovic Orban amintește că disputa dintre România și Ucraina cu privire la Canalul Bâstroe a început în 2004, odată cu decizia autorităților ucrainene de a efectua lucrări de realizare a...

Zelenski, faţă în faţă cu jurnaliștii, după un an de război cu Rusia: „Avem totul pentru a câştiga. Sunt sigur că victoria va veni”

Zelenski, faţă în faţă cu jurnaliștii, după un an de război cu Rusia: „Avem totul pentru a câştiga. Sunt sigur că victoria va veni”

Pe 24 februarie 2023, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a susținut o conferință de presă. Întâlnirea liderului de la Kiev cu jurnaliștii a fost ținută special la fix un an de...