romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Selecționerul Bogdan Lobonț, criticat dur de un fost coechipier de la echipa națională. Un eșec al României a declanșat iureșul

Selecționerul Bogdan Lobonț, criticat dur de un fost coechipier de la echipa națională. Un eșec al României a declanșat iureșul

Bogdan Stelea a avut un discurs tăios după eșecul pe care l-a înregistrat naționala României Under 20, pe teren propriu, în fața Norvegiei Under 20, cu scorul de 1-2. În...

Criza refugiaților provoacă schimbarea la față a României. Știri pozitive după un deceniu negativ

Criza refugiaților provoacă schimbarea la față a României. Știri pozitive după un deceniu negativ

Episodul de astăzi al podcastului „Subiecte Capitale” vă propune o temă mai puțin dezbătută: cum schimbă empatia românilor față de refugiați imaginea României în lume. Astfel, alături de sociologul Mirel...

Intră în vigoare din octombrie! Veste de ultimă oră pentru toţi şoferii. Cum vor putea fi rezolvate accidentele ușoare

Intră în vigoare din octombrie! Veste de ultimă oră pentru toţi şoferii. Cum vor putea fi rezolvate accidentele ușoare

O măsură venită în sprijinul șoferilor din România prevede ca, din toamnă, constatarea amiabilă în cazul unui accident ușor să poată fi încheiată și în format electronic. Ce se specifică...

România, viitoarea ţintă a lui Vladimir Putin! Dezvăluirea care ne dă fiori. "Acesta este planul lui!"

România, viitoarea ţintă a lui Vladimir Putin! Dezvăluirea care ne dă fiori. "Acesta este planul lui!"

Un fost mare investitor străin din Rusia, Bill Browder, a devenit adversarul numărul 1 al lui Vladimir Putin. El a avertizat că și România este în pericol, pentru că liderul...

Mişcarea de ultimă oră a NATO! România, direct vizată. Grupuri de luptă la graniţă

Mişcarea de ultimă oră a NATO! România, direct vizată. Grupuri de luptă la graniţă

Secretarul general NATO a vorbit despre summit-ului NATO la care va participa și Joe Biden. Potrivit oficialului, Alianța vrea să înființeze noi grupuri de luptă pentru Țările Baltice, însă își...

Cutremur în România! Pământul s-a mişcat din nou. Unde s-a simţit seismul

Cutremur în România! Pământul s-a mişcat din nou. Unde s-a simţit seismul

România a fost zguduită de un nou seism, care a avut loc la primele ore ale zilei de miercuri. Potrivit Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul...

Criza uriaşă care vine în România! Preţurie vor sări în aer pur şi simplu. O întreagă industrie, la pământ

Criza uriaşă care vine în România! Preţurie vor sări în aer pur şi simplu. O întreagă industrie, la pământ

Sectorul imobiliar ar putea trece printr-o criză serioasă, din cauza războiului din Ucraina. În ultimul an, prețul per metru pătrat a crescut considerabil, cu până la 16%. Trendul ascendent se...

Atac cibernetic asupra clienților unei bănci din România. Au fost anunțați că li se blochează conturile

Atac cibernetic asupra clienților unei bănci din România. Au fost anunțați că li se blochează conturile

Un mesaj suspect a fost trimis clienților unei bănci din țara noastră, prin care aceștia erau informați că în baza unor acțiuni necunoscute, banca decide să suspende conturile. Banca recomandă...

Următoarea ţintă a lui Vladimir Putin! Ţara pe care vrea să o invadeze ruşii. CTP vine cu detalii incredibile

Următoarea ţintă a lui Vladimir Putin! Ţara pe care vrea să o invadeze ruşii. CTP vine cu detalii incredibile

Gazetarul Cristian Tudor Popescu afirmă că Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Vladimir Putin și că România nu ar putea să sprijine țara vecină prin mijloace militare....

Alertă în spațiul aerian al României. Amenințare cu bombă la bordul unui avion care venea de la Moscova

Alertă în spațiul aerian al României. Amenințare cu bombă la bordul unui avion care venea de la Moscova

Un incident aviatic s-a petrecut, astăzi, pe teritoriul României. Două aeronave de luptă au escortat un avion care plecase de la Moscova și se îndrepta către Istanbul, din cauza unei...

Florin Cîțu avertizează cu privire la securitatea României. Se cere creșterea procentului alocat bugetului Apărării din PIB

Florin Cîțu avertizează cu privire la securitatea României. Se cere creșterea procentului alocat bugetului Apărării din PIB

Invazia Rusiei în Ucraina a fost catalogată, încă din prima zi de război, drept o încălcare flagrantă și gravă a drepturilor internaționale. Având în vedere amenințările lansate de Vladimir Putin...

O noutate legislativă importantă: Regimul juridic al nomazilor digitali în România

O noutate legislativă importantă: Regimul juridic al nomazilor digitali în România

La data de 17 ianuarie 2022, a intrat în vigoare Legea 22/2022 pentru modificarea și completarea OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, reglementare ce conturează regimul juridic aplicabil nomazilor...

Șapte aeroporturi din România își reiau gradual zborurile către 20 de destinații. Biletele au fost deja repuse în vânzare

Șapte aeroporturi din România își reiau gradual zborurile către 20 de destinații. Biletele au fost deja repuse în vânzare

Vești bune pentru românii. Una dintre cele mai mari companii aeriene își reia gradual zborurile pe 26 de rute. 7 aeroporturi din România vor avea din nou legătură directă către...

Criza uriaşă care va lovi România! Avertismentul lansat de ministrul Agriculturii. Ce este obligatoriu să se întâmple

Criza uriaşă care va lovi România! Avertismentul lansat de ministrul Agriculturii. Ce este obligatoriu să se întâmple

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a vorbit despre o măsură esențială pentru România. Exploatarea la maximul a fiecărui teren cultivabil, pentru a evita criza alimentară. Situația economică proastă,...

Anunţul care ne dă fiori! România e direct vizată de Vladimir Putin: „Poate fi în planurile rușilor, mai mult ca sigur!”

Anunţul care ne dă fiori! România e direct vizată de Vladimir Putin: „Poate fi în planurile rușilor, mai mult ca sigur!”

Într-un interviu acordat în cadrul emisiunii News Hour with CNN, primarul Kievului, Vitali Klitschko, declară că următoarele mișcări militare ale Rusiei ar putea viza România. Șansele ca Vladimir Putin să...

Revin restricțiile în România? Alexandru Rafila, anunț de ultim moment: Trebuie să clarificăm

Revin restricțiile în România? Alexandru Rafila, anunț de ultim moment: Trebuie să clarificăm

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a vorbit despre situația epidemiologică din România. Numărul de cazuri a crescut după renunțarea la restricții, iar oficialul a cerut cetățenilor să respecte normele de siguranță....

Alertă meteo ANM! Se schimbă vremea în România. Meteorologii fac anunţul momentului

Alertă meteo ANM! Se schimbă vremea în România. Meteorologii fac anunţul momentului

După un val de zile friguroase care a lovit din plin România, meteorologii vin cu vești bune pentru toți românii: începe să se simtă venirea primăverii. Ce cantități de precipitații...

Cât costă cel mai vechi cazino din România, scos din nou la vânzare

Cât costă cel mai vechi cazino din România, scos din nou la vânzare

Cel mai vechi cazino din România și printre primele din Europa, cu o istorie de aproape 130 de ani, este scos la vânzare pe site-ul unei agenții imobiliare specializate în...

Nenorocirea care va lovi toată Planeta! Nici România nu va scăpa. Urmează o criză uriaşă

Nenorocirea care va lovi toată Planeta! Nici România nu va scăpa. Urmează o criză uriaşă

Lovitură teribilă pentru România, dar şi pentru întreaga Planetă. După doi ani de pandemie, urmaţi de războiul din Ucraina, economia lumii este greu încercată. Acum, urmează o criză uriaşă care...

Previziune şoc pentru România! Un fost premier lansează un avertisment dur. Va fi dezastru după război

Previziune şoc pentru România! Un fost premier lansează un avertisment dur. Va fi dezastru după război

Previziune şoc pentru România. Un fost premier lansează un avertisment dur care ne vizează pe toţi. Va fi un adevărat dezastru economic din cauza războiului din Ucraina. Adrian Năstase a...