romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Raed Arafat, despre un posibil dezastru nuclear la centrala Zaporojie: „Este departe de România. Nu există un pericol imediat”

Raed Arafat, despre un posibil dezastru nuclear la centrala Zaporojie: „Este departe de România. Nu există un pericol imediat”

După ce autoritățile române au reiterat pericolul conform căruia un accident nuclear în Ucraina ar putea afecta inclusiv țara noastră, motiv pentru care populația a și fost îndemnată să intre...

Klaus Iohannis, despre importanța fondurilor europene. „Pot accelera parcursul modernizării profunde a României”

Klaus Iohannis, despre importanța fondurilor europene. „Pot accelera parcursul modernizării profunde a României”

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființarea Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane. El a punctat că fondurile europene...

Rusia acuză România că trimite transporturi cu „încărcătură mortală” în Ucraina. Ministerul de Externe rus: „Să recunoască totul”

Rusia acuză România că trimite transporturi cu „încărcătură mortală” în Ucraina. Ministerul de Externe rus: „Să recunoască totul”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a avut o întâlnire cu ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, miercuri, unde a discutat despre situația actuală a războiului ruso-ucrainean. Rusia a reacționat imediat și...

Decizie CEDO: Declarațiile martorilor denunțători nu mai sunt suficiente pentru condamnare

Decizie CEDO: Declarațiile martorilor denunțători nu mai sunt suficiente pentru condamnare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit ca neaudierea unui martor denunțător afectează dreptul la apărare. Hotărârea a fost pronunțată în cauza Gal contra României, în data de 30...

Aproape 75% dintre români consideră că urmează o criză economică de proporții. Consumul, redus de 67% dintre cetățeni, pe fondul scumpirilor. Sondaj

Aproape 75% dintre români consideră că urmează o criză economică de proporții. Consumul, redus de 67% dintre cetățeni, pe fondul scumpirilor. Sondaj

Un sondaj realizat de Avangarde vine să arate că 73% dintre cetățenii români cred că în viitor ne vom confrunta cu o criză economică de proporții, în timp ce numai...

Raport Air Force Magazine: Piloții români, un model pentru antrenarea piloților ucraineni

Raport Air Force Magazine: Piloții români, un model pentru antrenarea piloților ucraineni

Aviația ucraineană a rezistat șase luni împotriva unei forțe rusești mult mai numeroase și mult mai avansate din punct de vedere tehnologic, dar congresmenii americani se tem că Rusia ar...

România a înregistrat cea mai scăzută pondere a studenţilor care lucrează. Bulgaria și Ungaria, peste media țării noastre

România a înregistrat cea mai scăzută pondere a studenţilor care lucrează. Bulgaria și Ungaria, peste media țării noastre

Aproximativ 23% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani din sistemul de educaţie formal erau angajaţi, anul trecut, în timp ce 3% căutau un loc de...

Salarii de peste 2000 de euro pe lună pentru angajații români. Care sunt companiile IT din România care plătesc cel mai bine. Analiză

Salarii de peste 2000 de euro pe lună pentru angajații români. Care sunt companiile IT din România care plătesc cel mai bine. Analiză

Printre cele mai mari salarii medii nete lunare sunt oferite de companiile ING Hubs, DB Global Technology și Cognizant Solutions, toate din domeniul IT. Spre exemplu, în cazul hub-ului de...

Avantajele spațiului Schengen pentru români. Ce importanță are anunțul cancelarului Olaf Scholz

Avantajele spațiului Schengen pentru români. Ce importanță are anunțul cancelarului Olaf Scholz

Anunțul cancelarului german Olaf Scholz conform căruia Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc criteriile de aderare la spaţiul Schengen, readuce în atenție acest subiect. Deși puțini sunt cei care nu cunosc...

ANRS dă asigurări că România are rezerve de grâu pentru a acoperi consumul țării pentru cel puțin patru luni: „Țara este pregătită pentru o potențială criză alimentară”

ANRS dă asigurări că România are rezerve de grâu pentru a acoperi consumul țării pentru cel puțin patru luni: „Țara este pregătită pentru o potențială criză alimentară”

Fundația FACIAS a solicitat Guvernului României informații cu privire la capacitatea rezervelor de stat de a asigura necesarul de hrană al populației, dar și pentru ce perioadă există aceste rezerve....

Trasee montane, în topul celor mai frumoase locuri din lume, pe care nu trebuie să le ratați

Trasee montane, în topul celor mai frumoase locuri din lume, pe care nu trebuie să le ratați

România are o mulțime de trasee montane apreciate şi la nivel internațional, cuma ar fi pentru începători, cu o durată de câteva zeci de minute, trasee lungi de câteva ore,...

România, cel mai scump curent din Europa! Energia electrică a ajuns la 700 de euro/MWh

România, cel mai scump curent din Europa! Energia electrică a ajuns la 700 de euro/MWh

Joi, 25 august, prețul la bursă pentru energia de a doua zi a depășit în anumite intervale orare chiar și 700 de euro/MWh. În moneda românească, acest lucru înseamnă 3.461...

Topul european al bancherilor milionari în euro. Trei bancheri din România câştigă peste 1 mil. euro pe an

Topul european al bancherilor milionari în euro. Trei bancheri din România câştigă peste 1 mil. euro pe an

România are trei bancheri cu câş­ti­guri anuale de peste 1 mi­lion de euro - doi din top ma­nage­ment şi unu din supra­veghere, la fel ca Portugalia, Ungaria şi Slovenia, în...

Declarația premierului Vladimir Putin în 2009: „Dau României tot gazul Ucrainei, să-l vândă ea”

Declarația premierului Vladimir Putin în 2009: „Dau României tot gazul Ucrainei, să-l vândă ea”

Probabil că puțină lume îşi mai aduce aminte despre declarația premierului Valdimir Putin în 2009 cu privire la gazul din Ucraina. Liderul de la Kremlin făcuse o oferta greu de...

Raport: Riscul de nerambursare a creditelor şi legătura tot mai strânsă între sectorul bancar şi cel guvernamental

Raport: Riscul de nerambursare a creditelor şi legătura tot mai strânsă între sectorul bancar şi cel guvernamental

Principalele riscuri cu care se confruntă sectorul bancar se intensifică din cauza dezechilibrelor macroeconomice, tensiunilor geopolitice, inflaţiei şi dobânzilor în creştere şi, suplimentar, apar alte provocări, precum riscul de nerambursare...

Raport: Când va adera România la zona Euro? „În lipsa unei consolidări fiscale durabile, nu este realistă o aderare rapidă”

Raport: Când va adera România la zona Euro? „În lipsa unei consolidări fiscale durabile, nu este realistă o aderare rapidă”

Aderarea la zona euro este o prioritate pentru România şi întruneşte consens în clasa politică, însă deficitele mari şi fragilitatea balanţei externe reprezintă piedici majore în calea intrării în MCS2...

Sumele primite de România de la UE sunt de trei ori peste contribuții. Beneficiul net depășește 50 de miliarde de euro

Sumele primite de România de la UE sunt de trei ori peste contribuții. Beneficiul net depășește 50 de miliarde de euro

România este pe profit, în raport cu Uniunea Europeană, în ceea ce privește fondurile europene atrase și contribuțiile pe care le-a făcut la bugetul comunitar, Analiza vizează perioada de timp...

De ziua națională, ungurii s-au lăudat la Budapesta cu „Generația de Aur” a României. Afișe controversate în capitală

De ziua națională, ungurii s-au lăudat la Budapesta cu „Generația de Aur” a României. Afișe controversate în capitală

În cadrul mai multor afișe care au împânzit Budapesta, de ziua națională a Ungariei, se amintește de etnicii maghiari care au făcut parte din echipa națională a României, participantă la...

Exclusiv. România, o forță a aviației mondiale?! „Noi nu ne luptăm cu săbii, ci cu avioane!” Video

Exclusiv. România, o forță a aviației mondiale?! „Noi nu ne luptăm cu săbii, ci cu avioane!” Video

A fost ministru al Transporturilor și acum s-a apucat de construit avioane. Cu toate acestea, Radu Berceanu deplânge soarta aviației din România, care ajunsese înainte de al doilea Război Mondial,...

Război în Ucraina, ziua 178. ONU cere ca Rusiei să primească mână liberă la exporturi. Foametea amenință omenirea

Război în Ucraina, ziua 178. ONU cere ca Rusiei să primească mână liberă la exporturi. Foametea amenință omenirea

Situația la nivel mondial tinde să devină dramatică, după cum a afirmat Antonio Guterres, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite. El a cerut ca Rusia să poată exporta îngrășăminte, vitale...