john mccain

Bulgaria a suspendat lucrările în cadrul proiectului South Stream

Bulgaria a suspendat lucrările în cadrul proiectului South Stream

Bulgaria îşi suspendă lucrările la South Stream până la înlăturarea obiecţiilor exprimate de Comisia Europeană, a declarat Oreşarski, într-o conferinţă de presă susţinută în finalul unei întrevederi cu un grup...

Traian Băsescu i-a primit pe senatorii John McCain, Ron Johnson şi Chris Murphy

Traian Băsescu i-a primit pe senatorii John McCain, Ron Johnson şi Chris Murphy

Conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, "în cadrul întrevederii s-a discutat despre noua situaţie de securitate din Europa de Est, iar înalţii oficiali americani au mulţumit ţării noastre pentru...

Uniunea Europeană față cu Rusia: dogmatism, evaluări slăbuțe și obiective ratate

Uniunea Europeană față cu Rusia: dogmatism, evaluări slăbuțe și obiective ratate

Politicienii şi intelectualii vest-europeni s-au convins pe ei înşişi că au creat „o zonă a păcii” prin diplomaţie, când în realitate ei acţionau ca şi cum protecţia SUA li se...

Un senator american ACUZĂ: Rusia ar putea OCUPA Transnistria. Atitudinea lui Putin este similară cu a lui Hitler

Un senator american ACUZĂ: Rusia ar putea OCUPA Transnistria. Atitudinea lui Putin este similară cu a lui Hitler

McCain a denunțat refuzul Washingtonului de a oferi asistenţă militară  Ucrainei  într-un interviu pentru televiziunea americană PBS, informeayă Mediafax. "Administraţia Barack Obama este total desprinsă de realitate; practic, nu face...

John McCain: Criza din Ucraina se extinde în Republica Moldova

John McCain: Criza din Ucraina se extinde în Republica Moldova

"În opinia mea, preşedintele Obama nu apreciază importanţa rolului de conducere al Statelor Unite pe plan global. Nu apreciază faptul că suntem o naţiune excepţională", a spus senatorul republican de...

John McCain: Rusia probabil va viza Republica Moldova

John McCain: Rusia probabil va viza Republica Moldova

"Moldova este ţara care trebuie urmărită cu atenţie", a declarat John McCain într-o emisiune a postului Fox News, scrie Mediafax. Senatorul republican a menționat faptul că în regiunea separatistă Transnistria...

McCain, tras în jos de Sarah Palin

McCain, tras în jos de Sarah Palin

Dezvăluirile privind costisitoarea sa garderobă, care a costat Partidul Republican 150.000 de dolari, şi descrierea eronată a atribuţiilor vicepreşedintelui SUA, despre care a spus că este şi preşedintele Senatului, plus...

McCain, criticat pentru că deţine 13 maşini

McCain, criticat pentru că deţine 13 maşini

De această dată, John McCain este acuzat de opulenţă şi de trădare faţă de muncitorii americani, după ce a fost făcut public faptul că familia sa deţine 13 autoturisme. De...

John McCain, încrezător în viitorul Americii

John McCain, încrezător în viitorul Americii

Potrivit noilor statistici, actuala criză economică împing SUA către o pantă descendentă. "Resping fatalismul şi obscurantismul că ţara ar fi în declin. Statele Unite vor avea perioade foarte bune", a...

McCain, în umbra lui Palin

McCain, în umbra lui Palin

Convenţia republicană şi alegerea guvernatoarei de Alaska drept candidată la vicepreşedinţie i-au adus rapid republicanului John McCain un avantaj în lupta pentru preşedinţie în faţa rivalului său democrat Barack Obama....

McCain, acuzat de încălcarea drepturilor de autor

McCain, acuzat de încălcarea drepturilor de autor

Popular în anii '70, Jackson Browne a declanşat o acţiune în justiţie împotriva senatorul John McCain şi Comitetul Naţional Republican. Potrivit lui Browne, Partidul Republican nu a obţinut licenţa pentru...

McCain, în defensivă

McCain, în defensivă

Potrivit cotidianului american, McCain şi Vicki Iseman, care în prezent are 40 de ani, au negat existenţa unei relaţii amoroase, dar consilierii senatorului au făcut totul pentru a limita contactele...

McCain, sprijinit de Bush senior

McCain, sprijinit de Bush senior

Astfel, fostul preşedinte american a declarat că îl va sprijini pe candidatul republican John McCain.