Deputații nu l-au închis pe colegul Ochi
Parlamentarii au respins, ieri, o nouă solicitare a DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive. Deputatul PSD Ion Ochi a rămas cu imunitate după ce doar 108 colegi au...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Parlamentarii au respins, ieri, o nouă solicitare a DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive. Deputatul PSD Ion Ochi a rămas cu imunitate după ce doar 108 colegi au...
În celula Penitenciarului Rahova, mogulul muncește de zor la o carte. El nu vrea să se prezinte la procesul „Șantaj la Felix TV”. Fiica sa, Camelia Voiculescu, a dat ieri...
Victimele anchetatorilor anticorupție sunt personaje cu demnitate, fură cu demnitate, practică abuzul în serviciu cu demnitate, corup și se lasă cumpărați cu demnitate. Mai nou, sunt aproape să ne ignore...
Timișoara, oraș acaparat de trei clanuri țigănești, este o lecție pentru structurile centrale DIICOT și DNA despre cum se cimentează local o caracatiță imună la sistemul judiciar. Încă de acum...
Eugen Pârvulescu, președintele echipei Pandurii Târgu Jiu, a fost suspendat de Consiliul de Administrație, fiind suspectat că ar fi fost implicat în jocuri de culise la meciul cu „U” Cluj,...
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează astăzi o serie de percheziții la sediul Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Potrivit surselor, directorul general al RA-APPS, Gabriel Surdu, este...
Comisia juridică a Senatului a decislunii ca acuzații de corupție, care nu se opun reținerii sau arestării preventive, să nu mai fi e încătușați în cursul urmăririi penale. Senatorii au...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează miercuri dimineaţă percheziţii la Primăria Miercurea Ciuc, într-un dosar privind suspiciuni de corupţie, au declarat surse judiciare. Sursele citate de Agerpres susţin că de...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, miercuri, cererea primarului suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, prin care acesta solicită înlocuirea arestării preventive. Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14...
Procurorii DirecţiaeiNaţionale Anticorupţie (DNA) au descoperit că licitația de 310 milioane de euro pentru 51 de trenuri de metrou a fost trucată. Ovidiu Băncescu, în calitate de reprezentant al Construcciones...
Procurorii anticorupție cer emiterea unui mandat de arestare de 30 de zile pentru fostul deputat Marko Attila Gabor (UDMR). Acesta ar fi fugit în Ungaria. Procurorii Direcției Na ționale Anticorupție...
Șeful DNA Timișoara și prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, un fost șef de Poliție și alți magistrați au cumpărat locuințe ieftine, în baza Legii 112. După ore de...
Deputații PSD și PNL din Comisia de Cultură au ajuns la consens pe modificarea Legii audiovizualului Partidele parlamentare au făcut ieri un pas important în direcția schimbării din funcție a...
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a amânat pentru miercuri pronunțarea în cazul cererii Direcției Naționale Anticorupție de prelungire a arestării preventive față de primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre,...
După mai bine de o lună de când a demisionat Horia Georgescu de la Agenţia Naţională de Integritate, senatorii din Comisia Juridică a Senatului au luat act de demisia acestuia....
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au propus luarea măsurii arestării preventive în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării, a lui Marko Atilla Gabor,...
Mihaela Scafaru, avocat în baroul Vaslui, Aurel Craiu și Florin Rotaru, deținut în penitenciarul din Iași, sunt acuzați de dare de mită. Pe 23 aprilie 2015, Florin Rotariu Florin a...
Sebastian Ghiţă a declarat, marţi, la ieşirea din sediul DNA Ploieşti, că nu se consideră vinovat de faptele pentru care este cercetat în dosarul lui Iulian Herţanu. ''Nu mă consider...
Procurorii DNA împreună cu mai mulţi poliţişti au descins în această dimineaţă la Primăria Timişioara, unde au loc percheziţii încă de la primele ore. Potrivit pressalert.ro, poliţiştii au urmărit să...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) va judeca marţi cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de prelungire a arestării preventive faţă de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, cercetat pentru trei infracţiuni...