Constanta

Deputatul independent, de Constanța, Mircea Banias, înaintea moțiunii PSD: “Nu mă vând pentru un vot”

Deputatul independent, de Constanța, Mircea Banias, înaintea moțiunii PSD: “Nu mă vând pentru un vot”

Exclus din ALDE, odată cu Daniel Constantin, deputatul de Constanța, Mircea Banias, deși este curtat de putere pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu, spune că, cel mai...

Psiholog, din Constanța, arestat pentru trafic de influență la Autoritatea Navală Română

Psiholog, din Constanța, arestat pentru trafic de influență la Autoritatea Navală Română

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribuanlul Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unei femei de 37 de ani, psiholog, pentru săvârşirea a două...

Descoperire la Constanța de senzație. Vestigii istorice, pe mii de metri pătrați, în centrul orașului

Descoperire la Constanța de senzație. Vestigii istorice, pe mii de metri pătrați, în centrul orașului

Săpăturile pentru construirea unui centrul comercial pe locul fostei Fabrici de Pâine Dobrogea din Constanța au dus la descoperirea unei necropole din perioada elenistică, nefiind exclusă și găsirea unor arii...

Tatăl decedat și copiii lui răniți grav într-un accident de circulație la Constanța

Tatăl decedat și copiii lui răniți grav într-un accident de circulație la Constanța

Un bărbat și-a pierdut viața și cei doi fii ai lui sunt în stare gravă din cauza unui accident petrecut pe o ploaie torențială pe DN3 în apropiere de comuna...

Sărbătoare sportivă la Constanța. Sute de alergători la Crosul Național “Ziua Olimpică”

Sărbătoare sportivă la Constanța. Sute de alergători la Crosul Național “Ziua Olimpică”

A 30 a ediție a Crosului Națională de Ziua Olimpică de la Constanța, eveniment unic în țară, se bucură de prezența a cel puțin 300 de sportivi de toate vârstele....

Profesoara le-a spus elevilor că are un CUȚIT în poșetă! Motivul este HALUCINANT

Profesoara le-a spus elevilor că are un CUȚIT în poșetă! Motivul este HALUCINANT

Mărturisirea unei profesoare de limbă engleză, de la o școală din Constanța a speriat toți elevii. Părinții au depus plângeeri împotriva ei Profesoara, despre care părinții elevilor și conducerea școlii...

Festivalul NEVERSEA , nevoit să își SCHIMBE LOCAȚIA  pe altă plajă din Constanța

Festivalul NEVERSEA , nevoit să își SCHIMBE LOCAȚIA pe altă plajă din Constanța

Organizatorii Neversea, cel mai mare festival pe plajă, cu 150.000 de participanți, care urma să se desfășoare pe o suprafață de 20 de hectare de nisip, în dreptul cartierului Faleza...

Traficanți de droguri pe litoral, capturați de Crima Organizată

Traficanți de droguri pe litoral, capturați de Crima Organizată

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de droguri de...

Pilotul MIG-ului PRĂBUȘIT luni, în stare mai bună

Pilotul MIG-ului PRĂBUȘIT luni, în stare mai bună

Pilotul a fost operat la coloana vertebrală de medicii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Carol Davila, iar acum se simte mai bine. Veştile despre pilotul aeronavei prăbuşite luni în judeţul...

Pește împuțit, la vânzare în centrul Constanței. Șeful OPC, Horia Constantinescu, amenințat de proprietarul pescăriei, un ofițer de la “Doi și-un sfert „

Pește împuțit, la vânzare în centrul Constanței. Șeful OPC, Horia Constantinescu, amenințat de proprietarul pescăriei, un ofițer de la “Doi și-un sfert „

O pescărie din centrul Constanței a fost controlată de comisarii OPC în urma unei sesizări în care se reclama focarul de infecție, mirosul insuportabil din magazin și peștele depozitat la...

Portul maritim Constanța va avea, în țară, porturi de uscat

Portul maritim Constanța va avea, în țară, porturi de uscat

Directorul general a Administrației Porturilor Maritime Constanța (APMC), Dan Nicolae Tivilichi, a anunțat că în perioada următoare vor fi înființate, în țară, landporturi prin care fluxul de mărfuri să poată...

Avion militar românesc, prăbușit în județul Constanța

Avion militar românesc, prăbușit în județul Constanța

Un avion militar românesc s-a prăbușit în urmă cu puțin timp între localitățile Nazarcea și Ciulmea, din județul Constanța Avionul era de tip MIG 21 Lancer. Pilotul a reușit săse...

Liviu Dragnea și Sevil Shhaideh, omagiați de Ziua Limbii Turce

Liviu Dragnea și Sevil Shhaideh, omagiați de Ziua Limbii Turce

Uniunea Democrată a Turcilor din România a organizat mai multe manifestări cultural prilejuite de sărbătorirea, în premieră, a Zilei Limbii Turce. Evenimentele au culminat un spectacol de dansuri şi cântece...

Seawolves Bike Fest- 10 ani de motorock la Mamaia

Seawolves Bike Fest- 10 ani de motorock la Mamaia

A început, în nordul stațiunii Mamaia, a 10 ediție a festivalului Seawolves Bike la care participă peste 5000 de motocicliști și pasionați ai spiritului motociclist. Ediția din acest an este...

Fetiță de 9 ani, dispărută la Constanța

Fetiță de 9 ani, dispărută la Constanța

Polițiștii constănțeni caută de mai bine de 5 ore o fetiță de 9 ani care nu a mai ajuns acasă de la școală. Dispariției micuței Daria Maria Haldan a fost...

Securitatea în Marea Neagră și în Balkani, în atenția NATO

Securitatea în Marea Neagră și în Balkani, în atenția NATO

Experți NATO de prim rang, specialiști în politica externă, reprezentanți ai mediului academic din 20 de țări analizează, în aceste zile, la Mamaia, provocările de securitate din zona Mării Negre...

Grupare infracțională, din Constanța, judecată  pentru afaceri ilegale cu cereale. Prejudiciul,  4,5 milioane de euro

Grupare infracțională, din Constanța, judecată pentru afaceri ilegale cu cereale. Prejudiciul, 4,5 milioane de euro

Procurorii DNA Constanța au dispus trimiterea în judecată a șase bărbați pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la evaziune fiscală, constituire de grup infracțional organizat. Prejudiciul...

Director din primăria Constanța, judecat pentru că a luat mită un autoturism Porche. Și-a recunoscut vina

Director din primăria Constanța, judecat pentru că a luat mită un autoturism Porche. Și-a recunoscut vina

Procurorii DNA Constanța au dispus sesizarea Tribunalului, cu acordul de recunoaștere a vinovăției, pe numele lui Viorel Cristinel Farcaș, fost director al SC Confort Urban din subordinea primăriei Constanța, pentru...

Incepe Programul estival pe calea ferată. TRENURILE SOARELUI 2017, tarife, condiții de transport și rute

Incepe Programul estival pe calea ferată. TRENURILE SOARELUI 2017, tarife, condiții de transport și rute

Trenurile Soarelui, programul estival de transport al CFR Călători începe astăzi. Timp de trei luni, până la data de 10 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată...

Contrabandiști de țigări, prinși de polițiștii de la Transporturi, Constanța

Contrabandiști de țigări, prinși de polițiștii de la Transporturi, Constanța

Un constănțean a fost arestat și alți cinci sunt cercetați în libertate pentru contrabandă cu țigări și băuturi alcoolice. Cazul a fost instrumentat de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi...