al doilea razboi mondial

Povestea "Doamnei şchioape", SPIOANA din al doilea război modial pe care nici aliaţii nu au găsit-o

Povestea "Doamnei şchioape", SPIOANA din al doilea război modial pe care nici aliaţii nu au găsit-o

Purtatorul de cuvânt al Ambasadei britanice la Washington declara, în 2006 de la moartea spioanei: "Am încercat să dam de Hall timp de ani de zile, am postat chiar şi...

CE VÂND CEI MAI SĂRACI RUŞI pentru a avea ce mânca. Imaginile disperării arată CÂT DE MARE E FOAMETEA l Foto galerie

CE VÂND CEI MAI SĂRACI RUŞI pentru a avea ce mânca. Imaginile disperării arată CÂT DE MARE E FOAMETEA l Foto galerie

Foame poate forţa un om să facă multe lucruri pe care nu credea că este în stare să le facă. Această realitate a fost testată de ruşii şi rusele din...

SOLDAŢII NAZIŞTI în poze din Al Doilea Război Mondial. IMAGINI DE ARHIVĂ cu viaţa pe care o duceau cei care VISAU SĂ CUCEREASCĂ LUMEA l Foto galerie

SOLDAŢII NAZIŞTI în poze din Al Doilea Război Mondial. IMAGINI DE ARHIVĂ cu viaţa pe care o duceau cei care VISAU SĂ CUCEREASCĂ LUMEA l Foto galerie

În anii ce-au trecut au apărut multe imagini cu luptele şi atmosfera din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar puţine au fost dedicate soldaţilor nazişti, a căror misiune era...

Procurorul cere condamnarea la închisoare pe viaţă a lui Ratko Mladic, „'Măcelarul din Balcani”

Procurorul cere condamnarea la închisoare pe viaţă a lui Ratko Mladic, „'Măcelarul din Balcani”

„Ar fi o insultă la adresa victimelor şi un afront adus justiţiei de a-l condamna la oricare altă pedeapsă în afară de închisoarea pe viaţă", a declarat procurorul Alan Tieger...

ÎNGROPATE ÎN PARADIS. Dovezile istorice AU IEŞIT LA SUPRAFAŢĂ şi au dezvăluit o LUME INCREDIBILĂ, care în trecut însemna DOAR MOARTE ŞI HAZARD l Foto galerie

ÎNGROPATE ÎN PARADIS. Dovezile istorice AU IEŞIT LA SUPRAFAŢĂ şi au dezvăluit o LUME INCREDIBILĂ, care în trecut însemna DOAR MOARTE ŞI HAZARD l Foto galerie

Jurnaliştii de la The Sun au publicat mai multe fotografii realizate din aer şi în care apar epave din Al Doilea Război Mondial, avioane de luptă şi chiar tancuri care...

Război, haos, ORORI, CRUZIME, drame, DISPERARE,  VIAŢĂ şi MOARTE în IMAGINI NEŞTIUTE din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial | Foto galerie

Război, haos, ORORI, CRUZIME, drame, DISPERARE, VIAŢĂ şi MOARTE în IMAGINI NEŞTIUTE din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial | Foto galerie

Fostele rude ale soldatilor sovietici şi jurnaliştii de război au lăsat în urma lor fotografii-eveniment despre unele dintre cele mai emoţionante momente din Al Doilea Război Mondial. Dmitri Baltermants şi Vladimir...

În Siria este IADUL pe PĂMÂNT, spun medicii. Este cel mai mare dezastru umanitar după al Doilea Război Mondial. VIDEO impresionant cu strigătele unui băiețel ajuns la spital după bombardamente

În Siria este IADUL pe PĂMÂNT, spun medicii. Este cel mai mare dezastru umanitar după al Doilea Război Mondial. VIDEO impresionant cu strigătele unui băiețel ajuns la spital după bombardamente

Alep experimentează „coborârea în iad” în contextul avertizărilor că orașul ar putea fi martorul unuia dintre cele mai mari masacre care au existat de la Al Doilea Război Mondial încoace,...

Ce-am pierdut, ce-am câștigat, la 98 de ani de la Marea Unire? Am pierdut 100 de tone de AUR, am pierdut BASARABIA, dar am câștigat o țară!

Ce-am pierdut, ce-am câștigat, la 98 de ani de la Marea Unire? Am pierdut 100 de tone de AUR, am pierdut BASARABIA, dar am câștigat o țară!

Ce-am pierdut, ce-am câștigat, la 98 de ani de la Marea Unire? Reputatul istoric Ioan Aurel Pop are cuvântul: „Cred că am irosit multe „oportunități”, cum se spune astăzi, ca...

Baba Vanga sperie OMENIREA cu încă o PROFEȚIE împlinită. Ce spune despre CEL DE-AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL și urmările DEVASTATOARE din Europa

Baba Vanga sperie OMENIREA cu încă o PROFEȚIE împlinită. Ce spune despre CEL DE-AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL și urmările DEVASTATOARE din Europa

„Al Treilea Război Mondial va începe din Siria”, a spus Baba Vanga. În profeţiile sale, aceasta a spus că, în secolul al 21-lea, va avea loc un conflict global după...

Un manuscris descoperit dupa MOARTEA scriitorului GABRIEL GARCIA MARQUEZ a fost publicat in premiera de RAO! Vezi despre ce carte este vorba

Un manuscris descoperit dupa MOARTEA scriitorului GABRIEL GARCIA MARQUEZ a fost publicat in premiera de RAO! Vezi despre ce carte este vorba

Cartea este alcatuita dintr-o serie de cronici si este rezultatul călătoriei făcute de Gabriel García Márquez în 1957, timp de mai multe luni, dincolo de Cortina de Fier, în țările...

Gaudeamus 2016 începe săptămâna viitoare - Vezi care sunt cele mai noi titluri Polirom

Gaudeamus 2016 începe săptămâna viitoare - Vezi care sunt cele mai noi titluri Polirom

 Noi titluri Polirom semnate de cîțiva dintre cei mai apreciați scriitori români contemporani – Varujan Vosganian, Gheorghe Săsărman, Bogdan Suceavă, Marius Oprea, Dan Alexe, Radu Pavel Gheo, Vasile Ernu, Matei...

Ce va găsi Trump în Biroul Oval

Ce va găsi Trump în Biroul Oval

Din 1909, fiecare nou-venit a imprimat faimoasei încăperi propriul stil. Înainte de plecarea lui George W. Bush şi instalarea lui Barack Obama la Casa Albă, Daily­mail.co.uk a a făcut inventarul...

Victimele violenței şi războiului, comemorate de Ambasadele Germaniei, Franței, Bulgariei la București

Victimele violenței şi războiului, comemorate de Ambasadele Germaniei, Franței, Bulgariei la București

Ambasadorul Republicii Federale Germania, Werner Hans Lauk, ambasadorul Franţei, François Saint-Paul, și ambasadorul Bulgariei, Todor Churov, vor participa la ceremonia de comemorare vineri, la ora 10:00, la cimitirul soldaţilor germani...

Manualele școlare de istorie pline de omisiuni! Iată ce informații lipsesc din ele

Manualele școlare de istorie pline de omisiuni! Iată ce informații lipsesc din ele

   Potrivit unui comunicat al CRJ transmis AGERPRES, analiza acelor manuale arată că:       * Manualele de istorie analizate nu reușesc să promoveze atitudini de respect și valorizare a diversitătii....

Cine este DIPLOMATUL care a fost declarat MORT după 71 de ani de la DISPARIŢIE

Cine este DIPLOMATUL care a fost declarat MORT după 71 de ani de la DISPARIŢIE

Autorităţile suedeze au comunicat că decizia a fost adoptată în urma unei cereri din partea familiei sale. Diplomatul suedez a fost declarat decedat pentru că acesta a fost arestat în...

HASHIMA, insula blestemată a Japoniei

HASHIMA, insula blestemată a Japoniei

Începând cu anul 1887, insula a început treptat să fie transformată într-o zonă de minerit, contribuind astfel la industria cărbunelui din Japonia. În 1916, este construită prima clădire din beton...

EROII de la Cotul Donului sunt înmormântaţi creştineşte după 74 de ani. Ceremonie de reînhumare a osemintelor unor militari români căzuţi în luptele de la Stalingrad

EROII de la Cotul Donului sunt înmormântaţi creştineşte după 74 de ani. Ceremonie de reînhumare a osemintelor unor militari români căzuţi în luptele de la Stalingrad

Aniversare cu o încărcătură istorică deosebită a Zilei Armatei României. Pe 25 octombrie, la Rossoşka, Federaţia Rusă, are loc ceremonia de reînhumare a osemintelor a 594 de militari români căzuţi...

Cele mai importamte manifestări de Ziua Armatei României. La 72 de ani după eliberare, Ministerul Apărării Naționale sărbătorește în toate țările în care are reprezentanți

Cele mai importamte manifestări de Ziua Armatei României. La 72 de ani după eliberare, Ministerul Apărării Naționale sărbătorește în toate țările în care are reprezentanți

Ministerul Apărării Naționale transmite că Ziua Armatei României va fi sărbătorită anul acesta printr-o serie de manifestări organizate în toate localităţile în care sunt unităţi militare, în ţările în care...

ANONYMOUS anunţă APOCALIPSA: începe AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL

ANONYMOUS anunţă APOCALIPSA: începe AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL

În urma tensiunilor dintre SUA şi Rusia şi escaladarea conflictului din Siria, hackerii de la Anonymous au transmis un nou mesaj. Hackerii celebrei reţele Anonymous au declarat că “pentru Pentagon,...

ORORILE din cele Două Războaie Mondiale. Soldați CANIBALI, FABRICI de BEBELUȘI sau moașe care OTRĂVESC oamenii cu SUPĂ de ARSENIC | GALERIE FOTO

ORORILE din cele Două Războaie Mondiale. Soldați CANIBALI, FABRICI de BEBELUȘI sau moașe care OTRĂVESC oamenii cu SUPĂ de ARSENIC | GALERIE FOTO

Programul Lebensborn Nebunia lui Hitler în legătură cu persoanele blonde cu ochii albaștrii s-a transformat într-un plan malefic. Ultima soluție pentru „purificarea rasei” erau camerele de gazare și Holocaustul, dar...