Începând cu anul 1887, insula a început treptat să fie transformată într-o zonă de minerit, contribuind astfel la industria cărbunelui din Japonia. În 1916, este construită prima clădire din beton după care autoritățile, prin intermediul corporației Mitsubishi, împrejmuiesc insula cu cele mai înalte ziduri din beton din întreaga țară, pentru a-i proteja pe locuitori de taifunuri și ajung chiar să construiască și blocuri cu nouă etaje. Străzi, pe insulă nu există, ele fiind înlocuite de scări care fac legătura între blocuri și care ajutau locuitorii să ajungă de la un magazin la altul.


În timpul celui de al doilea Război Mondial, insula și-a atins vârful dezvoltării, atât industrială cât și din punct de vedere demografic, datorită producției de cărbune și datorită faptului că majoritatea deținutilor de război erau trimiși pe insulă. În anul 1959 populația de pe această fortăreață a ajuns la cifra record de 5.000 de locuitori, astfel Hashima ajungând zona cu populația ce mai densă a globului. Apoi, a început declinul.

Sclavii moderni ai Japoniei

Odată cu pierderea războiului de către Japonia, mineritul a început să intre în declin, locuitorii insulei fiind printre cei mai afectați. Țara Soarelui Răsare a intrat în secolul modernizării și s-a grăbit să îmbrățișeze noul, astfel părăsind ceea ce acum părea a fi vechi. Există voci ale unor prizonieri de război, cum ar fi coreanul Suh Jung-woo, care a rămas marcat de răceala resimțită pe insula gri și de faptul că în momentul în care a ajuns acolo și a privit în toate părțile, observând numai beton și apă, a înțeles că practic nu avea cale de scăpare. El s-a numărat printre cazurile celor care au rezistat pe insulă, muncind într-un ritm infernal și care în cele din urmă a putut scăpa din fortăreață, dar au fost foarte multe cazuri de suflete disperate, prizonieri, care ori au murit aruncându-se în apă, cu speranța de a scăpa, ori s-au sinucis pe insulă.

„Nava de luptă” a fost lăsată în paragină, locuitorii ei fiind lăsați practic să moară de foame, unii dintre ei reușind să plece de pe insulă prin diferite metode; pe data de 24 aprilie 1974, ultimii locuitori ai insulei au plecat fără a mai privi în urmă. 

Destin trist

După ce ultimii locuitori au părăsit-o, insula a fost inchisă oricărui vizitator, pășirea în interiorul fortăreței fiind pedepsită cu închisoarea; de abia în luna aprilie a anului 2009, autoritățile au redeschis publicului doar o parte din insulă spre a fi vizitatăAstăzi, ceea ce a fost cândva cel mai populat loc de pe glob, a rămas doar o paragină unde rugina a îmbrăcat țevile ce cândva ofereau apă pentru mâncarea zilnică, mucegaiul a luat locul varului pe ziduri și pereți, iar vântul uneori calm, alteori furios, poartă pe insulă ecourile copiilor ce în trecut încercau să ofere betonului rece, căldura răsetelor pline de inocență.În 1974, Japonia a decis că petrolul e combustibilul viitorului, nu cărbunele, declarând Hashima zonă interzisă, fiind abandonată în câteva luni.

De câțiva ani, guvernul japonez permite iar accesul pe Hashima. Dar numai în anumite zone. Nu se știe de ce…