Iulian Dumitrescu și partenerii săi de afaceri, în atenția procurorilor. Împrumuturi și firme cesionate către albanezi

Iulian Dumitrescu și partenerii săi de afaceri, în atenția procurorilor. Împrumuturi și firme cesionate către albanezi Iulian Dumitrescu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Iulian Dumitrescu nu se poate întoarce în fruntea Consiliului Judetețean. Tribunalul Bucureşti a decis să prelungească măsura controlul judiciar în cazul său. Totodată, judecătorii au menţinut și interdicţia de exercitare a funcţiei în cazul şefului Consiliului Judeţen Prahova. În dosarul său apar mai multe nume de afaceriști,  care ar fi beneficiat de contracte prin prisma influenței şefului CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.

Iulian Dumitrescu nu are dreptul să își exercite funcția

Judecătorii au stabilit că acesta ar fi comis faptele de corupţie în exercitarea funcţiei publice. Astfel, măsura controlului judiciar a fost menținută în cazul său.

„Nu poate fi primită solicitarea de înlăturare a obligaţiei de a nu desfășura activitatea de președinte al Consiliului Județean Prahova, judecătorul de drepturi şi libertăţi constatând că faptele reţinute de procuror şi care fac obiectul urmăririi penale se presupune că au fost săvârşite tocmai în exercitarea acestei funcţii”, conform instanței.

Iulian Dumitrescu, PNL

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Reţeaua „Albanezu'”, anchetată de DNA

În dosarul baronului cu Lamborghini apar numele unor afaceriști care ar fi beneficiat de anumite contracte, având în vedere influența acestuia. De asemenea, o parte dintre oamenii de afaceri ar fi cesionat mai multe firme cu datorii unor cetăţeni albanezi. Daniel Dunăreanu s-ar afla pe lista partenerilor lui Iulian Dumitrescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Iulian Dumitrescu a împrumutat suma de 180.000 de USD de la numitul Dunăreanu Daniel, coordonator al firmelor Dalex Unic Construct SRL și Dabera Mega SRL, context în care Iulian Dumitrescu l-a sprijinit pe Daniel Dunăreanu să obțină lucrări pentru UAT Câmpina, finanțată de CJ Prahova, UAT Corbeanca, jud. Ilfov, UAT Nana, jud. Călărași”, potrivit unui document consultat de G4Media.ro.

Conform datelor apărute în declarația de avere a baronului cu Lamborghini, în anul 2018, Daniel Dunăreanu i-a împrumutat suma de 180.000 de euro.

Proces, Iulian Dumitrescu

Proces. Sursa foto: Arhiva EVZ

De altfel, cazul a fost documentat și în emisiunea „România, te iubesc!” În cadrul investigației respective a fost prezentat faptul că Dunăreanu a fondat firma D&D Moldo Best Construct. Ulterior, aceasta ar fi fost cesionată unor albanezi.

Iulian Dumitrescu este acuzat de luare de mită și fals în declarații. În același dosar apar mai multe nume de afaceriști care și-ar fi concesionat firmele cu datorii către cetățeni albanezi.

„Iulian Dumitrescu orchestrează mecanisme prin care urmărește direcționarea de fonduri bugetare/UE către un grup de oameni de afaceri, coordonați de Grigore Vasile Viorel, sens în care începând cu anul 2017, SC Bertoni Construct SRL, Ambient Construct SRL și Dalex Unic Construct SRL au obținut lucrări publice având ca beneficiari UAT din Județele Prahova, Călărași, Ilfov și mun. București, în baza influenței pe care Iulian Dumitrescu o avea asupra edililor acestor localități”, conform aceleiași surse.

Revista presei