FACIAS cere sancțiuni mai aspre pentru funcționarii publici care încalcă legea: Măsurile actuale sunt superficiale

FACIAS cere sancțiuni mai aspre pentru funcționarii publici care încalcă legea: Măsurile actuale sunt superficiale Sursa Foto: Dreamstime

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a analizat modul în care instituțiile și autoritățile publice din România soluționează plângerile formulate de cetățeni împotriva funcționarilor publici. Potrivit acestora, rezultatele arătă că actualul mecanism de tragere la răspundere a funcționarilor publici tinde să-i protejeze și să-i favorizeze, în detrimentul cetățenilor.

FACIAS: Doar 2% din funcționari sunt trași la răspundere 

În România, atitudinea negativă a funcționarilor publici este o problemă recunoscută, unde cetățenii au parte adesea de abuzuri și comportamente neprofesionale din partea acestora. Cu toate astea, FACIAS a aflat că doar 2% din numărul funcționarilor împotriva cărora se depun plângeri disciplinare ajung să fie sancționați.

Aproximativ 98% dintre plângerile înregistrate de cetățeni au fost clasate. În cazul multor instituții, procentul de clasare este de 100%, cum ar fi Ministerul Justiției, ANAF și diverse primării, spun reprezentanții Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului.

Despre sancțiunile aplicate

În cazul celor 2% dintre plângerile admise, sancțiunile dispuse au fost unele superficiale, cum ar fi mustrare scrisă sau diminuarea drepturilor salariale cu 5% pentru o perioadă de o lună.

Ne puteți urmări și pe Google News
bugetari, grevă

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Conform actualului mecanism, un cetățean care se consideră abuzat de un funcționar public (printr-o abatere de serviciu, atitudine nepotrivită, refuzul sau modul defectuos de a oferi informații, discriminare, nesoluționarea corespunzătoare a unei cereri etc.) poate adresa o plângere comisiei de disciplină din cadrul instituției respective. Această comisie analizează plângerea și decide dacă aceasta este întemeiată, putând dispune sancțiuni împotriva funcționarului în cauză.

Acest sistem ridică serioase semne de întrebare privind independența și imparțialitatea procesului de analiză și sancționare, deoarece membrii comisiei fac parte din cadrul instituției respective, iar o parte dintre membri sunt numiți de conducătorul instituției. Această structură permite influențarea deciziilor în favoarea funcționarilor, ceea ce subminează încrederea publicului în procesul de justiție administrativă, conform reprezentanților FACIAS.

Concluziile analizei: 

• De exemplu, conform răspunsului primit de FACIAS de la Ministerul Justiției, în perioada 2018-2024 au fost înregistrate 6 sesizări vizând abateri disciplinare, toate fiind finalizate prin clasare.

• La Ministerul Muncii au fost înregistrate 51 de sesizări: 42 au fost clasate, pentru 6 s-a propus aplicarea de sancțiuni disciplinare, iar 3 sunt încă în cercetare.

• ANAF Craiova a înregistrat 169 de sesizări, dintre care doar în 4 cazuri au fost constatate abateri disciplinare.

FACIAS solicită reforme urgente 

Având în vedere cifrele îngrijorătoare, FACIAS solicită reglementarea procedurii administrative aplicabile, pentru a asigura un proces transparent și echitabil de cercetare a sesizărilor de abuz săvârșite de funcționarii publici.

Revista presei