Moscova comemorează miercuri, cu șase săptămâni întârziere din cauza Covid-19, a 75-a aniversare a victoriei contra nazismului. Ocazie să reafirme, printr-o defilare militară mereu impresionantă și un discurs al președintelui Vladimir Putin, locul pe care Rusia consideră că îl are în treburile mondiale: un loc central. Ea repune în discuție statu-quo –ul de după războiul rece, cu riscul de a exacerba tensiunile.

O ambiție europeană

La un sfert de secol după prăbușirea URSS, care a pulverizat influența Rusiei, Kremlinul revendică un rol major în această Europă din care face parte din motive istorice și, pe jumătate, geografice. O Europă în legătură cu care Kremlinul a încercat să reia pentru sine butada feroce a lui Kissinger “care e numărul ei de telefon?”, deoarece consideră că orice „deal” cu Uniunea este de fapt, înainte de orice, un acord direct cu Germania. Dar relațiile sunt tensionate cu Berlinul, în special de la asasinarea în capitala germană a unui opozant cecen în decembrie anul trecut, atribuită serviciilor secrete rusești. Acest dosar s-ar putea transforma într-o criză diplomatică.

Rusia se consideră din nou un actor cheie, chiar cel care trage sforile, în Orientul Mijlociu, din cauza dificultăților și a voinței de dezangajare a Statelor Unite. O regiune crucială de vreme ce are legătură cu principalele rezerve mondiale de hidrocarburi, principala sursă de valută a Rusiei.

Moscova este în regiune aliatul crucial al Iranului. Ea are Siria drept client și întreține relații bune cu Arabia Saudită și cu Israelul și chiar cu Turcia. Dincolo de asta, Rusia are puțină influență. O dată cu ideologia sovietică au dispărut capacitățile Moscovei de amestec în toate direcțiile în Africa, Asia, America Latină, chiar dacă Kremlinul se implică încă în Venezuela. Și aventura sa în războiul civil libian contra Turciei a cunoscut înfrângeri.

Supralicitarea revizionismului

Această ambiție geopolitică este favorizată în acest an de o reinterpretare fără precedent a istoriei de către Vladimir Putin. El spusese deja în 2018 la Sankt Petersburg, în fața veteranilor: “Vom închide gurile ticăloase ale străinilor care încearcă să rescrie istoria”. Și a afirmat în fața Dumei: „Suntem obligați să apărăm adevărul privind victoria.

Ce le vom spune copiilor noștri dacă minciuna se răspândește în toată lumea ca ciumă?”. Cu opt zile înaintea defilării și cu o săptămâna înaintea referendumului constituțional care îi poate prelungi nelimitat domnia, șeful statului rus a ales o revistă conservatoare americană, „National Interest“, pentru a face o reinterpretare foarte anti-occidentală a Celui de-al Doilea Război mondial.

Acesta a costat viețile a 27 de milioane de sovietici. El este tradițional prezentat la Moscova ca o victorie militară esențialmente rusească. Dar se trece sub tăcere pactul Molotov-Ribbentrop din august 1939 prin care Stalin și Hitler au făcut o alianță și și-au împărțit în secret Polonia, pact rupt doar prin atacul surpriză al Germaniei din iunie 1941. Vladimir Putin a estimat că acest protocol era indispensabil, căci puterile occidentale au lăsat URSS singur „în fața Germaniei”. Și a adăugat că “revizionismul istoric manifestat în Occident […] este un lucru periculos”, deoarece destabilizează “principiile unei evoluții pașnice” a lumii așa cum au fost stabilite în 1945 de către aliați.

În acest articol, Vladimir Putin pretinde că absorbția celor trei state baltice de către URSS după război a fost făcută „pe o bază contractuală, cu consimțământul autorităților alese și conform dreptului internațional al vremii”. Motiv să reaprindă tensiunile cu aceste țări, acum membre ale Uniunii Europene: șefii lor de stat au acuzat Moscova că “falsifică istoria”. Președintele rus, în ce-l privește, a criticat “cinismul incredibil” al Poloniei, acuzând-o chiar a că a încheiat o “înțelegere” cu Hitler la începutul războiului. Varșovia a răspuns denunțând “baliverne”.