Vizita lui Trump în China se complică. Putin anunță merge la Beijing, iar o întâlnire cu Kim Jong Un „nu e exclusă”
- Iuliu Vlădescu
- 14 mai 2026, 13:54
Trump Xi China / sursa foto: captura videoPreședinții Statelor Unite ale Americii și Chinei, Donald Trump și, respectiv, Xi Jinping, au avut o „întâlnire bună”, conform unui comunicat emis de Casa Albă. Între timp, s-a aflat că ar exista posibilitatea unei întrevederi cu Kim Jong Un, cu ocazia aceluiași turneu, iar președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a anunțat intenția de a merge la Beijing „foarte curând”, potrivit RT.
Ce au discutat Trump și Xi
Cele două părți „au discutat despre modalități de a consolida cooperarea economică”, inclusiv extinderea accesului firmelor americane la piața chineză și investițiile chineze în industriile americane, se arată în comunicat - adăugând că liderii unora dintre cele mai mari companii americane au participat la întâlnire.
De asemenea, au discutat despre importanța încetării fluxului de precursori de fentanil către SUA.
De asemenea, deși războiul din Iran nu a fost punctul principal pe agenda reuniunii SUA-China, „ambele țări au convenit că Iranul nu poate avea niciodată o armă nucleară”, conform comunicatului Casei Albe.
Declarația SUA a mai precizat că „cele două părți au convenit că Strâmtoarea Ormuz trebuie să rămână deschisă pentru a sprijini liberul flux de energie”.
De asemenea, în timpul discuțiilor, președintele Xi Jinping „și-a exprimat interesul” de a cumpăra mai mult petrol american pentru a reduce dependența Chinei de Strâmtoarea Ormuz, se arată în comunicatul Casei Albe.

Trump Xi / sursa foto: captura video
Putin vrea să meargă în China „foarte curând”
Kremlinul a anunțat joi că președintele rus Vladimir Putin va vizita China foarte curând, potrivit postului de televiziune susținut de stat RT. Nu a fost stabilită încă o dată pentru vizită, dar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că toate pregătirile au fost finalizate.
Ultima vizită a lui Putin în China a fost în septembrie 2025, când a participat la marea paradă militară de la Beijing și la un summit. Presa rusă a relatat anterior că vizita ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare.

Xi Jinping și Vladimir Putin. Sursa Foto: Kremlin.ru
Posibilă întâlnire Donald Trump - Kim Jong Un
Având în vedere că Trump se află la Beijing, au început să circule speculații despre o posibilă escală pentru o întâlnire cu liderul nord-coreean Kim Jong Un. Și, deși se pare că nu au existat pregătiri pentru o astfel de întâlnire, dar posibilitatea nu a putut fi exclusă, a declarat un oficial anonim al Ministerului de Externe sud-coreean pentru agenția de știri sud-coreeană Yonhap.
Trump și Kim s-au întâlnit ultima dată în 2019 în Zona Demilitarizată care separă cele două Corei. Această întâlnire pare să fi fost aranjată în grabă, în ultimul moment, după ce Trump a postat pe Twitter că s-ar putea întâlni cu Kim „doar pentru a-i strânge mâna și a-l saluta”.
De atunci, Trump și-a manifestat interesul de a-l revedea pe liderul nord-coreean - o dorință pe care a exprimat-o din nou în octombrie anul trecut, înainte de călătoria sa în Coreea de Sud. Dar, deși Kim a spus că are o „amintire bună” despre Trump, el a insistat, de asemenea, că Phenianul va relua discuțiile doar dacă Washingtonul va înceta să insiste asupra denuclearizării sale.