Sulfina Barbu: Trebuie să ne mobilizăm electoratul doar dacă avem asigurarea că referendumul este corect

Sulfina Barbu: Trebuie să ne mobilizăm electoratul doar dacă avem asigurarea că referendumul este corect

PDL trebuie să-şi mobilizeze electoratul doar dacă există asigurări că referendumul de pe 29 iulie se va desfăşura corect, a apreciat azi, vicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu, pentru MEDIAFAX.

"Numai dacă avem asigurarea că este un referendum corect trebuie să ne mobilizăm electoratul şi susţinătorii noştri să meargă să participe la referendum. Dacă nu există garanţii că este un referendum corect, în care nu se fură, atunci trebuie să le spunem susţinătorilor noştri care este realitatea", a spus Sulfina Barbu. Vicepreşedintele PDL a confirmat faptul că subiectul strategiei pe care o va aborda partidul faţă de referendumul privind demiterea preşedintelui va fi discutat în şedinţa de marţi a Colegiului Naţional Director al PDL, adăugând că guvernul trebuie să facă dovada organizării unui referendum corect.  "Din punctul meu de vedere, este foarte important ca Guvernul să demonstreze că organizează un referendum corect, asta înseamnă că cei care votează pe listele suplimentare să completeze declaraţia pe propria răspundere, ca în 2009, asta înseamnă să fie camere de luat vederi activate pe perioada de vot şi să nu se înfiinţeze secţii de votare speciale în orice loc, cum ar fi hoteluri şi restaurante, zone care nu sunt securizate", a mai spus Sulfina Barbu. Colegiul Director Naţional al PDL se va reuni marţi, la Palatul Parlamentului începând cu ora 11.00 la sala grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor. CITIŢI ŞI:

  • Colegiul Director Naţional al PDL, convocat marţi, la Palatul Parlamentulu
  • Băsescu la GDS: Generaţia tânără din PSD, mult mai rea decât generaţia lui Iliescu
  • Băsescu: "Înţeleg sensibilitatea celor care nu vor participa la vot pentru a nu legitima lovitura de stat"

Ne puteți urmări și pe Google News