Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 se schimbă complet. Explicația medicului Valeriu Gheorghiță

Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 se schimbă complet. Explicația medicului Valeriu Gheorghiță Sursă foto: Dreamstime.com

Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 va fi schimbată complet. Românii nu vor mai veni la centrele de imunizare, iar singura soluție este ca serul să fie făcut în cabinetele medicilor de familie, în special pentru grupelor de risc.

Coordonatorul campaniei, Valeriu Gheorghiță a declarat că strategia de vaccinare împotriva COVID-19 va avea parte de schimbări radicale în următoarele luni. Oamenii se vor putea imuniza în cabinetele medicilor de familie și s-ar putea adresa în special grupelor de risc. Centrele de vaccinare sunt din ce în ce mai ocolite, au fost mai puțin de 10 doze administrate zilnic în ultimele două săptămâni.

Singura soluție este ca vaccinarea să fie făcută de medicii de familie și să fie inclusă în Programul naţional de vaccinare.

"Vorbim despre centre de vaccinare care au o activitate foarte redusă. Ce e drept, cea mai mare parte a acestor centre la care fac referire au un program redus sau funcţionează doar câteva zile pe săptămână, nu au un program de 12 ore.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Este important ca în perioada următoare să regândim strategia de vaccinare, în ideea în care vaccinarea COVID-19 să fie inclusă în Programul naţional de vaccinare ca vaccin opţional, în mod deosebit pentru grupele la risc, după modelul vaccinării antigripale, iar demersul propriu-zis şi procesul de vaccinare să fie operaţionalizat, probabil, în lunile următoare, în integralitatea lui, în reţeaua cabinetelor de medicină de familie, aşa cum se întâmplă cu celelalte programe de vaccinare", afirmă Valeriu Gheorghiţă.

Centrele de vaccinare sunt goale

Medicul Valeriu Gheorghiță a mărturisit că mai multe centre de vaccinare urmează să fie închise. Acestea au ajuns să fie goale, iar nivelul cheluielilor este mare. Persoanele care își doresc să se imunizeze împotriva COVID-19 trebuie doar să își anunțe medicul de familie.

"Am demarat un proces de evaluare a eficienţei acestor centre de vaccinare. În perioada următoare ne dorim să reorganizăm funcţionarea acestor centre în sensul în care cele care nu mai au o adresabilitate suficientă şi unde nivelul de cheltuieli depăşeşte cu mult ceea ce pot să ofere ca servicii de vaccinare probabil vor fi închise temporar sau definitiv, în funcţie de activitatea pe care o vom evalua judeţ de judeţ, sau o parte dintre ele vor fi organizate în centre de testare pentru pacienţi."